Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Jordan Peterson și cele 12 reguli de la școala vieții

Ultima carte a psihologului canadian „12 rules for life” a stârnit teribilă agitație printre șomeri și oameni cu ocupații similare, Jordan Peterson fiind oarecum acuzat că-i instigă pe creștin conservatori la atitudini extremiste și netolerante. Și e ceva adevăr în treaba asta, internetul e plin de video-uri cu Peterson denumite „Jordan Peterson destroys…” câte-un amărât de jurnalist de tip Gâdea, că de-ăia sunt și la anglo-saxoni, nu doar aici, la latini. O mulțime de ideologi de stânga au șters cu el pe jos cu furie, cea mai amuzantă chestie fiind constanța cu care zic că tipul ar vorbi chestii după ureche.

Ceea ce-i ok, că omul chiar are o regulă în carte care spune „Presupune că cel care-ți vorbește știe ceva ce nu știi”. Ar fi util, deci, să presupunem că un tip cu 100 de lucrări științifice, o carieră rezonabilă în lumea universitară, peste un sfert de secol de experiență și lucru cu oameni cu probleme la bilă și, iată, și un talent oratoric „știe ceva ce tu nu știi”, de-aia tu ești ziarist și el e plin de bani. (Niște sparți de profi de filosofie s-au apucat chiar să-i numere banii într-un articol pe Foreign Policy, mi s-a părut extrem de jenant). Și-acum ajungem să vorbim și despre carte și cred că știu ce i-a enervat pe progresiști, egalitariști și alți isterici ai zilelor noastre. Regulile alea sunt cam nașpa.

Una din cele mai nasoale e aia cu „fă-ți ordine în casă înainte să critici lumea”, asta e o lovitură foarte mârșavă la adresa „oamenilor implicați”. N-ai cum să nu te uiți în jur să nu vezi că ăia care țipă cel mai tare că vor justiție socială sunt, în realitate, niște oameni care nu și-au rezolvat problemele de-acasă. Celebre memele cu tot felul de persoane, de obicei femei, care se isterizează de fiecare dată când aud ceva neplăcut. A, și fără să dau exemplele lui din carte, le văd pe-aici pe la noi: firma de publicitate care a filmat o reclamă cu o Românie gigea și a lăsat gunoaie în urmă la ăia cu sticker-ul cu #rezist în parbriz la mașina parcată aiurea pe locul de handicapați. Sau, mă rog, simpaticul caz cu femeia care a făcut un master în șomaj, n-are nicio meserie reală și se simte oprimată și discriminată de pozele de pe pereți.

Altă regulă ce ar enerva la culme, mai ales pe români, se referă la copii și la cum ar trebui să-i crești în așa fel încât să fie plăcuți de cei din jur. Aici lansează o idee extrem de neplăcută, că dacă ieși cu copilul la restaurant nu o întinde mai mult de 45 de minute, că nu mai are răbdare ăla micu. Cară-te și asumă-ți asta, nu fi ăla cu copilul care face haos la terasă enervând pe toată lumea din jur. Într-un capitol vorbește de cititul ideologic, asta chiar mi s-a părut hazliu, că toți care i-au citit cartea au făcut-o ideologic, unii de stânga, alții de dreapta. Ba e salvatorul conservatorilor, ba e Satana hilarioților, ba are profil de lider de cult, în fine, în funcție de ce te-a deranjat în viață, aia vezi la el și la ce spune. Alte capitole de remarcat sunt ălea în care zice să nu te mai compari cu alții ci cu tine ăla de ieri, sau ăla în care recomandă să ai grijă de tine măcar atât de bine cât ai grijă de câinele tău. Că ideea era că dacă se îmbolnăvește animăluțul de lângă tine, te spargi să-l faci sănătos, îi dai pastile toate, îl alergi prin casă cu parizerul în mână până halește și ultima pastiluță. A, dar dacă faci tu o gripă, ceva, te ții de tratament cu mai puțină seriozitate.

Alte două capitole au legătură cu comunicarea, unul spune să nu minți, altul să fii foarte precis în exprimare, iar niște sfaturi bune. Mă rog, zice măcar să încerci vreo câteva zile, să vezi dacă nu cumva ți-e mai bine dacă nu minți pe cei din jurul tău sau măcar pe tine.

Dar, pe ansamblu, nu spune nimic nou, nici măcar în domeniul în care activează, ăla cu psihologia. De ani de zile există un curent în America de Nord printre de-ăștia care recomandă pacienților chestia numită „interiorizare” care înseamnă, pe scurt, nu mai da vina pe alții pentru că lumea e nasoală în jurul tău. Să transformi un om la asemenea nivel, să treacă la autoreparare interioară, ca să constate că nu lumea e de vină ci poate are și el bubele lui la cap e un proces laborios care durează ani de zile. El comprimă asta într-o carte pe care o poți citi în maxim trei zile. Există și o puternică tușă creștină în cartea lui, omul citează des pasaje din Biblie care l-au impresionat, ba chiar întreaga sa construcție logică se bazează pe filosofia creștină care în esență nu se deosebește prea mult de cea orientală. Și, la baza tuturor, stoicism, numeroase idei părând scrise direct de Seneca.

A, și partea care produce furtuni de turbare, aia cu haosul e feminin (o metaforă) și ordinea e masculină și aia cu feministele care au infestat sistemul universitar american. Aici e foarte delicat, că ăsta susține o chestie sensibilă: femeile nu sunt, nu pot și nu ar trebui să fie egale cu bărbații. Că diferența de plată pe același post nu este doar pentru că „aia e femeie” ci dintr-un cumul de factori printre care intră și misoginismul. Și că e normal să fie așa, biologic femeia trebuie să facă copii, că suntem animale înainte de a fi oameni, și marea majoritate chiar o fac, și-atunci deja are două job-uri și e posibil să nu facă niciunul bine. (Pe la ei nu se acordă concediu de maternitate doi ani ca la noi, la bogați). Și că femeia nu poate fi bărbat, și că nici n-ar trebui să țintească la asta, că bărbații n-ar trebui să fie femei și nici să se comporte ca femeile, pentru că suntem animale diferite și are și vreo 30 de studii care arată diferențele de abordare psihologică a unor concepte între bărbați și femei. Da, că diferențele nu se opresc la dimorfismul sexual, sunt mult mai mari. Gen, femeile sunt interesate mai mult de persoane, bărbații mai mult de obiecte.

În fine, cel mai neplăcut aspect e că ăsta spune că unele lucruri nu pot fi schimbate, că structurile sociale pe care le-am construit sunt ok în mare parte, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Și că dacă vrem să schimbăm lumea în jurul nostru trebuie să începem, cum a zis și marele intelectual al secolului XX Michael Jackson, „with the man in the mirror”.  Omul are și momente de disperare, care mi-au adus aminte de momentele cu Cseslaw Milosz, care fugise din blocul comunist după ce a observat la prima mână ce înseamnă ideologiile cretine de stânga și la Paris toată lumea era îndrăgostită de socialism. A scris „Mintea Captivă”, a luat chiar și un Nobel pentru ea, și uite, tot nu crede nimeni că socialismul în mâna proștilor este ceva care ne va aduce multă suferință.

Mno, interesant de citit, simți că omul are o vastă cultură și o abordare interesantă asupra cum să faci să reușești în viață. Eu, personal, cam sunt de acord cu multe din ideile de-acolo, că le-am regăsit în alte forme prin scorburile în care umblu eu de obicei.

Ah, era să uit, un citat frumos, de pe la finalul cărții (pag 390)

I turned, then, from the use of time to my relationships with people, and wrote down and then read these questions and answers to my friend: What shall I do with my wife? Treat her as if she is the Holy Mother of God, so that she may give birth to the world-redeeming hero. What shall I do with my daughter? Stand behind her, listen to her, guard her, train her mind, and let her know it’s OK if she wants to be a mother. What shall I do with my parents? Act such that your actions justify the suffering they endured. What shall I do with my son? Encourage him to be a true Son of God .

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.