Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Discursul de intenție și anunțul privind candidatura mea la europarlamentare

Dragi alegători și dragi colegi din Platforma RO100+. Vă scriu aceste rânduri doar ca să îndeplinesc o formalitate pentru că știu că deja ați acceptat această propunere.

În primul rând, ca membru al Platformei România Împreună 100 Plus Premium Special Edition, sau ca abonat la newsletterul acestei formațiuni politice, ceea ce e cam același lucru, vă mulțumesc pentru încredere acordată. Știu că nu e ușor să lași de la tine pentru a face loc unuia mult mai competent dar mai necunoscut pe scena politică. Înțeleg sacrificiile pe care le-ați făcut și mulțumesc pentru nominalizare. Nu vă voi dezamăgi.

Iată care este promisiunea mea față de voi, dragi colegi, și față de cei care mă vor investi cu încrederea lor. E timpul pentru o SCHIMBARE. E timpul pentru O NOUĂ CLASĂ POLITICĂ. Ne-am săturat cu toții de politicienii care promit și nu fac nimic, care odată ajunși la Bruxelles uită cu totul de țară, de unde au plecat, și-și urmăresc propriile interese sau cele ale multinaționalelor care fac lobby sau ale birocraților.

Ei bine, nu! Eu nu voi face așa ceva, în primul rând că nu-mi place să zbor cu avionul și în al doilea rând că nu-mi place Bruxellesul, l-am vizitat de vreo câteva ori, au un Rue d’Argent unde e plin de căcați pe stradă, cerul e întunecat 70% din timp iar în cartierul administrativ totul e gri. Așadar vă garantez că întreg mandatul meu de europarlamentar mi-l voi petrece în România, alături de alegători, să înțeleg mai bine doleanțele și visurile acestora. Voi fi alături de români 5 ani din 5, promit că voi face o singură excepție, când mă voi duce să-mi dau datele de card și să-mi fac badge-ul de acces.

CV-ul meu vorbește de la sine, însă voi vorbi și eu din calitatea de om care cunoaște în amănunt cu cine are de-a face. Cinstea și onoarea m-au caracterizat întotdeauna dar, mai mult decât atât, mă macină constant un sentiment de dorință de sacrificiu pentru semenii mei. Cunosc engleza rezonabil, franceza fără s-o graseiez aiurea, că nu-s Dan Alexe sau Radu Banciu, am crescut la oraș, italiana fără să țip „Ciao bela, che faci”, când orice vorbitor știe că se zice „come stai”.

Știu să operez un PC, cât să nu-mi fac cruce când apare un pop-up, și să mă exprim vag în română. Dar, cel mai important, știu să răspund decent la o întrebare, pentru că de asta are nevoie România, de un nivel al discuțiilor civilizat, european. Eu chiar și când sunt întrebat dacă vreau pungă la Mega răspund cu „vă mulțumesc că ați adus acest punct în discuție, este foarte important iar deschiderea dumneavoastră către dezbatere înseamnă un semnal pozitiv atât pentru cei implicați cât și pentru partenerii externi. Ce aș dori să subliniez este importanța transportării acestor patru beri Asahi în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor normelor de mediu din acest spațiu comercial spre domiciliul meu, iar o astfel de pungă ar însemna un ajutor important în îndeplinirea acestui obiectiv. Mulțumesc!”.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.