Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Este moartea

Prima „fotografie” a unei găuri negre ne-a arătat că oamenii care au teoretizat despre cum arată o gaură neagră au avut dreptate. Arată așa cum și-au închipuit. De-aici au urmat glume, discuții, laude și tot ce urmează în mod normal când se anunță așa ceva.

Dar ce este acea gaură neagră? Păi știm ce e, e un loc unde se adună toată materia și se comprimă la loc, că nașterea universului a fost un moment de expansiune a materiei. Obiectul e la 55 de milioane de ani lumină distanță, ceea ce înseamnă că imaginea pe care o vedem e veche de 55 de milioane de ani. Plus doi, că datele s-au adunat acum doi ani.

Și este moartea. Este prima imagine a morții pe care o avem. Oricât ne învârtim pe-aici, orice am face, chiar dacă descoperim nemurirea biologică, tot acolo ajungem. Nu este nimic dincolo de ea. Pe principiul „din țărână am venit, în țărână ne întoarcem”, din aia am venit și acolo vom ajunge. Nu exact în aia, poate în aia din centrul galaxiei noastre. Nu acum, peste un timp, dar tot acolo vom fi. N-avem nicio variantă de scăpare deocamdată, nu știm ce este dincolo de materie, avem doar presupuneri. Găurile negre se unesc cu alte găuri negre și creează super-găuri negre și vor atrage în ele, la un moment dat, toată materia din univers.

Asta dacă nu reușim, ca astronautul John Blackstar, să trecem printr-o gaură neagră și să aterizăm pe planeta Sagar, unde am putea fi salvați de micul popor Trobbit. Înarmați cu Sabia Stelei, care unită cu sabia puterii creează Steaua Puterii, o super-sabie, va trebui să ne opunem lui Overlord să nu pună mâna pe planetă. O să fie complicat, dar din ce țin eu minte, vom câștiga.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.