Un raport Cambridge Analytica privind posibilitatea manipulării alegerilor în România

Extrase dintr-un raport de evaluare al firmei Cambridge Analytica, contractată de actualul președinte american pentru câștigarea alegerilor în țara sa, care este acuzată că s-a folosit de algoritmul Facebook pentru a obține date personale 50 de milioane de utilizatori și manipularea acestora pentru a vota cu dl. Tump Donald. Dl. Trump Donald, cel care a angajat această firmă de matematicieni avansați (prin intermediari) este considerat prost de pute.

România este o țară din lumea a treia cu un grad ridicat de analfabetism literar dar și al științelor exacte. Un procent majoritar din populație încă crede în magie. Mai bine de jumătate din sistemul de învățământ nu conține educație științifică sau pur și simplu educație (uman) aceasta fiind înlocuită cu un un set de pagini ce trebuie învățate pe de rost și replicate într-o formă frumos caligrafiată sau tehnoredactată. Nu există scoală specială pentru supra-dotați sau programe naționale pe această temă. La aproape 20 de ani după denominarea monedei naționale, o treime din populația cu drept de vot nu poate spune corect câți bani are în buzunar. În media se folosesc cuvinte improprii cum ar fi „doctor” pentru escroc sau „expert” pentru om fără nici un fel de pregătire sau abilități, chestiune legată probabil de analfabetismul literar. Analizele economice sunt făcute de absolvenți de patru clase care nu cunosc conceptele simple din lumea saxonă de tipul „before/after tax”, adică educație financiară preșcolară.

La nivelul elitelor aceste aspecte se agravează deoarece, din cauza poziției sociale, oamenii nu sunt contraziși. Avem cazul uluitor al d-lui Liiceanu Gabriel, doctor în filosofie la București (sat-capitală) care îl dojenește public pe Dan Nicușor, doctor în matematică la Paris că nu înțelege artimetica simplă. În acest caz particular, dl. filosof încerca să-i demonstreze d-lui matermatician că 8% este mai mare decât 30%. Alt caz particular, la literatură, un tânăr scriitor care scrie despre ațe din buric și asamblare-dezasamblare armă AK47 în cadru serviciului militar obligatoriu, este propus pentru premiul Nobel pentru literatură, cu toate că scriitori similari, ca Sven Hassel, nu au fost luați în considerare de Academie. Ministrul Educației, un rector de universitate apreciat în lumea academică organizează conferințe de spiritism și alchimie în cadrul facultăților de științe.

În aceste condiții, pentru un rezultat pozitiv al clientului, propunem următoarele măsuri matematice într-o perioadă de campanie electorală de doi ani de zile.

  •  2 milioane de mici calitatea a II-a pentru evenimente cu electoratul;
  • 6 milioane de beri;
  • 0,5 milioane de cutii de muștar 50 grame;
  • 1 milion peturi ulei calitatea III-a;
  • 1,2 milioane pungi de făină 00 (se mai sparg la transport);
  • 1,2 milioane pungi mălai;
  • 250 de melodii tradiționale românești compuse din maxim trei note și un văicărit (românii au cortexul simplu, nu percep sunete complexe);
  • 1370 de boxe de mare capacitate întrucât electoratul se simte în siguranță doar când e muzica dată tare;

La final, foarte important:

  • Două vapoare de pateuri și unul de badge-uri, fără de care „conferințele” de marketing, new-media, internet ce au loc la fiecare trei zile în țară nu pot fi organizate. Există riscul ca un om nehrănit cu pateu de conferință și bullshit de speaker să gândească cu capul propriu iar asta reduce riscul de manipulare.

Costuri, logistică și alte subiecte vor fi discutate într-o întâlnire viitoare.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

2 thoughts on “Un raport Cambridge Analytica privind posibilitatea manipulării alegerilor în România

  1. Lucian

    Respectele mele monșer si nu e vb de politia cuvintelor, dar cand rotunjesti 13 ani la 20 nu esti mult mai breaz..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *