Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De ce nici măcar n-ar trebui să vorbim de educație sexuală în școli

Din când în când oamenii din jurul nostru lasă țigara jos din gură și, în loc să scoată fumul afară, scot o prostie de genul „să se facă educație sexuală în școli”. No, știm că s-a râs de amețitul de Papahagi că a zis că cea mai bună educație sexuală se face la ora de religie, culmea, omul era pe-aproape de o idee corectă.

Serios, sincer, ați văzut ce loaze ies, mă, din școlile noastre? Oamenii abia știu să scrie sau să citească și „socotitul” e dureros pentru ei. Cam ce crezi că se va întâmpla când cam aceeași oameni care nu-s în stare să-l învețe română sau matematică, o să-ți învețe copilul cum e cu sexul? Că matematica e grea, dar măcar e stabilă și nu e chiar un subiect sensibil, cum naiba predai cum e cu fofoloanca?

Da, dar în Finlanda… orice om care aduce în discuție țările nordice este un retardat. În cazul ăsta, specific, avem sistemul de educație din Finlanda? Scot ăia 50% analfabeți după 12 clase? Le cade tavanul în cap? Au buda în tundră? Nu? Ei bine, poate când ajungem la nivelul ăla putem să facem ca ei.

Altfel, culmea, s-ar putea ca la ora de religie să se facă singura educație sexuală serioasă. Aia cu „nu de bomboni până nu te însori”. Știm cum sunt regulile la noi, multe chestii sunt interzise și tot le facem, așa, pe șustache. Faza e că popa le bagă în cap că treaba cu sexul e ceva foarte serios și are niște consecințe foarte serioase. Și primii care se sperie sunt exact ăia care sunt atât de proști încât ar face sex fără prezervativ la 15 ani. Sau poate nu, dracu știe. În definitiv și profii de religie sunt tot profi, deci au și ei rată de succes undeva sub 50%.

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.