Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Depresia

E boala secolului și e o boală de bogați, adică trebuie să ai ceva situație materială să-ți dai seama că e deprimat. În esență este o lene existențială, ți se face lene de propria viață și-atunci viața începe să devină neplăcută. Și nu mai ai chef de nimic și nu mai crezi că se poate rezolva nimic niciodată. Și nu mai dormi, că ce rost are să dormi?

Dar nici nu ești treaz pe de-antregul, trăiești întru-un fel de somnolență. Și mâncarea nu mai are gust, așa că ori ajungi slab ca o fantomă ori bagi în tine doar bombe calorice să simți că ai mâncat ceva. Și bagi și alcool, ca să poți să dormi, și țigări, ca să controlezi anxietatea și neîncrederea în varianta asta de viață. Poate mergi pe droguri mai complicate, de ce nu, că tot ce e în jurul tău nu mai este colorat ci gri și neplăcut.

Și pentru că e neplăcut ești tot mai supărat pe ce e în jurul tău. Știi când poți vorbi trei ore despre ce fac „ăia” greșit și nici măcar cinci minute despre ce faci tu greșit. Și nu că n-ai ști că ai și tu păcatele tale dar știi cum e cu depresia, zici că tu nu mai meriți să fii salvat, este prea târziu. Asta e, n-o să mă schimb niciodată, n-are cum. Sau poate dai în panta cealaltă, te-arunci într-o încercare turbată de schimbare, devii vegan, sau sportiv, sau de-ăla care face aventuri generice să iasă din zona de confort, în timp ce spui aceleași lucruri despre lume, ai puseuri de letargie și super-tristețe, cel puțin când nu te vede nimeni. Nu e că s-ar uita cineva, oricum, oamenii cam simt când ești deprimat și încep să te evite, să vorbească distant și politicos, simt boala aia și nu vor s-o ia și ei. Și poate nu te evită pe față, dar au grijă să te privească un pic încețoșat, să fie siguri că nu observă detaliile, că detaliile sunt întotdeauna super-nasoale.

Practic ești o epavă de om, un tip care poartă un costum de om ce nu-i al lui. Culmea, Jim Carrey a zis-o cel mai bine: „Depression is your body saying fuck you, I don’t want to be this character anymore, I don’t want to hold up this avatar that you’ve created in the world. It’s too much for me”. Și asta mi-a dat o cheie de înțelegere.

Depresia este o boală a conștiinței umane, ține de faptul că există acea conștiință. Dacă muncești pe galeră până leșini nu prea ai timp să stai să te gândești la ce e bine și ce e rău, că rău este biciul și bine este nu biciul. Abia când începi să gândești chestii mai complexe te doare capul. Eu am o bănuială că depresia este un update software. Programul nostru de funcționare ajunge la o limită a capacităților, trebuie să adăugăm funcții noi, subrutine mai deștepte, chestii de eficientizare și progres. Și se face un update, conștiința e interesantă din punctul ăsta de vedere că este, practic, singurul software autoconstruit, nu mai există așa ceva în univers, e superb dacă stai să te gândești bine. În background, în subconștient, unde se înregistrează toate chestiile pe care le facem zilnic și nu le conștientizăm, acolo se pregătește versiunea 1.6.1.2 a conștiinței noastre. Și aia aduce funcționalități noi și îmbunătățite, patch-uri de securitate și, cel mai important, idei noi.

Și nu-ți place ideea nouă, că nici mie nu mi-a plăcut și nimănui niciodată, că e bine să facem același lucru până murim, să fim ca animalele astea ce rămân la fel, predictibile. Și ca să accepți propunerile versiunii de conștiință 1.6.1.2 trebuie să renunți la aia de dinainte, la toate părerile despre tine și despre alții dar mai ales despre tine, despre cine ești, ce faci și ce-ți dorești și e greu ca dracu, că ai investit o grămadă de timp în propriile credințe despre tine gen „eu sunt tipul de om care face aia și drege aia și reacționează în felul ăla”, și tot ăla trebuie ars să facem loc pentru versiunea nouă de sistem de operare. Unii nici măcar nu suportă update-ul și sar în față la metrou, serios, 8% din deprimați decid că preferă să moară.

Și ce e interesant e că printre metodele de reducere a nivelului de depresie sunt vreo câteva care au confirmat, respectiv lăsatul de țigări, alcool și sportul, adică exact ce ar propune un software upgradat care intenționază să-ți facă să fie bine. Și cred că motivul pentru care nu ne ducem după recomandările din ultimul update e că nu știm dacă o să fie bine, dacă noua variantă va fi mai bună și mai eficientă sau măcar la fel ca varianta veche, e ca la telefon, ca la oamenii cu Windows 7 în 2019 și ca la ăia care sunt speriați de vlogări.

Și-adevărul e că nu știm, n-avem de unde să știm, că nimeni nu poate prevedea viitorul, un cutremur ar putea să ne radă pe toți în următoarele 30 de secunde, dacă nu vine un asteroid sau Iisus e real și se întoarce să ne judece, sau Dăncilă este un robot construit de extratereștri să ne subjuge, sau Putin se îmbată și cade cu capul pe butonul de rachete nucleare, sau Trump e perfect treaz și face același lucru, în fine, nu e nimic peste momentul ăsta, absolut nimic. Așa că trebuie să îmbrățișăm update-ul cu bucurie, că oricum nu contează în marea schemă a lucrurilor, dar genul ăsta de acțiuni ne-a adus până aici, deci o fi și el bun la ceva. Cine știe, poate la capăt se află răspunsul la întrebarea aia pe care ne-o punem toți: dacă tot ce facem până murim, că aia e cert, contează în vreun fel sau altul.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.