Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Oamenii nu înțeleg diferența între „explicații” și „scuze”

Hai să luăm un caz particular. Mă duc deunăzi la un cabinet veterinar să programez o pisică la sterilizare. Stabilim să vin luni la ora 9 dimineața cu animalul. Mă duc luni la 9, am ajuns chiar la 9 fără zece și-aștept. Și-aștept. Mai trag de ușă, mai fumez o țigară, mai aștept, mai trag de ușă, la un moment dat mă car, că era destul de clar că mi-au cam tras țeapă. Sun la telefon, nu răspunde nimeni. A, și programul de lucru era de la 10, dar pe fraier l-au chemat la 9.

Revin peste vreo oră jumate, găsesc două femei acolo. Le iau la întrebări de tipul „de ce vă comportați așa?”. Prima etapă a fost cea de minciuni „da, eram aici, eram în spate”. A doua etapă a fost de explicații „păi patronii vin la 9, noi venim la 10”, „noi spunem să veniți la 9 că sunt oameni care merg la muncă, și de-aia”. În fine, predau pisica și întreb când s-o iau. Zice că la 5. „Bine, dacă vin la 5 e deschis aici?”. „Ha, nu fiți ironic, binențeles că e deschis”. Le atrag atenția că nu sunt ironic, că au program pe ușă pe care nu-l respectă, au telefon la care nu răspund (aici am fost întrerupt pentru o nouă minciună, că răspund, dar „există o explicație”) și că întrebarea e legitimă. Observ că sunt un pic agitate, le atrag atenția că am auzit un sfert de oră de explicații și niciunul de scuze că m-au tras în piept. Și una îmi spune „păi vedeți, dacă nu ascultați scuzele noastre”.

Băi, și-atunci mi-a picat fisa. Oamenii nu înțeleg diferența între ăstea două, au impresia că explicațiile, de obicei false, sunt scuze. Doar că nu e așa și sunt și cumva supărați și frustrați că cineva se uită în continuare urât la ei.

Faza e că scuza e o chestie de asumare, că atunci conștientizezi și tu că e ceva în neregulă. Explicațiile sunt pentru feedback, ori față de șefi ori față de tine, să vezi unde ai greșit și cum, și cum poți să eviți asta pe viitor. Explicațiile nu ar trebui date ăluia pe care l-ai enervat. Uită-te la Lidl, la faza aia în care paznicii au extorcat un moș handicapat de bani. N-au dat explicații, că le știm cu toții: gorilele alea sunt nu sunt doar cretine, sunt și lașe, n-ar fi făcut asta unuia cu gipan, l-au executat pe un moș. Ca potera comunitară, știm de ce hărțuiesc băbuțe cu pătrunjel, că unul mai solid le-ar muta dinții instantaneu.

Ori nu dai nicio explicație și-ți asumi nasoleala ce urmează, ori începi cu scuze. Varianta cu „explicații” duce la un loop constant de frustrare și nervi, că nimeni nu vrea să audă explicații, cel puțin la început.

Dar, pe bune, cei mai neplăcuți oameni din jurul nostru sunt ăia care, constant, dau explicații pentru greșelile lor. „Ieczistă o explicație” nu a ajuns degeaba o vorbă națională. A, și în general, ăla care dă explicații și minte, că odată ce-a intrat în horă, de ce să se mai oprească aici. Prima dată se minte pe el însuși, „băi, eu n-am greșit, a fost un cumul de factori care a dus la faza asta, eu chiar n-am nicio vină”. Și-apoi se-apucă să spună minciunile ăstea și celorlalți, ăia se enerveză, viața îi devine brusc mai nașpa și, pentru că n-a recunoscut de la început că e o problemă, nu mai are soluția. Singura variantă care-i trece prin cap e că „are lumea ceva cu mine”.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.