Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Entertainment

Voiam să scriu o povestioară la un moment dat cum, în viitor, Mihai Leu va fi invitat la o televiziune, muiat în ciocolată și pus să se lupte cu prezentatoarea emisiunii, o fostă balerină de 19 ani. În acest scenariu Mihai Leu are 68 de ani și emisiunea e una de dimineață, la care se mai uită și copiii, deci n-are faze de-alea hardcore cum e la emisiunile de noapte. Acest moment de divertisment va fi oferit de Electron, furnizorul principal de curent electric din România, fostul Petrom.

Din păcate nu mai pot scrie asta că am văzut deja ceva aproape similar. În acest scenariu un moș de peste 40 de ani, cu păr alb în cap, care n-a făcut în viața lui sport profesionist și nici nu e ceva mafiot, se bate cu un luptător de K1. Primul pumn nici nu-l vede, dar a rămas măcar în gardă. Mai ia un șut, de verificare, că adversarul îi verifică reflexele. Deja a fost măsurat, a treia sau a patra lovitură e un genunchi în barbă, mai mult o chestie de tehnică decât de forță. Moșul cade lat, în cap, nu mai știe pe ce lume trăiește, tăbăresc pe el infirmierele și medicii.

Moșul ăla e Mircea Badea, vedetă TV, și aparent așa arată divertismentul video acum. Dacă vă uitați pe imagini veți rămâne cu impresia că acest moment v-a fost oferit de Farmaciile Help Net care, apropo, au un logo format din două leocoplasturi puse unul peste altul, ca-n desenele animate de pe vremuri. Știți cum avea Hercule din Pif și Hercule plasturele ăla? De-ăla.

Mircea Badea a rămas ultimul om real din România. Priviți-l, un moș în trening bătut într-un mall. Și pe noi toți care ne uităm la mizeria asta.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.