Ovidiu Eftimie

mai băgăm, o fisă în aparat

Declarația de ieri, azi, mâine și în veacul vecilor a președintelui României Klaus Iohannis

Stimați colegi și parteneri, mă văd nevoit iar să vin să vă atrag atenția asupra gravelor derapaje ce au loc la fundamentul instituțiilor naționale. După cum știți, imediat ce am ajuns președinte al României din greșeală, că voi îl urați pe Victor Ponta nu că mă iubeați pe mine, șocul a fost unul serios. Așadar mi-am luat un concediu de odihnă să-mi revin un pic de la stres și, cum să vă zic, nici două zile n-am apucat să stau liniștit că au început să sune telefoanele. 

Imediat mi se termină mandatul și n-a fost zi de la Dumnezeu să nu-mi sune telefonul. Să vă dau un exemplu: Germania e o țară destul de mare, e o super-putere mondială, câteva zeci de milioane de oameni complet lipsiți de umor. Când mă caută ăia, mă găsesc indiferent dacă sunt în Bahamas sau în vizită la Angkor Wat. Nu pot să fac un selfie, că sună telefonul. Nu pot să-l dau pe silence, că mă sună pe sistemul ăla de alertare, au nemții bani. La fel și americanii.

„Băi, Klaus, vezi că iar s-au apucat ăia la tine în țară de căcaturi, zi-le și tu să înceteze”. Asta aud în fiecare zi, „Klaus, iar au modificat ăia legile alea, Klaus uite ce a zis Dragnea, Klaus sus, Klaus jos”. Deci aia am venit aici să vă zic, să fac o consultare cu partidele politice sau ce sunteți voi, să faceți să fie bine, să nu mă mai sune ăia. Ieri vorbeam cu unii de la „Comisia de la Veneția”, ce-i aia, ați furat ceva din muzeu, prosoape de la hoteluri, scrumiere? Vă rog eu, faceți frumos, dați-le la oamenii ăia banii înapoi, cereți-vă scuze, asta, Roșia Montană e valoare națională, e inadmisibil să mă sune oamenii ăia în fiecare zi, nu pot să stau și eu relaxat pe plajă în concediu.

Dacă mai aveți ceva să mă întrebați, faceți-o acum, că spre finalul lunii plec și eu în concediu, poate reușesc să mă odihnesc și eu.

Vă mulțumesc.

1 Comment

  1. Rilache

    Baftă la proces!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén