Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Evoluția discriminării în România, din cele mai vechi timpuri și până în prezent

Într-o zi, persoana semi-analfabetă și semi-lucidă care îndeplinea funcția de ministru al Educației a clasificat un gest de elitism școlar drept „discriminare”. Trei licee din Brașov au fost prinse că aveau un regulament prin care elevii cu medii sub 8.50 vor trebui să se care la alte licee, mai slabe, și asta este „discriminare”.

Inspectorul școlar general din Brașov a fost invitat să ia măsuri în această direcție. Prima măsură a fost să dea în judecată ministerul pentru discriminare, că nu a fost cerută chestia asta și celorlalte inspectorate școlare, că licee elitiste există și în alte județe. Ministerul a reacționat rapid și a dat în judecată pentru discriminare pe inspectorul școlar pentru că a fost dat doar acest minister în loc să fie date în judecată toate ministerele din România, ceea ce e discriminatoriu.

Cele două părți au apelat la case de avocatură, care au fost date în judecată de celelalte case de avocatură din România, pentru că au fost discriminate și nu au fost angajate și ele să reprezinte cele două părți. Avocatul Poporului a intervenit și a cerut să fie parte din proces, invocând faptul că a fost discriminat când nu a fost sesizat cu privire la această problemă. 

Din păcate, copletul de judecători a fost ales prin tragere la sorți, care e un criteriu arbitrar, iar criteriul arbitrar stă la baza discriminării. S-au recuzat 250 de complete de judecată până s-a ajuns la o decizie CCR care a stabilit că acest caz va fi dezbătut de toți judecătorii din România, ca să nu mai existe discriminări. Chiar și judecătorii pensionari vor participa.

Problema s-a complicat un pic aici. Un deștept a lansat pe piață ideea că e discriminatoriu să fii judecat doar de judecători, în democrațiile funcționale ești judecat de un juriu „of your peers”, adică egali ai tăi. Așadar în completul de judecată au mai fost cooptați toți inspectorii școlari precum și toți părinții, indiferent de vârstă. 

Bănuiesc că ați înțeles cum de s-a ajuns ca restul românilor să dea în judecată pe părinți. Pentru că sunt discriminați, față de oamenii cu copii, care au mai multe avantaje. De-aia suntem acum în plin proces național în care toată lumea e dată în judecată de toată lumea pentru discriminare și așteptăm și pe avocatul diasporei, care a promis că vine cu două Atlassiburi pline de dosare în care acuză pe cei din România că-i discriminează pe cei din diaspora, cu toată că și ăia sunt cetățeni și TOȚI suntem egali în fața legii. 

Pentru intrarea acestor autobuze se va deschide poarta la țarcul care a fost pus în jurul țării, aia pe care intră de obicei îngrijitorul care ne dă mâncare. Atunci va fi șansa noastră să scăpăm, dacă acționăm rapid în 24 de ore vom putea scăpa din rezervația asta de discriminați și vom avea o viață reală, într-o lume reală.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.