Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Despre Vermeer

Am auzit prima oară despre ăsta de la Penn Jillete, ăla care vorbește din Penn&Teller, care a făcut un documentar cu Tim Jenison, un programator și inventator american fascinat de tehnica de pictură a olandezului. Aparent Johannes Vermeer picta atât de mișto încât încă se speculează în privința tehnicii folosite, una dintre ele fiind folosirea de oglinzi, camera obscura și alte matrapazlâcuri tehnice. Că era foarte fotorealist.

Acuma, că tot mi-am propus să fiu burghez, am acordat mai multă atenției temei săptămânii de pe Google Arts and Culture (mișto aplicație, o recomand) care era, evident, despre acest Vermeer. Așa am aflat o grămadă de chestii pe care o să vi le povestesc mai jos și, dacă le știți, bravo vouă, eu nu le știam că nu le dădusem atenție.

Mona Lisa Nordului

Așa mai este numită cea mai cunoscută pictură a lui Vermeer, „Fata cu cercel de perlă” sau, în ciuda faptului că planeta a ajuns la un consens, numită în România și „Fata cu turban”. Pentru că are acel turban albastru. Apropo de asta, deștepții picturii au studiat atent faza, femeia nu e arăboaică ci, probabil, o servitoare de prin casă îmbrăcată așa, să pară oriental. Nu e un portret ci o „tronie”, adică un fel de persoană generică folosită de artist doar așa, să arate la prieteni și bogați „băi, uite, știu să pictez de-astea. Pot să-i fac și nevesti-tii ceva similar, cinci pungi de guldeni”.

Albastrul ăla e folosit des de Vermeer, ceea ce i-a intrigat pe specialiști, că aparent e destul de scump. Se numește „ultramarin”, era făcut din Lapis Lazuli, un mineral extras prin nordul Afganistanului, pisat, amestecat cu ulei, ceară topită, rășină de pin, uscat, spart din nou, tras prin leșie, în fine, un proces complicat care-l făcea destul de scump. Cică Michelangelo, care era destul de bogat, nu-și pemitea așa ceva. O culoare similară e „albastrul de Voroneț”, marele secret al mânăstirii, care e, de fapt, azurit. Azuritul pur e ultramarinul ăla folosit de olandez, ăla de săraci e la noi pe mânăstire. Nu că ăsta de la Voroneț ar fi fost excesiv de ieftin, oricum valora mai mult decât aurul.

„Perla” se regăsește în mai multe picturi de-ale olandezului, erau mare fiță în perioada aia, doar șmecherii și le permiteau. Pe-atunci erau extrase de sub ape din niște scoici anume prin preajma Sri-Lankăi de azi de băștinași care se scufundau câțiva metri sub apă, culegeau ce putea și poate, una la 1000, era o perlă mișto. Căpitanul Nemo a ajutat un astfel de culegător în 20.000 de leghe sub mări și i-a povestit profesorului Aronnax cum stă treaba cu exploatarea săracilor de către moșieri.

Pentru a desena perla la urechea femeii Vermeer a folosit doar două culori, o tușă de alb, cât să arate lumina și ceva gri. Nici măcar n-a desenat contururile complet, lăsând ochii să formeze singuri imaginea. Ceva similar a făcut și la nas, unde nu se vede linia nasului. A, și nu se văd nici sprâncele sau părul fetei, deci e și mai misterioasă! Chestia asta cu completatul din ochi a detaliilor ne face să credem că această persoană generică pare cunoscută de undeva. Asta și felul cum se uită spre autor, ca și cum ar vrea să zică ceva. Plus, megalomanii au impresia că femeia se uită la ei, dar megalomanii cred asta despre toate tablourile cu femei în ele.

În vremea lui, Vermeer a fost relativ cunoscut, avea un contract cu un bogat din zonă care i-a cumpărat o grămadă de tablouri. Dar, pentru că n-a pictat suficient de mult, s-a cam uitat de el și pictura asta, deteriorată, a fost cumpărată cu doi guldeni (echivalentul a 24 de euro) prin secolul XIX. Bogătanul, neavând urmași de care să-i placă foarte mult, a donat pictura muzeului Mauritshuis din Haga și, în 2006, a fost votată de poporul olandez drept cel mai fain tablou de la ei din țară.

Picturile furate

După cum știm o parte din români sunt atât de nobili încât nu merg în Olanda să fure biciclete ci picturi, că e mai ușor. Nu e cazul de față, din ce am aflat până acum niciun român n-a fost implicat în furat de Vermeer. „Scrisoarea de dragoste” a fost furată de un tip în Bruxelles în 1971 care a cerut răscumpărare 200 de milioane de franci belgieni care să fie donați victimelor războiului și foametei din Pakistanul de Est (azi Bangladesh). A fost prins în două săptămâni. În 1974 „Cântăreața la chitară” a fost furată din Londra și printre mesajele primite de poliție a fost unul care cerea 1,1 milioane de dolari, în mâncare, care să fie donată pentru Granda. Nu s-a aflat cine e omul, dar bănuielile sunt îndreptate spre Rose Dugale, o activistă IRA, care a organizat și alte furturi celebre de artă.

„Femeie scriind o scrisoare” a fost furată de două ori, prima dată în 1974, de o bandă din care făcea parte și doamna Dugale. Ăștia au intrat într-o casă de lorzi, i-au legat, și le-au luat tablouri în valoare de vreo 8 milioane de lire sterline. Poliția i-a prins rapid, IRA a negat implicarea în afacere. În 1984 Martin “The General” Cahill, un celebru bandit irlandez a jefuit aceeași casă și a mai furat odată tabloul. A fost recuperat în 1993, între timp lorzii s-au săturat de jafuri și de viață și au donat colecția către National Gallery of Ireland, unde așteaptă și acum să fie furată de un domn generos.

„Concertul” a fost furată în 1990 și încă n-a fost recuperată. Inițial a fost cumpărată cu vreo 5000 de dolari la finalul secolului XIX de Isabella Stewart Gardner, o tipă foarte populară din Boston care se ocupa de patronajul artelor. După ce a murit casa i-a fost transformată în muzeu și în ăla, într-o dimineață, au intrat doi inși deghizați în polițiști și au șterpelit 13 picturi, printre care și asta. Este considerată cea mai scumpă pictură a lui Vermeer, că n-o avem, cică 200 de milioane de dolari. A fost văzută ultima oară la mr. Burns acasă, patronul lui Homer Simpson. E o recompensă de 10 milioane de dolari pentru recuperarea celor 13, deci, dacă vă interesează, uite ceva de făcut în timpul liber.

„Concertul”

Cum a devenit celebru, totuși

Cum spunea și mai sus pictorul ăsta era mai necunoscut până spre a doua jumătate de a secolului XIX. Adică, no, se găseau tablourile, dar erau atribuite altor pictori olandezi din perioada aia. Conform șefului muzeului Mauritshuis, cel mai important om în acest demers a fost unul Théophile Thoré-Bürger, critic de artă francez. Tipul a văzut „Vedere din Delft” în muzeul ăla și a rămas fascinat, a căutat pe ici pe colo și a descoperit și alte tablouri. Chiar și eu am rămas impresionat de această imagine și mi-am pus-o pe desktop, că e colorată frumos.

Dar francezul l-a descoperit pentru connoisseuri, pentru pulime o contribuție importantă au avut jafurile, că cui nu-i place o poveste de-asta, Nestle, care a folosit „Servitoarea cu lapte” drept imagine pentru un iaurt și cartea „Fata cu un cercel de perlă”, scrisă de Tracy Chevalier, în care se fabulează că fata era o servitoare ce a avut o relație cu Vermeer. S-a făcut și un film pe tema asta, cu Scarlet Johansson și domnul Darcy din Bridget Jones. Acum internetul e plin de youtuberi care explică ce și cum e cu ăsta și sunt cel puțin vreo 10 documentare despre el.

Și-acum, că am ajuns la finalul acestui expozeu despre pictură, să admirăm această pictură cu Ion Iliescu în ulei. Pictura, nu Ion Iliescu. Se găsește pe OLX, la vreo 2700 de euro, și l-am întrebat pe omul care mi-a trimis link-ul, cine naiba din oamenii care-l plac pe Iliescu ar avea suma asta de bani pentru această reproducere, de fapt, după un afiș electoral (pictorul nu ne destăinuie acest fapt în descrierea tabloului). Răspunsul a fost simplu: Bombonel, că el era colecționar de artă.

Link pentru cei ce doresc să achiziționeze tabloul

5 Comments

  1. Eu am aflat de Vermeer din carte, pe care am citit-o fix înainte să apară filmul, deci de fapt din film. O fabulație simpatică, care presupune că boierul olandez nu folosea medieval slujnicele dacă era vreuna mai răsărită; în fine, Scarlett Johansson arată simpăticuț pe-acolo, și se potrivește chiar bine cu tabloul.

    Nu am priceput niciodată care e faza cu albastrul de Voroneț. Poate ne lipsește filmul ăla în care Ștefan cel Mare dă o mulțime de pungi de aur pentru niște praf albastru de pus pe mănăstirea de la Voroneț, cum trimite pe un dregător să îl cumpere din Afghanistan și ce peripeții are ăla pe drum. Dacă s-ar face filmul, poate am citi și cartea, dar bag seamă că și aia ar trebui scrisă întâi.

  2. Bloghita

    “Vedere din Delft”, nu din “Deft”. 🙂
    Delft, orasul unde s-a si nascut tovarasul V., care e plin de albastru din-asta.

  3. CID

    Eu as da bani grei pentru o poza cu tovarasul Iliescu in ulei (tovarasul nu poza),cu mainile stranse pios pe piept,eventual intr-o cutie de tabla,ca sardinele !

  4. Radu popescu

    Vezi nerdwriter pe YouTube seria how to read a painting sau ceva de genul. Merita, ca sa intelegi cum sa apreciezi.

  5. Coix

    Studiază-l si pe Han van Meegeren, cel mai român cu putință falsificator, țeparul lui Göring și “mare erou” după război.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén