Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Doi moldoveni fac un șmen

În primăvara lui 1875 era sărăcie mare în România, nimeni nu o simțea mai tare ca Popa Smântână, pe numele de civil Ion Creangă, ceva profesoraș la o școală din Iași. Dar destinul a intrat pe ușa cârciumii unde-și salariul ca orice profesor care se respectă sub forma unui tânăr zvelt, cu față de șmecheraș, care se dădea poet. Acest tânăr era Mihai Eminescu.

Între ei doi s-a încheiat instantaneu o prietenie de durată. Îi legau câteva lucruri comune, o sete neostoită în gât, ceva școală, ceva chef de alergat după bagaboante și foame de bani. Eminescu lucra la ministerul Educației sau ceva similar, Creangă l-a combinat repede la primul șmen, el să recomande cărțile didactice scrise de Creangă, ăsta să vândă mai multe, fac banii bara-bara.

Dar s-a schimbat guvernul și Eminescu a fost dat afară, dup-aia a venit la loc, iar a fost pus, până când s-a enervat Luceafărul și, geniu fiind, s-a gândit la un șmen mult mai mare.

Dar, mai întâi, să ne lămurim cine este Ion Creangă din punct de vedere al culturii românești. Tipul era un umorist clasic, un pic troll și un pic putoare. Când a fost chemat la Junimea să facă frumos le-a zis zis vreo două trei povești apoi le-a zis povestea p***lii că se plictisise deja. Ăsta a fost vârful carierei lui, închipuie-ți că Junimea era o chestie pe vremea aia, ce-a făcut Creangă atunci este echivalentul acum să strigi „P***la” un sfert de oră pe scena Ateneului și să fii aplaudat în picioare de cei mai de vază intelectuali și bogați ai României. Nu poți să zbori mai sus.

Așa că ideea Eminului, așa cum i-a prezentat-o, nu i-a plăcut la început:

-Bădiță, nu, n-am chef să scriu cărți pentru copii, e penibil.
-Nu, bădiță, se fac bani serioși din asta. E Twain, americanu, ăla a băgat una, Dickens la englezi, Malot și Verne la francezi, numai de-astea bagă, cu copii, cu aventuri.
– Și ce căcat vrei să scriu eu? Aventuri cu copii? Eu am crescut la Humulești, n-aveam pirați în zonă, ești beat?
-Bădiță, nu contează ce scrii, important e să fie copii în ele. Că le cumpără fraierii ăștia, că ciutanii trebuie să citească ceva dacă tot sunt în școală.
-De unde știi că le cumpără?
-Bădiță, ești nebun? Păi nu ți-am zis că mă știu cu Maiorescu? Suntem așa, ca frații. Ăla o să scrie de tine că ești un clasic al literaturii. O să ajungi mai celebru ca Igor Bergler!
-Cine?
Nu contează. Important e să scrii, pricepi? Bagă ce făceai tu când erai copil.
-Păi eu am făcut numai tâmpenii. Am furat o pupăză și m-am dus cu ea la târg să trag în piept un târgoveț, să-i zic că e găină.
-Ce?
-Da, și odată am fost la scăldat la râu și ne-a ascuns mama hainele și am alergat în p***la goală prin tot satul.
-Bădiță, ceva ca lumea, pe la școală, nu făceați?
-Da, prindeam muște cu ceaslovul, frecam menta, nimic.

Dar până la urmă Eminescu l-a convins și, ascunși în bojdeucă, beți muci, s-au apucat să scrie. Eminescu e cel care la îndrumat pe Creangă:

-Deci, era mișto când eram copil la casă la mama.
-N-o zi așa, bag-o la sentiment, cu inimă.
-Îmi tresală inima de bucurie.
-Așa așa, bagă de-astea, de corazon.
-Dă sticla aia încoace. Fii atent: Nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc la locul nașterii mele îmi tresaltă și acum inima de bucurie.
-Bădiță, e mișto, dar bagă și ceva pisicuțe.
-De ce?
-Bagă, că astea prind la cucoane și copii. Bagă meșteșugeală, frățicule, bagă-le să le dăm să zacă.

Și-așa s-a născut legenda. Creangă a scris câteva dintre cele mai neinteresante aventuri copilărești, într-un limbaj alambicat și arhaic, și-acum scrierile sale sunt mai obligatorii decât manualele cu care se ocupa înainte. Maiorescu l-a validat cu Junimea, și-au făcut cu toții banii bara-bara.

Share links: | | Nou! Acum poți comanda

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.