Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Potera română șterge de pe Google informațiile cu abuzurile angajaților

Iată încă o știre pe care n-o s-o găsiți la toți experții anti-fakenews, că ăia nu-s experți ci escroci și b), că sunt finanțați exact de instituțiile care au interes în perpetuarea acestui sport pentru propriile interese, de obicei îndreptate împotriva cetățeanului. Azi vă prezentăm un caz legat de poliția română și colaboratorul lor, Google, care va veni IceeFest cu cel mai mare număr de speakeri din istoria evenimentului.

So, avem acest domn polițist din Brașov care bate niște oameni și apoi dă cu spray pe cetățenii care-l filmează. La data faptei angajatul MAI avea 33 de ani, era agent principal. Niște băieți au fost opriți în trafic, polițaiul a sărit să le dea ceva omor, apoi s-a dus la ăla care filmează și l-a avertizat că-și ia și el omor dacă mai filmează. Ăsta a fugit un pic, a fost găsit de ăia care o încasau, i-au cerut filmarea, a revenit polițaiul și i-a dat cu spray, apoi cu piciorul în cap, apoi i-a călcat telefonul strigând „mortii matii, acum mai esti smecher? Acum de ce nu filmezi?”. Uite filmul:

Dar filmul a apărut prin presă, a fost și știre pe tema asta și acum a apărut și notificarea de la Google cu „Notice of European data protection removal from Google Search”. Că UE, cea care finanțează campanii anti-fakenews și Google, care face același lucru, a analizat cum trebuie filmul și a zis că genul ăsta de bătaie de la poliție încalcă dreptul la imagine al omului care te bate. Și dup-aia când cauți pe internet abuzuri polițiști o să afli doar știri despre cum a fost acuzat Godină de superiori, nu cum colegii lui dădeau cu șprayul în populație.

Până atunci, să citim cu naivitate interviuri cu experți falși de tipul Nicolae Țîbrigan făcute de presa aia bună în care poți să ai încredere.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.