Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Da, poți altera trecutul cu acțiuni din viitor

Dacă am învățat ceva din fizica cuantică este exact asta, dar acest lucru era, până acum, doar la nivel teroetic. Să fim serioși, ca savanți, nu ne-am aplicat foarte mult asupra acestui fenomen așa cum a făcut-o „ziaristul” Cătălin Oprișan, de la gsp.

Pe la începutul anilor 1890 un anume JM Barrie, tipul cu Peter Pan, își făcea echipă de cricket de amatori împreună cu câțiva prieteni. Echipa se numea Allahakbarries C.C. (un joc de cuvinte care astăzi s-ar lăsa cu atentate și papițoi serioși la BBC și în The Guardian, la zoaie). Printre oamenii care au dat cu bâta-n baltă pe acolo se numără Rudyard Kipling, H. G. Wells, Arthur Conan Doyle, P. G. Wodehouse, Jerome K. Jerome, A. A. Milne sau Walter Raleigh. Practic o nuvelă de Allan Moore gata scrisă. Povestea e puțin cunoscută, pentru că, la un moment dat, ea a fost scrisă de Cătălin Oprișan.

Cătălin Oprișan a reușit, prin stilul său inconfundabil, să șteargă acest eveniment din istorie. Să ne înțelegem: există oameni care scriu prost, oameni care scriu abisal de prost și Cătălin Oprișan. El este capătul lecturii, nimeni, niciodată, nu poate scrie atât de prost ca el. Un bolnav mintal torturat în Guantanamo ar scrie mai bine.

Omul se împiedică în metafore și alegorii fără să aibă pic de discernământ sau ureche literară. În cazul povestirii de mai sus Timpul, Măria Sa, a decis să se automutileze, să-și toarne ceață în memorie, pentru a nu fi descris de Cătălin Oprișan. N-ar fi singurul care scrie prost de acolo, și Radu Paraschivescu o face, dar el măcar are o candoare bonomă în platitudinile înșirate (gen „Există oameni care n-au nevoie de cer ca să zboare”). Oprișan distruge, calcă în picioare cu furie povestea, sintaxa și pofta de viață a orișicui.

Și, nu, nu-s singurul care are impresia asta, am purtat discuția asta și cu alți oameni cât de cât interesați de sport. Toți cei care sunt cumsecade mi-au confirmat că Oprișan este necitibil.

Ce mi se pare grav nu e că Oprișan scrie, ci că are un fel de epigoni, care încearcă să-l imite. De fapt și el încearcă să-l imite pe Chirilă (cunoscut în lumea sportivă ca Regretatul Ioan Chirilă), care Chirilă încerca șă-l imite pe Brian Glanville, care chiar a avut succes. Și care, de altfel, era englez, iar în limba lui stilul ăla alambicat de a scrie sună mai bine. De-aia Glanville a fost meseriaș și ăștia sunt umiliți la frază de Grigore Cartianu. Dar despre asta cu altă ocazie.

1 Comment

  1. Cristi

    Totusi, eu cred ca adevarul se afla, ca intotdeauna, undeva la mijloc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén