Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Rezoluția mea pe 2019

Am stat și m-am gândit mult la faza asta, pornind de la premiza că e inutil să-ți mai propui chestii revoluționare, că nu e prima oară când am mai făcut-o și rezultatele au fost neclare. Adică am reușit ce mi-am propus, apoi m-am plictisit, sau n-am reușit ce mi-am propus și am uitat de ce mi-am propus în primul rând chestia aia.

Dar, în sine, ideea unei rezoluții nu este una rea. Așa că am căutat una care să nu-mi permită să mă plictisesc și care să fie atât de interesantă încât să nu uit de ce m-am apucat de așa ceva. Și, cum spuneam, am cugetat mult asupra acestui caz și am ajuns la concluzia că anul ăsta vreau să fiu mai burghez.

Acuma trebuie să definesc un pic ce înseamnă un burghez. Conform definițiilor din dicționare, burghezul este cel ce deține mijloacele de producție în scopul asupririi proletariatului. Dar mie nu-mi place asta, mai ales că nu prea cred în dicționarele românești că nu au fost actualizate de aproape un sfert de secol. În definiția mai extinsă, mai internațională, burghezul e un urban, un de-ăla din middle class, un domn. Eu o să interpretez cum vreau aceasă idee și am să-mi propun să fiu un burghez de-ăla care are preocupări mult prea elevate ca să se enerveze din orice rahat. Un fel de domn.

Parexamplu, mi-am făcut un abonament la National Geographic pe un an de zile. E ofertă zilele astea dacă vă interesează, 120 de lei pe an. Vreau să fiu genul de om care citește National Geographic, nu Hotnews. Revista aia arată bine, are poze mișto, e colorată. Acolo se discută probleme globale și interesante, nu ce-au mai bârfit cucoanele în alcovul maiestății sale. Că nu poți să zici că nu mai citește nimeni presă scrisă în România dacă n-o cumperi. Și, dup-aia, sigur găsesc și pe cineva cu care să discut despre traficanții de evanghelii originale (subiectul din ultimul număr), că sigur mai e cel puțin un om care cumpără NG în România. Vreau să am preocupări similare cu ale profesorului Aronnax când le explica el lui Ned Land și lui Conseil cum e cu narvalul. Și-astfel putem avea o conversație burgheză, despre de-astea, nu despre ce și cum a mai mințit Cornel de la Partidul P., cel mai probabil un troglodit care nici nu știe că există această revistă.

Singurul interes în materie de politică va fi în ziua alegerilor, când mă voi apleca vreo două ore asupra candidaților și-l voi alege pe ăla care mi se pare mai capabil să se descurce în domeniul ăsta, în funcție de ce-a mai făcut până acum. Mi-e indiferent din ce trib face parte, dacă se vopsește roșu pe față, galben cu o săgeată albastră pe piept sau verde. În plus, nu cred că urmărindu-i non-stop îmbunătățesc în vreun fel situația. Două motive: primul, că nu are cum s-o strice, experimentul ăsta din ultimii doi ani a arătat că poți să fii complet plantă și să ajungi șef la țară fără să produci distrugeri îngrozitoare (serios, nu s-au întâmplat, faptic, lucruri extrem de grave în ultima vreme, oricât ar exagera lumea). Al doilea, că un om incapabil să facă chestii majore gen trafic logic, autostrăzi, proiecte de viitor, salvarea codrilor, nu e capabil nici de o dictatură eficientă. Că și aia cere un efort imens de organizare, nu-i chiar ușor, și niște oameni capabili. Degeaba ne comparăm cu turcii, ăia fac acum (dacă nu l-au terminat deja) cel mai mare terminal de avioane din lume sau măcar din partea asta planetă. Ăia, da, pot să facă și dictatură sau dezastru.

O altă abordare despre comportamentul burghez vizează aspectul husei de telefon. Ăia care l-au făcut au investit țiliarde de dolari în design, să arate cât mai mișto posibil, mi se pare un gest de țăran să-l acopăr cu o mușama de 35 de lei. E ca și cum ai pune celofan pe telecomandă. Dar, totuși, gestul în sine are sens, că-l mai scapi, mai ești neatent, îl mai pui cu cheile în același buzunar, de-astea. Ei bine, soluția mi se pare evidentă: ar trebui să fiu atent să nu-l mai expun acestor riscuri, cam cinci minute pe zi până devine un automatism. Când te uiți mai atent la obiect începi să-l prețuiești mai mult, observi acele mici detalii de design și, poate, te îndrăgostești de ele. În felul ăsta telefonul te ține mai mult și chiar e o plăcere să-l scoți din buzunar dacă arată pristin. Pe termen lung asta înseamnă înlocuirea telefonului mai rar, deci mai mulți bani. Pe termen lung filosofia asta ar putea să-mi aducă avantaje și cu alte obiecte sau chiar ființe.

Ca burghez vor încerca să nu mă mai opresc să mă gândesc la fiecare eveniment neimportant din jurul meu, gen e frig afară, e murdar, locul de parcare e ocupat de alt gagiu care l-a preferat pe ăsta deszăpezit, că ocupă mult RAM. Mi-e mult mai simplu să mai dau la lopată încă 10 minute și să-mi văd de restul chestiilor pe care le am de făcut. Am o vârstă, ar trebui să știu deja că nu m-am trezit de dimineață în Luxemburg, vis-a-vis de palatul ducal, ci în Dristor. Înțeleg că e corupție cam peste tot, dar eu nu-s procuror să mă ocup de ea. E treaba lor să descâlcească problema dacă vor s-o facă. În principiu cred că ar vrea, că pe termen lung nu funcționează sistemul ăsta de organizare, nu sunt țări de succes unde să fie corupția o parte importantă din sistem. Eu ar trebui să-mi ocup RAM-ul cu chestii pe care le pot realiza și repara. Mici detalii. Cum ar fi fontul de pe blog, nu știu, ălălaltul se vedea mai nașpa pe unele display-uri, diacriticile erau aiurea, ăsta cum se vede, e ok?

În fine, mă mai gândesc la chestia asta și la definiții și vă mai țin la curent.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.