Ovidiu Eftimie

mai băgăm, o fisă în aparat

Douglas Adams – Dirk Gently. Agenția de Investigații Holistice

Am citit cartea după ce am văzut serialul Netflix și o pot rezuma într-un singur cuvânt: mică. Spune povestea unui tip, Richard MacDuff, care este prins într-o situație bizară ce cuprinde un truc de magie inexplicabil, moartea șefului său (iar el se numără printre suspecți o perioadă), fantoma șefului său, un extraterestru străvechi/fantomă, calul unui călugăr electric lăsat în baia unui profesor extrem de bătrân, o mașină a timpului și ceva posedare.

Norocul e că tipul ăsta a fost coleg în facultate cu un tip Svlad Cjelli care avea puteri paranormale, respectiv clarviziune. Pentru că și-a folosit astea să afle subiectele la un examen (sub hipnoză) a făcut și ceva pușcărie, că aparent așa e procedura în țările civilizate când ești bănuit că falsifici un examen la o universitate reală, gen Cambridge. Acum își zice Dirk Gently, că să nu-l mai recunoască lumea din facultate și e detectiv holistic pe principiu că toate chestiile din univers sunt intercontectate.

Tura asta am rămas cu impresia că filmul (varianta Netflix/BBC) e mai bun decât cartea. Adică aș fi vrut să citesc un volum mult mai gros, măcar vreo 800 de pagini, că ideea e foarte mișto, dar, cumva, insuficient exploatată.

Se găsește la Nemira / Cărturești / Libris / eMAG

3 Comments

  1. Nu-mi place Douglas Adams, desi ma bate la cap prietena-mea ca e genial, in schimb Dirk Gently asta de pe Netflix e extraordinar de bun. As zice ca sezonul doi e una din cele mai misto chestii facute de ei vreodata. Pacat ca n-a facut audienta necesara si nu se mai contiuna. Sergentu’ Hugo for the win!

  2. Dex

    N-am vazut varianta Netflix, dar aia veche e interesanta. Practic personajul principal e una dintre persoanele alea care cer bataie non stop, dar cumva te tot pacaleste sa nu-l bati, prin rarele momente in care pare uman. Cumva imi aminteste de Torrente, alt personaj deplorabil, dar totusi simpatic partial.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén