Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

La o palavră cu Florin

Umblam cu o pungă de arlechini prin parcare pe la Kaufland Mihai Bravu și un puștan după mine. „Nenea, nenea, hai că nu-ți cer bani, vreau doar ceva de mâncare”. Zic, hait, ia să vedem ce vrea escrocul ăsta mic. „Băi, serios, doar ceva de mâncare? – Da”.

Mno, eu acum am ceva experiență cu astfel de oameni, când eram junior prin presă a găsit bunică-mea un copil pe casa scării, mi-a ordonat să mă ocup de el, să-i iau de mâncare, să aflu ce și cum. L-am luat, i-am dat o pizza, m-am dus la secretarul Consiliului Județean, care pe vremea aia era responsabilă și de DGASPC, i-am adus copilul gata hrănit, asta mi-a zis, „aaaa, păi Georgică, păi nu-l știm, tot fuge de la orfelinat și profită de bunătatea oamenilor. E un mic escroc”. Ce să zic, nu mi-a părut rău, câte cărți de-alea gen Hector Malot am citit, sunt programat să-mi placă ăștia.

Ăsta din parcare cică vrea doar mâncare și atât. Mergem la un de-ăla cu mâncare, „ce vrei? – Pizza – Bine”. Alege un quatrostagioni, până se face stau un pic la palavre cu el. Brunețel, îmbrăcat decent, destul de articulat, „ia zi bre, cum de-ai ajuns să ceri mâncare pe stradă?” Păi tata a părăsit familia, a lăsat-o pe mama cu trei copii, el, Florin 12 ani, o fată de 10, o fată de 4 ani. Mama e cam handicapată de un picior nu poate munci, tata și mai handicapat, a plecat dând foc la casă, cică stau pe undeva printr-un câmp pe lângă IOR. „Era o casă, doar cărămida, am cumpărat eu ușă și tot ce trebuie”.

I-auzi, mă, Florin, de unde cumperi tu ușă mă? Cu ce bani? „A, păi mai muncesc la o coafură, dau cu mătura pe-acolo, îmi dau 150 de lei pe lună și mâncare și suc. Și mai tund grădina la un om. Seara vin cu sora mea pe-aici și cerem lucruri, soră-mea a făcut rost de un pat, l-a cumpărat o doamnă pentru noi. Dar, gata, n-o să mai stăm mult în câmp, că am găsit chirie. 300 de lei pe lună, stăm la o cunoștință”.

Mă gândesc, 12 ani, ar trebui să intre într-a șaptea, asta dacă mai trece pe la școală. „Nu, că mă duc, acum treci într-a treia – Păi cum așa? – Păi m-au dat mai târziu la școală și de-aia – Deci ești cel mai mare de la tine din clasă, nu? – Nu, că mai am un coleg care are 14 ani – I-auzi, ce școală-i asta unde sunt elevi de 14 ani într-a treia? – Păi e aici, școala 84”. Mă gândesc că n-ai cum să amâni atât de mult să dai copilul la școală și continui discuția pe panta asta. „Păi pe el nu l-au primit la mai multe școli, că nu era ok, cuminte. – Și tu, cam la fel, nu? Ești de-ăla care nu e liniștit la ore, nu? – Nu, că sunt cuminte, dar a plecat învățătoarea la direcțiune să semneze niște acte și un băiat a zis de rău de sora mea, sora mea e bolnavă, și eu nu suport de-astea, m-am luat cu el – Băi, zic eu, ești bărbat, nu e mai ambala din de-astea, că ești vulnerabil, o să afle lumea că te enervezi când zice cineva de soră-ta și o să te provoace, intri în belele”.

S-a făcut pizza, i-am urat succes că fierbeau arlechinii în mașină și m-am cărat. Acuma, nu știu cât de reală e povestea asta spusă de Florin, dar dacă aveți drum pe-acolo și dați de el, și se confirmă ce spune, o pizza e mai ieftină decât un pachet de țigări. Cine știe, poate ăsta o să fie ăla care descoperă leacul la cancer de plămân.

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.