Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Obsesia bacalaureatului – cauze și efecte

Bacalaureatul a devenit o psihoză a poporului român. Momentul bacalaureatului este pivotul care balansează viața românilor, fenomen misterios în spatele căruia se ascunde un secret întunecat.

Vom începe prin a dezvălui acest secret întunecat: majoritatea românilor visează să se angajeze la stat și au nevoie minim de diplomă de bacalaureat pentru a reuși asta. Aici sunt rădăcinile răului care ne macină, de aici pornește tremuriciul mămicilor când vine vorba de școală și educația odraslelor.

Să explicăm ce înseamnă pentru un român a fi ”angajat la stat”. Orice român întreg la cap știe câteva lucruri esențiale despre munca la stat:
a) Concedierea este imposibilă. De la stat pleci doar prin demisie, nimeni nu te dă afară. Poți fi oricât de prost, să bați recordul Guiness la incompetență, semi-analfabet, analfabet funcțional, nu te-ai atins în viața ta de un computer. Nu contează nimic din toate astea. Pur și simplu nu poți fi dat afară.
b) Muncești cât vrei. La stat nu există termene limită, nu există obiective de atins, nu există evaluări ale performanței. Dacă vrei să fi prostul biroului care muncește ca vita, să ajungi de râsul instituției – poftim! n-ai decât. Dacă reușești performanța să stai opt ore pe un scaun privind un monitor stins ai câștigat respectul tuturor. Dacă vrei – muncești, dacă nu vrei – nu muncești. Nimeni nu te poate obliga să faci ce nu vrei.
c) Salariul e mic – dar vine. Statul întotdeauna își plătește salariații, mai taie uneori, se poate chiar și să întârzie, dar salariul vine. Nu e ca la gogoșeria din colț unde vine patronul și-ți zice în față ”N-am! I-am băgat la pariuri și am pierdut, luna viitoare, poate.”

Clar că orice român întreg la cap vrea să primească niște bani pentru zero muncă într-un loc de unde nu poate fi dat afară. Munca la stat în România este un fel de rentă viageră, la noi există de zeci de ani chestia aia cu statul dă niște bani unor oameni pe degeaba, cât să poată trăi, chestie experimentată prin Finlanda și alte țări avansate.

Doar că există un mic prag pentru obținerea acestei rente viagere: examenul de bacalaureat. Românul trebuie să se ostenească puțin, să obțină o diplomă de bacalaureat, dau părinții o șpagă să-l angajeze la stat după ce au cotizat ani de zile la meditații și bum! e aranjat pe viață.

Odată angajat la stat românul își poate vedea de visele lui. În timpul programului poate face ceea ce îi place cu adevărat, asta dacă vrea să facă ceva. Dă șpagă șefului (procent din salariu) și stă acasă și face tâmplărie sau cultivă roșii pe care le vinde colegilor de la birou. Bine, bine, veți întreba – dar de ce să se ostenească pentru diploma de bacalaureat și să se angajeze la stat când se pricepe să cultive roșii și scoate bani din vânzarea lor??? Păi e simplu: pentru că sunt mulți angajați la stat care iau bani fără să facă nimic, de ce nu ar lua și grădinarul nostru niște bani degeaba?

Oferta asta cu bani degeaba este mult prea tentantă – așa că natural apare o înghesuială pe cerere. Toată lumea vrea diplomă de bacalaureat, dacă se poate și o diplomă de licență (și mai mulți bani degeaba pentru un post cu studii superioare!!!) De aici avem scandalul permanent ”să facem bacalaureatul mai ușor, să facem admiterea la liceu mai ușoară”. Părinții care nu au bacalaureat sau licență plătesc oricât ca odrasla să aibă minim bacalaureatul. Primul pas, al doilea e angajarea la stat. Nu toți reușesc, mulți licențiați învață să mânuiască casa de marcat sau să învârtă chiftele și să pună cartofi prăjiți în punguțe de hârtie. Iar administrația publică se umple de loaze incompetente.

Toate discuțiile despre reforma educației în România se reduc la asta, aici e esența chestiunii. Să le dăm tuturor șansa să primească bani degeaba.

Guest post de George Damian, jurnalist și istoric. Îl găsiți pe Historice și Saecularia.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.