Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

File din istoria recentă a României

Ehehehei, dragii moșului, luați un loc pe veceu și haideți să vă deapăn o poveste. A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar povesti, ei a fost odată un tip pe nume Dan Diaconescu, din Caracal, care a făcut cea mai retardată emisiune TV făcută vreodată.

Știți cum moșii se plâng acum că vloggerii fac cele mai cretine chestii pe internet, gen ăla care linge cactus, ăia care experimentează cu slime, ăia care fac muzică proastă. Ei bine, toate asta, dar absolut toate și și mai mult le-a făcut Dan Diaconescu la emisiunea aia. Tot ce era nebun prin țară a trecut pe-acolo, de la Vadim la Serghei Mizil, la fosta nevastă a unui raket moldovean, la Lorin Fortuna care identifica civilizații șerpiliene, la obscuri cântăreți de folk patriotic, la tot felul de escroci, interlopi, în fine, era un carnaval.

Și e dat afară de la televiziune, cu emisiune cu tot, iar ăsta își face o televiziune numai a lui, cu emisiunea lui ancoră și restul nebuni. Și la un moment dat a cumpărat combinatul chimic Oltchim, dar mai înainte și-a făcut un partid cu numele lui, Partidul Poporului Dan Diaconescu. Era în apogeul gloriei, milioane de români se uitau seară de seară la emisiunea aia ca la un divertisment valabil, deși omul arăta deteriorat rău, invitații la fel iar tema era de obicei super-cretină.

Și, gen, a devenit a treia forță politică din România. La alegerile locale pe listele PP-DD au fost aleși 31 de primari, 3.126 de consilieri locali și 134 de consilieri județeni. La alegerile parlamentare din anul ăla au fost aleși 21 de senatori și 47 de deputați din partea PP-DD.

A, și partea mișto știi care e? Că asta nu s-a întâmplat în secolul trecut, ci acu 7 ani, când aveam telefoane mobile, internet, UE, de-astea moderne. Și, totuși, 15% din populație a zis că ăla e soluția. Și am impresia că în condițiile astea cerem cumva prea mult de la cei din jurul nostru, oamenii ăștia nu au, cum să mă exprim elegant, un aparat de interpretare a realității foarte sofisticat. Și ăia n-au dispărut odată cu dizolvarea partidului în UNPR și PSD.

Iar asta, repet, s-a întâmplat recent.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.