Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Grătarul – proceduri și etichetă

Secretul unui grătar reușit sunt sfaturile. Practic, acestea intră în compoziție: 50% carne de la Metro, 50% sfaturi de la oamenii din jurul grătarului. Un grătar nu poate fi făcut de un singur om, el trebuie făcut de doi inși din specia bărbat. Ăștia trebuie să stea în jurul lui și să comenteze despre cât de prinsă e carnea și să se sfătuiască unul pe altul când s-o întoarcă.

Un român nu poate face grătar singur, se panichează. Dacă unul din cei doi masculi dispare de lângă grătar (poate are o treabă la baie) celălalt devine tensionat. Din când în când emite sunete prin care își cheamă perechea înapoi în fum: „Costeleeee, hai mă la grătar!” Prin lege, o dată cu buletinul, românul primește și licență de făcut grătar iar codul genetic, DNA-ul românesc, conține 50% doar informații despre cum să faci grătar. Restul sunt detalii despre cum să respiri sau să faci pipi din picioare.

Eticheta grătarului: În timpul prăjirii și efecturăii manevrelor de mâncare se va vorbi doar despre alte grătare la care ai participat. Povestitul grătarului este un condiment necesar, este ca un descântec străvechi. Trebuie să povestești despre grătar chiar și când nu ești la grătar, în absolut orice situație. De exemplu, mergi pe stradă, oprești un om care pare că nu se grăbește nicăieri, și-i povesteți: „Dom’le, am fost o dată la un grătar la Corbeanca, la un cumnat, nici nu pot să-ți povestesc ce mișto a fost”. La cafea, la muncă: „Și deci am fost la un grătar, excelent a ieșit, am mâncat dar ne-a și rămas”.

Rolul femeii în preajma grătarului: În primul rând femeia nu trebuie să atingă grătarul că îl spurcă. Are voie să se uite, dar să nu pună mâna. Femeia are voie să cotcodăcească fericită în preajma grătarului („ce bine arată carnea” este o expresie acceptată) și să aducă castroanele. Când toată carnea e prăjită, femeia are un rol extrem de important: ea trebuie să oprească toată operațiunea cu cuvinte „Stați că nu am terminat de pus masa, să aduc niște farfurii, să mâncăm ca oamenii”. Ea trebuie să tragă de timp până se face carnea rece.

În raza de acțiune a grătarului, chiar dacă nu ai nici o treabă cu el, trebuie să arunci din când în când un sfat sau o întrebare inutilă. Exemple: „Bă, puneți niște apă să nu se ardă micii ăia” sau „Să mai aduc niște carne?”. E util, deasemenea, ca atunci când s-au încheiat toate operațiunile, să arunci întrebarea: „Păi mai avem niște carne, nu o prăjim acum?”. Cum spuneam și mai sus, important e să fie carnea rece când o mănânci.

Degustarea: Chiar dacă are gust de chiștoace de țigară, singurele expresii acceptate la degustarea de produse făcute la grătar sunt cele pozitive: „Excelent, foarte bun a ieșit”. Ai voie să pomenești alte grătare mai reușite, cu condiția ca nimeni din cei prezenți să nu fi participat la ele. Atenție, acele grătare au fost bune, ok, dar nu chiar așa de bune.

Resturile: Carnea rămasă se pune în castroane de plastic și se depozitează în frigider. Se mănâncă singur, seara, când partenera de viață doarme deja, sau noaptea, când porcul ăla bețiv doarme și tu ești la dietă.

3 Comments

  1. Melesteu

    Monstruoasa traditie romaneasca a gratarului trebuie impletita cu orice activitate: mergem la pescuit si se trezeste unul” da’ un gratar nu facem si noi”, mergem sa ne bronzam pe o pajiste ” da’ un gratar nu facem si noi”, mergem in excursie ” da’ nu oprim masina acilea sa facem un gratar”, mergem la un restarunat “adu ceafa la gratar ba!”, mergem la o terasa “mama, ce ar merge un gratar acu'”.
    Aceasta traditie o vad ca pe o pierdere de timp direct proportionala cu lipsa neuronilor aluia de organizeaza gratarul. Stai toata ziua sa te afumi si sa te invarti in jurul unor carnuri care, degeaba se lauda romanii, nu stiu sa le prepare in mare parte.
    De ce mama masii nu iese omul la o sarma ca tot atat s-ar chinui sa le faca cat un gratar, sau alta mancare. raspunsul e siplu, barbatii in general nus tiu sa gateasca si se dau si ei mari cu arsul carnii pe jar.
    Degeaba femeia face toata mancarea in casa, ca masculul care intoarce fleica pe jar se percepe ca un mare maestru bucatar.

    PS
    Ai uitat de:
    -sfatosenia legata de aprinderea focului, metodele clasice dar si cele mai noi (mentionez o butelie cu cap parlitor porcine folosita la incingerea carbunilor, ca sa nu porneasca focul cu lemne “ca taranii”);
    -“tablile” la care ai mai avuti prajesc si niscaiva cartofi si alte cele care nu se preteaza pe gratarul clasic cu sfaturile si exclamatiile de rigoare: “asa ceva n-ai mai vazut ba, mi l-a facut nasul la atelier, e da inox”;
    – panica creata cand se termina carbunii dar mai e carne neprajita iar masculul fortos cauta un capac, o bucata de carton, de preferat ceva din gunoiul lasat de alti grataragii si face vant pana se face albastru la fata numai sa o mai prinda un pic focul pe carne.

  2. Luke

    Nu mi-o lua in nume de rau dar cam slabut articolul la cate se pot spune despre gratarul romanesc.
    As mentiona doar argumentul etern pt a cosntrui casa vs a cumpara un apartament. Nu cred sa fi participat la un gratar unde sa nu fi fost atins subiectul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén