Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Information overkill

În zorii mileniului trei, în 2001, an numit așa după filmul Odiseea Spațială 2001 al regizorului american Stanley Kubrick, cercul social al unui adult se rezuma, în cel mai fericit caz, la vreo 10 de persoane. Și când zic asta mă refer la oameni cu care se vedea zilnic și interacționa o perioadă. Un vecin, niște membri ai familiei, niște prieteni, niște colegi de muncă. Mai discuta cu ei, schimba o bârfă, vorbeau despre vreme, de-astea, ce fac oamenii sociali. Citea un ziar, vedea știrile, bea o bere, simplu.

În zilele noastre cercul social de oameni cu care discuți bârfe și vremuri se ridică la cel puțin 100. Mare parte din steroizii ăștia vin de la rețele sociale. Nu discuți în sensul clasic al cuvântului, dar primești tone de informații despre ei. Ce pisică le-a plăcut, ce mâncare au făcut, ce gagică au mai plăcut, unde s-au dus în concediu, toate pozele din concediu, ce le place și ce nu le place în politică, sport, grădinărit. Te uiți la minim trei televiziuni de știri, citește știri din 14 ziare și portale, berea e mai ieftină ca apa, simplu.

Problema e când începi să umbli la matematică un pic. În cercul strâmt din 2001 aveai trei inși care-ți spuneau că s-au dus la poștă și s-au enervat, că era nasol pe-acolo. Ai fost și tu odată, și parcă a fost ok, sau poate erai tu prea beat. Indiferent, scorul de 3-1 pentru nasol la poștă. În cercul social de azi ai citit/auzit/trecut cu vederea peste cel puțin 100 de ori că e nasol la poștă și tu ai mai fost o singură dată la poștă, tot beat, nu spuneam că berea e mai ieftină decât apa? Deci scorul ar ajunge acum la 100-2 pentru nasoleală. Nu trebuie s-o faci conștient, informația asta a trecut prin preajma ta, tot s-a lipit ceva.

Și știi care-i faza? Cică atunci când facem o chestie se face o conexiune neuronală în creier. Dacă repeți chestia aia se mai face o conexiune, lângă, se îngroașă treaba. Și tot așa până ajunge atât de tare conexiunea aia neuronală, ca o sfoară, că nu mai trebuie s-o faci conștient. Creierul are tendința de automatizare, 90% din timp nu conducem conștient mașina, de exemplu. Am repetat de atâtea ori mișcările că nu ne mai gândim la presiuena cu care trebuie apăsat ambreiajul și cât trebuie ridicat înainte să dăm drumul la accelerație. E ceva automat. No, așa și cu poșta, dacă ți s-a spus că acolo e nasol de 100 de ori, e nasol, nu-i așa?

Și problema nu e că e nasol, probabil e, ci că te duci la poștă așteptând să fie totul nasol. Și, dacă te uiți, găsești chestii nasoale și-n Mona Lisa. Cum ar fi că, serios, e cam urâțică fata aia. Adică, mișto pictura, dar tipa e cam de 6, cu maximă îndulgență 7. D-apăi într-un oficiu poștal. Deci, te duci acolo, te-aștepți să fie rău, va fi rău. Înlocuiește asta cu „am sunat la call-center” și uite ce mi-au făcut, cu „taximetriști”, cu orice entitate care apare mai des și o să vezi că nu sunt vești bune. Apropo de astea, există un motiv pentru care veștile rele au mai mult succes, dacă mai țineți minte conceptul de „Știrile de la ora 5”. Suntem condiționați genetic, ca maimuțe, să reacționăm la pericol, să-i acordăm mai multă atenție, că, no, e important să știi de unde vine tigrul dacă vrei să fii cimpanzeul care va fonda omenirea.

Normal că suntem un pic stresați.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.