Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Despre steagul ăla

Dacă te duci prin Sfântu Gheorghe de zilele localității nu prea găsești steaguri secuiești. Serios, am văzut prin centru abia unul, pus undeva pe o stradă lăturalnică. Am făcut rost de unul să-l folosesc la un live cu un coleg, dar a durat ceva, nu e ușor de găsit. Și dup-aia s-a umplut wall-ul de înjurături cu „ce-i bă cu steagul ăla”. Și știi de ce? Pentru că suntem proști.

Pot să înțeleg de ce e atâta ură pe steagul ăla și pe autonomia ălora și toată isteria din jur. Dar cred că e cazul să ne trezim și noi un pic din puțoiala asta și să ne raportăm deștept la toată faza, că dacă o facem inteligent secuimea este o comoară a noastră mai mare decât aurul de la Roșia Montană. Serios, avem cei mai mulți secui din lume. Ungaria nu are atât de mulți secui. Și noi îi tot batem la cap să-și șteargă cultura, vrem s-o elimăm complet de pe fața pământului și să-i transformăm în români de parcă asta ar fi ceva extrem de cool.

Abordarea corectă ar trebui să fie invers, ar trebui să-i obligăm să-și afișeze steagul ăla. Să-și afișeze simbolurile culturale peste tot, să știi de la 20 de kilometri când te apropii de secuime că intri în Ținutul Secuiesc pentru că, fakerilor, este unic în lume. Să vezi doar kurtoși, oameni călare cu mustăți meșteșugit îmbârligate, inscripții în alfabetul secuiesc (care e ceva super-tare, cu vreo 40 de rune), tot felul de artizanate, case secuiești, castele secuiești, orice, până și jazz secuiesc. Să te lauzi cu ei peste tot, uite ce de secui avem, hai să vezi ce interesanți sunt.

Și n-ar trebui să le omori limba, ce dracu, dimpotrivă, trebuie să-i încurajezi s-o păstreze, s-o salveze, că așa se face cu de-astea. Ar trebui un departament la Ministerul Culturii exclusiv pentru secuii ăștia, să promoveze toată această entnicitate aparte. Ar trebui ca cineva să scrie o carte despre aventurile sale în secuime, despre cum el, Bătrânul Mână Sigură umbla noaptea prin pădure și a salvat un secui de la moarte, iar secuiul i-a dăruit o brișcă și au devenit frați de sânge și au plecat în multe aventuri prin munții Harghitei, secuiul pe calul său alb numit Fulgerul, rumânul pe calul său negru Bisica, și dup-aia scrie și Comoara din Lacul de Argint de la Sfânta Ana și tot așa.

Și în loc să facem de-astea ne ciondănim aiurea ca cei mai săraci dintre săraci.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.