Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Lenică

Cel mai urât lucru la limba română, în afară de ăia care zic „pe care” ca să te întrerupă din treabă sunt diminutivele. Ălea, ciorbiță, burtică, căcuță, somnic. Îmi face o deosebită mândrie să vă prezint unul din cele mai scârboase dintre ele, o adevărată perlă lexicală: lenică. Lenica este, dragi colegi, un fel de lene de mici dimensiuni. Este flagelul care macină această națiune, și poate și pe altele, dar dă-i plm pe bulgari.

Noi, ca popor, dar și individual, am tot fost acuzați de lene. Bizar să zici așa ceva despre adevărații urmași ai Imperiului Roman, căci noi suntem ăia, nu restul nefericiților de pe acest bătrân continent. Iată, ctitoriile noastre, deși inutile, stau dovadă originii noastre imperiale. Gen, e suficient să te uiți la Casa Poporului, monumentul ăla cretin. În istoria omenirii puține lucruri sunt mai mari și mai imbecile ca și concept. Piramida din Giza e mai mică decât Casa Poporului. Un neam de putori neinginereși n-ar fi putut face așa ceva. Sigur, ăia care au muncit pe-acolo poate n-au fost de bună voie, dar tot e ceva, tot arată capacitate de muncă. Peste trei mii de ani, când ne va întreba cineva ce și de ce am făcut aia detaliile o să fie neclare „păi a venit unu și-a zis să facem o casă pentru tot poporul, dar să stea numai el în ea, ceva de genu’. Și-n vreo 10 ani am făcut-o, deși era comunism, iar în comunism, după cum știm toți acum în anul 5019, că am eliminat cretinismul, știm cu toții că comunismul nu poate produce decât sărăcie. Și totuși, noi, pe lângă sărăcie, am produs acest obiect imens, gen aproape cea mai mare clădire de pe planetă – Moamăă, da’ cât timp liber aveați pe-atuncea… – Da, știi cum zic, nu degeaba perioada aia a rămas în istorie drept «Marele Concediu» – Da, faină povestea, în fine, hai să ne întoarcem la textul ăstuia că voia să zică ceva – Da, hai!”.

E mult de discutat pe tema aia, o lăsăm pentru altă dată, ce voiam să zic e că, la fel în cazul corupției, nu marea lene este problema noastră, ci mica lene, lenica. Suntem capabili de chestii majore, dar nu prea putem să ducem chiștocul încă 50 de metri în mână până la primul coș de gunoi.

Cel mai bun exemplu de mică lene e ăla discutat recent, ăla cu „hai să mergem la vot”. S-a tot vorbit cum, vezi doamne, lumea nu merge la vot că e dezinteresată de procesul democratic. Vrăjeală, lumea nu merge la vot de lene, avem oameni condamnați că au încerca să aducă lumea la vot cu momeală. O să ziceți, taci mă, ăia nu vin la vot că hâr, că mâr, dar adevărul îl știm cu toții, vezi după buruienile din fața casei, omul care nu poate să le smulgă e doborât de ideea de a merge 300 de metri până la școala din sat doar să voteze. Adică e ok, și i-ar prinde bine s-o facă, și poate chiar are și o părere pe tema asta, dar îi este prea lene să se deplaseze. Există și la oraș omul ăsta, îl știți pe ăla care merge iarna cu zăpada pe mașină că murea dacă mai munce 2 minute s-o dea jos și de pe capotă? Ăla merge la muncă, poate rupe opt ore, ideea e că încă 3 minute de muncă în plus l-ar distruge. Ăla care parchează pe locul de handicapat la mall, că altfel ar trebui să meargă 50 de metri în plus. Ăla care ar putea face ceva să-și îmbunătățească viața, ceva foarte minor, dar i-e lene, efectiv e epuizat la gândul ăla. Ar semnaliza în intersecție dar e prea mult pentru el.

E, lenica asta mititică ne distruge pe toți, ne macină ca o carie de lemn, mănâncă din stejarul drept și puternic ce ar putea căra lumea întreagă pe crengi. Toată gargara de motivaționaliști care spun că dacă ai un proiect major să-l împarți în task-uri mici nu valorează doi bani aici, ești nebun, păi dacă o împart în de-alea mici nu mai am chef să le fac pe niciunele. E suficient să vorbești cu unul care e activ în comunitate, poate face afaceri, poate are un ONG, poate are o inițiativă, nu contează, și după ce analizezi un pic îți dai seama că ăsta este obstacolul principal în țara asta. A întârziat ceva, una din sutele de întârzieri similare, că cuiva i-a fost un picuț de lene. Nu multă, foarte puțină. Știți doamna aia de la ghișeu care tastează cu un deget? Durează cam 8 ore să înveți să tastezi cu 8 degete, dacă le împarți cum trebuie într-o săptămână poți să scrii decent, e un skill minor. Ei bine, lu’ doamna aia i-a fost un pic lenică să învețe ceva, doar un picuț, suficient cât să enerveze mii de oameni.

Dacă scăpăm de obiceiul ăsta ne-am scos, în 10 ani ne pișăm pe elvețieni.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.