Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Protestul Roşia Montană trebuie sonorizat cu nişte manele

Pentru că, cel puţin o parte din protestatari, au aceeaşi mentalitate ca un manelist. Lumea se împarte în prieteni şi duşmani, cine se ia de frati-miu fac omor, de-astea.

Să luăm exemple.

ITMorar se enervează când vede un ameţit care venise cu o pancartă pe care scria “Cianura ucide, sărăcia nu”. No, o fi fost un om cu anvergura intelectuală a lipscaniului, pentru că ăia de-acolo ştiu, pământul este plat şi, după ce se termină terasele e un hău absolut în care nu mai e nimic.

Dar, atenţie, ITM-ul n-a criticat în nici un fel protestul, doar inscripţia aia şi pe idiotul de o cretinătate legendară care a conceput-o. Şi-apoi, primul comentariu, în afară de cel agramat (şi furios, presupun) este:

comentariu ITM

Ce a înţeles manelistul din toate astea? Că Morar vrea să vândă ţara, că generaţia lui Morar a distrus totul, că ar trebui să tacă din gură şi că, pula mea, ce ai făcut bă Morar, pentru viitorul copiilor, de ai tupeul să vorbeşti? Mă înţelegi, Morar e dushman!

Ca o paranteză, nu-s un fan al lui ITM, dar când eram eu copil, la începutul tulburilor ani ’90, Morar făcea glume pe la Divertis şi eu, ca copil, am învăţat că putem privi mizeria aia de-atunci nu doar cu ură ci şi cu umor. Eu n-am crescut cu umorişti turbaţi de furie ca Badea sau Banciu, am crescut cu unii mai relaxaţi.

Altă ipostază. Se duce un amic la protestul de la Braşov împotriva proiectului Roşia Montană.  Observă că sunt puţini, au slogane idioate, multe dintre ele citate din rapperi semiobscuri (Gani, Norzeatic). Dar, la final atrage atenţia că, deşi au fost 150 pot fi consideraţi 1500, că un om cu conştiinţă valorează cât 10 fără.

Ce înţelege protestatarul, “turbata maimuţă”, ca să citesc un publicitar drag lumii hipsteriote?

blogar stefan oancea

Ne-am înţeles, da? Scursuri ale societăţii. Dacă scria “mamă, ce fain că s-a făcut şi la noi, jos Mafia, sus Patria” (recunoaşteţi discursul, nu?) probabil că tânărul Oancea (autorul articolului, un om care n-a fost suspectat niciodată de inteligenţă) ar fi fost ud tot de emoţie şi dragoste de ţară.

Altfel, vedeţi dacă recunoaşteţi versurile în comentariile furioase de pe internet. Muzica!

9 Comments

  1. Faza tare e că eu știu unde e Plopeniul și știu că acolo era o fabrică de armament biciclete.

  2. si mie mi-a zis o protestatara ca sunt blogger, si bloggeri sunt formatori de opinie si eu in loc sa incurajez protestul lor aleg sa le dau in cap. cand i-am zis ca s-ar putea ca din cand in cand opinia mea sa nu coincida cu a ei, a tras concluzia ca sunt cumparat de rmgc

  3. Cum poți, măi, să te iei de Oancea? N-are dreptate omul? Dacă alegi opțiunea corectă în cauza Roșiei Montane, Dumnezeu însuși îți trimite slogane prin intervenție divină, drept care niciun protestatar nu poate spune vreodată vreo prostie care să facă protestele să-și piardă din forță sau credibilitate.

  4. Oancea nu a citit intreaga serie a lui Dorin despre Rosia Montana si a sarit cu niste concluzii pripite. Dorin nu radea de protest, ci de faptul ca oamenii nu protesteaza pentru motivele potrivite.

    La fel si eu, nu sunt impotriva exploatarilor de la Rosia montana, dar sunt impotriva modului in care se fac ACUM si a conditiilor contractului.

    E important sa stii ce si de ce.

  5. eftimie

    Oancea scrie mai mult cu inima decât cu capul.

  6. oceanograful

    articolul D-lui Morar este scris exact in stilul unor “” umorişti turbaţi de furie ca Badea sau Banciu”.

    • eftimie

      De data asta, da. Dar pot să-l înţeleg, şi eu m-am enervat. Şi la poza asta dar mai mult la aia cu “Jos Capitalismul!”

  7. oceanograful

    eu am sesizat mai multe derapaje. pozele alea demostreaza ca proiectul RMGC este bun pentru Romania ?

  8. jorik

    pai Oamenii o zis ca daca tot va plangeti ca sunteti saraci, si vreti aur, si nu va intereseaza cum il obtineti, sa va atraga atentia asupra problemei reale.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén