De ceva vreme a intrat în vorbirea curentă termenul de „dacopat”, introdus cel mai probabil de Dan Alexe, autorul volumului „Dacopatia și alte rătăciri românești”, o carte destul de populară printre cei care l-au urmărit pe acesta pe blog.

Dar ce este dacopatia de fapt?

Conform invetatorului termenului:

„este un substitut de identitate, o identitate de împrumut de pripas (…) Mitul acesta este o suprapunere de pături mitologice, aici intră continuitatea care obsedează cultura română (…) Pe când ceea ce noi vedem ca pe un filon mistic, care urcă din timpuri imemoriale, dintr-o istorie aurită, este ceva nociv”.

Curentul este un pic mai vechi, face parte din cel general numit „protocronism” și e chiar mai vechi decât scrie în Wikipedia pe subiect. Acolo ni se explică cum una din primele teze protocroniste (chiar dacopate într-un fel) aparține lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, chestie afirmată chiar și de Alexe.

„Știm de unde a pornit întreaga istorie, găsim și la Hașdeu niște elemente deja premergătoare acestei obsesii naționale. Părintele spiritual al derivei este acel Densușianu, un notar de provincie, lipsit de orice pregătire lingvistică, care a scris o magmă dementă, de necitit de fapt, care este luată în mod serios astăzi, din păcate. După aceea a venit întreaga mitologie mistică, sumbră, interbelică, legionarismul, ortodoxia. Iar comunismul la rândul lui a încurajat o asemenea derivă prin protocronism”.

Bogdan Petriceicu Hașdeu este oarecum autorul Tăblițelor de la Sinaia, o așa zisă scriere dacică, care a fost inspirația pentru „Călătorie în centrul pământului strămoșesc” și care sunt cunoscute de specialiști drept „falsurile lui Hașdeu”. În Etymologicum Magnum Romaniae acesta susținea că dinastiile medievale din Moldova și Țara Românească se trăgeau direct din Burebista.

Dar cel mai popular a fost, fără îndoială, Nicolae Densușianu cu a sa Dacia Preistorică, de la care am aflat de la unchiul meu îndepărtat Vlad Mușatescu, ce tot râdea de prostiile lui cu pelasgii care au fost înaintea dacilor, popor teribil care a avut un imperiu ce se întindea din India până la Atlantic. Moș Vlad a scris și o cărticică despre magul Gulliver Naiba care avea rețete secrete din vremuri pelasgice imemoriale, v-o recomand, e bună rău.

Într-adevăr, comunismul a încurajat protocronismul cu pasiunea cu care făceau asta absolut toate popoarele din lume. În mod ironic, protocronism este să crezi că doar tu erai protocronist pe planetă în timp ce ți se face gavaj cu propagandă de la țara care are „părinți fondatori” sau de la aia care a avut regi care se credeau conducători ai Imperiului Roman. Era un curent la modă peste tot, specificitatea noastră era dacică. (Intelectualii de la Uman preferau ideologiile europene, ăia de la Poli se închinau la cele americane, dar e same shit semiotic vorbind).

Rezultatul este că după 1990, când s-a dat libertate la gândit, au rămas o serie de oameni care cred în mitul „nobilului și puternicului războinic dac”. Oamenii ăștia au organizații, emisiuni, festivaluri, reviste, evenimente și toate cele.

Sunt exact ca ăia care fac conferințe de digital în România. Unii își pun căciula, blana mițoasă, paloșul și chimirul și merg să discute despre marile realizări dacice, alții se duc la conferințe la Manafu, cu sigla Vodafone în frunte, badge-ul la gât și mobilul în mână și discută între ei despre cum poți să faci mai mult reach dacă pui link în primul comentariu când postezi pe Facebook.

În mod destul de interesant, primii sunt considerați cumva proști, idioți și înapoiați, în timp ce ceilalți sunt considerați elevați. Motivul îl voi explica mai jos, imediat.

Mesaj important pentru bulime

Oamenii care se învârt în Agora digitală din zilele noastre folosesc câteva metode pentru a atrage atenția și mulțimea asupra lor. Una din cele mai simple, veche din antichitate (ajungem și acolo) este o formă de discurs prin care îi anunță pe participanți că există oameni mai proști decât ei.

Ca să fie clar, unul din cele mai nasoale mesaje care poate fi transmis unui om e că e prost. Și nu așa direct, că prostul o să nege imediat partea asta, ci să-i spui „vezi că există oameni mult mai deștepți ca tine”. Oameni mai realizați, mai orientați în viață, mai atenți. Asta i-ar deprima și i-ar alunga, că soluția corectă atunci este să se retragă undeva și să reflecteze la viața lor.

Așa că dacă vrei să atragi lumea le spui că sunt deștepți, dar nu le-o spui direct, le arăți alții și le spui că ăia sunt mai proști decât ei. Dacă te uiți cu atenție acesta este discursul general în ziua de azi: uite ce proști sunt nevaccinații, tu te-ai vaccinat, ești bun. Uite ce proști sunt ăia care se închină la moaște, nu ca tine care ții aparatul cu care te manipulează Zuck în husă să nu se strice. Uite ce proști sunt dacopații, că ei cred că dacii au fost cineva, nu niște fraieri „înfrânți de îndată cu toate că erau cei mai viteji și mai dârji dintre traci”.

Tipul ăsta de discurs este cel mai vizibil când te uiți la emisiunile alea de distracție în care aduceau retardați și râdeau de ei, alea cu Vulpița și Viorel. Ăla care stătea acasă râdea fericit că vedea oameni mai proști ca el și adormea cu capul în sarmale sau în marijuahnă în tihnă, știind că nu e chiar ultimul prost de pe lume. Oamenii ăia asigurau un sentiment e confort pentru restul idioților.

Dacă vrei să identifici exact pe cel care cade victimă acestui tip de discurs (că nu stăm toți în nepsis, ce plm) vezi dacă nu a declarat vreodată „Dom’le, filmul ăla Idiocracy e mai degrabă documentar”. Spaima monumentală că ar fi super-prost (orice om are bănuiala asta) este alinată de ideea că sunt alții și mai proști. Și cu cât sunt mai proști cu atât e el mai deștept prin comparație. Ăsta-i șpilul.

Dacopații sunt o țintă ușoară pentru genul ăsta de discurs, că din cunoștințele generale ale bulimii ce susțin ei este o prostie. Ce dacii, cine au fost, ce căcat, uită-te la ei, hai să ne predăm toți la UE imediat că nu merităm ca țară, de-astea. Dacii sunt comici, nu au lăsat prea multe pe-aici și după 1990 au devenit cumva vinovați de eșecul în care se învârte țara.

..pe de altă parte…

Eu sunt ăla care am mai scris de vreo câteva ori că majoritatea celor care suferă de complexe de superioritate prin bulime abia au două clase, așa că o să-ți mai zic o dată. De fapt o să-ți arăt ce abordare de cimpanzeu cu studii superioare au apropo de dacopați și am să-ți spun cea mai faină poveste scrisă de ăștia.

Doar așa, ca idee, efectul pervers al protocronismului dacic și propagandei comuniste a fost că acum bulimea dă cumva vina pe daci că e țara asta e cumva nasoală. Serios, nu-i așa că ai auzit asta deja, cu „dacii liberi” care sunt de vină că alea și alea?

Cine a fost primul dacopat?

Pe de altă parte, dacă nu ești un poltron cu studii superioare cu bilele în societatea mămoasă care-ți spune să latri la comandă și ai chef să mergi un pic mai departe, descoperi o chestie interesantă.

Dacopatia, sau dacomania este veche de câteva mii de ani, e de dinainte de cucerirea Daciei și a apărut în intelectuala antichitate. Care era, ca și acum, plină de cetățeni cu păreri. Numeroși istorici greci și poeți latini i-au descris ca pe niște războinici legendari, oameni nobili și tot felul de scamatorii de-astea de care se leagă dacopații acum.

Ideea cu „nobilul sălbatic” n-a apărut prin cărțile lui Karl May ci prin Grecia antică pentru că aveau și ăia tot felul de progresiști. Și ăia povesteau de popoare minunate din afara țării care păstrează vechile tradiții și sunt mai frumoși, mai deștepți și mai dârji într-o veselie, nu ca ăștia de-aici care sunt varză. Cunoști discursul, l-ai mai întâlnit.

Dar, fără îndoială, cel mai redutabil dacopat din istorie, și poate primul cu dovezi clare, a fost împăratul Traian. Traian este autorul celei mai puternice propagande dacice și știi de ce? Că era împărat și trebuia să justifice războaiele cu ăia. Și nu justifici că muți trupe enorme și cheltui o grămadă de bani să te bați cu niște desculți, nu fratele meu, trebuie să spui că ăia sunt cea mai periculoasă și mai mare amenințare posibilă.

Asta era logica pe care se construia societatea atunci, e logica pe care se construiește societatea și acum și în veacul vecilor. Te bați cu Goliat și-l învingi. De-aia și-a tras ăla o ditai columna ce a rezistat 2000 de ani despre cum s-a bătut cu ăia. De-aia a tot băgat detalii acolo despre cât de greu a fost războiul, cât a trebuit să sacrifice, cum a adunat soldați din toate colțurile imperiului, de-aia ai rastamani pe columnă.

În societatea romană, prin amabilitatea d-lui Traian, dacii erau cei mai hardcore oameni posibili. Că așa îți construiești statuia, nu că ai strivit un gândac ci că ai omorât un balaur și doi urși. Iar ideea asta a rămas, apropo, dacii au mai apărut prin istorie, nu e cum crede bulimea, că Dacia a fost ocupată abia vreo 200 de ani până s-a cărat Aurelian. Galerius, care a fost coleg de împărăție cu însuși Sf. Constantin cel Mare pretindea că este dac. Nu știm dacă este real sau nu, ideea e că probabil era cool să faci asta. Ăla voia să numească Imperiul Roman marele imperiu dacic.

Ăla dacopat, nu Napoleon Săvescu sau Iosif Constantin Drăgan.

Constantin cel Mare, însuși, a recucerit o parte din Dacia și și-a arogat titlul de „Dacicus maximus”. Și-a pus statui cu războinici daci pe arcul lui. În Roma, capitala imperiului Roman (acum a Italiei) sunt mai multe statui de daci decât oriunde în lume. Dacopatia e veche, mafrend, și mai ales are argumentele ei, n-a fost inventată de români.

E-adevărat că pe vremea aia erai spânzurat de tendoane dacă spuneai că dacopații sunt niște neica-nimeni. Mai ales în forma asta de acum, primitivă și nedocumentată, să-i agiți pe alți fraieri.

Una peste alta: bre, unii din cei mai tari oameni din istorie au zis că dacii au fost mega-tari. Tu pe ce te bazezi când îi contrazici? Ceva istorie, măcar, nimic? Doar în înjurăm pe ăștia micii?

„Orice mitologie e o rătăcire”

Un pas important în devenirea ca lider al bulimii speriate este să dai sentințe. Să prezinți pe ăia proști și să arăți cu degetul spre ei. De-aia Dan Alexe trasmite și asta în cartea sa: „În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire”. A zis de „totalitatea informației”, ai observat?

Celebrul nazist gramatical Radu Paraschivescu punctează referitor la volumul lui Alexe:

„Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil.

Pentru că și amărâtul ăsta este la același nivel de logică precară, dă vina pe daci pentru bătăile din familie în timp ce vorbește de „cultură”. Serios, n-ai vrea să stai la o cană cu vin cu nea Radu să-ți explice el legătura între daci și „a venit tata acasă de la ședința cu părinții și a scos cureaua”? Sunt momente în care omul ăsta te umple de milă. Norocul lui e că discută cu oameni de același nivel intelectual.

Și-acum ajungem la punctul culminant al narațiunii, momentul în care se dă fatala, în care oamenii care au deconstruit dacopatia sunt pe cale să învingă. Să cităm din carte:

Un simbol nimerit al identității de substituție, căutată astăzi de mulți români și numită de mine dacopatie, este «chipul lui Decebal» care sluțește coperta acestei cărți, precum și faleza Dunării acolo unde traversase Traian. Da, basorelieful cu Decebal: cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri), cioplită în stâncă de 12 sculptori-alpiniști, ale cărei lucrări au durat 10 ani (1994–2004), ideea și finanțarea (un milion de dolari) aparținându-i lui Iosif Constantin Drăgan. Inscripția de la baza statuii, Decebalus rex – Dragan fecit, care combină un nume slavon (Dragan) cu o banală formulă epigrafică latină (X fecit), mi se pare revelatoare pentru golul identitar românesc de azi. Tocmai acest contradictoriu gol identitar e cartografiat în prezenta carte, fără însă a se propune modalități de a-l umple. Cartograful cultural poate doar constata, informa, amuza, alerta. E ceea ce am încercat să fac. Semper valete”.

Și cea mai veche poveste din lume completată pentru încă câteva milenii

Dar fii atent aici, că ceea ce urmează e mega important, și toate elementele astea trebuie citite cu atenție.

Primo: Știi că fratele Eftimie s-a dat cu popii și a luat-o pe tămâie, nu mai trebuie să discutăm. Am un amic popă care din când în când îmi trimite citate frumoase pentru cugetare să mă îndepărteze de Satana depresiei sau răzbunării sau chiar ambele. Uite ce mi-a trimis recent:

„Lumea este pedagog către Hristos. Desigur, ea poate fi și cale spre iad. Ea este pomul cunoștinței binelui și răului, pomul de încercare. Dacă îi contemplăm frumusețea pentru a lăuda pe Făcătorului lui, ne mântuim, dacă socotim că rodul lui e pur și simplu de mâncare, ne pierdem”.

El are o explicație mai teologică pe subiectul ăsta, dar eu, care am terminat doar liceul industrial Tractoru’, zic că în principiu dacă vezi ce se întâmplă în lume ca ceva mișto, e mișto. Și o să fie mișto, puțintică răbdare.

Secundo: Eu tot repet treaba asta, poate cineva o pricepe. In extenso, o poveste nu este doar o chestie scrisă ci o narațiune. Forma în care ea este prezentată e prea puțin important. Și o bandă desenată spune o poveste. Un film spune o poveste. Sunt povești, corect? Ei bine, Columna lui Traian este o poveste. Ce este foarte important e că e cea mai veche poveste a omenirii rămasă în forma inițială pe care o poate înțelege oricine. Desigur, avem povești mai vechi. Dar într-o limbă pe care nu o înțelege toată lumea. Sau avem povești mai vechi, dar nu știm originalul. Dar dacă iau un japonez și-l pun în fața columnei ăla o să vadă banda aia desenată și o să înțeleagă cam care-i faza. Iar partea asta e uluitoare. Iar partea în care această poveste este despre poporul ăsta de oameni puși pe harță unul cu altul care se plâng constant că sunt cei mai proști din curtea școlii e și mai tare.

But wait, there’s more!

Tertio: Cumva Stanley Kubrick ar fi putut să-și încheie glorioasa carieră tot cu un film SF. A obținut drepturile pentru o povestire a lui Brian Aldiss, dacă ești cu SF-ul în freză știi cine-i moșu. Povestea este despre un viitor în care trebuie să ne regăsim umanitatea deși suntem înconjurați de roboți de-ăștia, AI-uri. O sumă de condiționale if/else îmbrăcate într-un palton, AI, știi ce zic, toată lumea vorbește despre asta zilele astea. Am scris că în 1990 ni s-a dat drumul la gândit și am impresia că mulți au renunțat la asta pentru AI: aia e prost/aia e bun/commit/does not compute/jos PSD/dacii liberi.

Kubrick a făcut preproducție pentru un film pe tema asta dar ceva nu se lega și în cele din urmă i-a înmânat totul lui Spielberg spre finalul vieții. Ăsta a respectat rețeta oferită și a făcut filmul aproape imediat după moartea lui Kubrick. Filmul se numește A.I., este despre o familie căre are un copil bolnav și-l pun la gheață până se găsește o soluție pentru el. Între timp, ca să-și ostoiască dorul, își iau un robot care arată identic cu copilul ăla și se comportă ca atare. Ba chiar robotul crede că o iubește pe mă-sa. Dar se însănătoșește și originalul și familia trebuie să renunțe la robot și cumva îl abandonează. Și copilul robot are niște aventuri și până la urmă rămâne undeva blocat rugându-se să fie transformat într-un copil real până i se termină bateriile. Și câteva mii de ani mai târziu toată omenirea a dispărut, au rămas doar roboții și este descoperit de alți roboți care-l activează. Ăsta vrea să mai petreacă o zi cu mă-sa pe care credea că o iubea și-ntr-o formă foarte tristă roboții îi oferă ocazia. Tre să-l vezi, te rupe.

Iar filmul ăla este și despre încălzirea globală și altele, deci e realist. Și peste mii de ani vom ajunge și noi acolo, poate, și vom muri toți de Covid sau de plictiseală sau vom deveni roboți și nu vom mai raționa deloc așteptând să apară cineva în Agora să ne spună cum să gândim, la cine să lătrăm și pe cine să-i facem proști și oamenii vor fi uitați.

Și-n acel viitor un robot sau un extraterestru va citi Columna lui Traian până la final și va vedea cum cineva îi taie capul lui Decebal și capul îi este adus lui Traian. Și când se vor îndrepta de la imaginea aia 2000 de kilometri mai încolo vor găsi acel cap, în Cazanele Dunării, înalt de 55 de metri, privind supărat spre Roma.

Și vor trage concluzia normală că pe vremuri aici s-au bătut niște giganți de sute de metri înălțime și ei au populat planeta înaintea roboților.

E capul regelui acela cu care s-au bătut romanii, cea mai importantă civilizație a planetei. Povestea e reală, uite, aici e capul lui, pe bune!

Și astfel legenda dacilor va dăinui mii de ani după ce noi și toată specia noastră de maimuțe speriate va fi dispărut. Și de-aia, prietene, în loc să urli cu „dacopații”, să-i privești cu dispreț și ură și ar trebui să te bucuri și să-i iubești. Că, serios vorbind, uite ce poveste superbă multimilenară au scris.