Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Deci, cum, nici educația asta sexuală nu e corectă?

Că tot voia lumea educație sexuală în școli, pentru că dacă ești copil vrei să înveți ce-i cu sexul exact de la persoanele pe care nu le-ai babardi niciodată, circulă pe internet o captură dată ca dintr-un manual de clasa a IV-a. Care cică nu e dintr-un manual, până la urmă, ci dintr-un atlas opțional pe care părinții l-ar cumpăra fără să știe întrucât, așa cum am stabilit, adulții sunt retardați și cumpără orice fără să se uite.

Dar ce scrie în ăla? Păi chestii de bun simț, zic eu, care, nu că vreau să mă laud, dar am făcut niște „dragoste” la viața mea. Vezi captura de mai sus.

Iar oamenii sunt isterizați de asta.

Dacă vrei să-i spui unui copil de clasa a IV-a ce e sexul, asta mi se pare cea mai decentă explicație. Ce, nu așa se întâmplă? Nu te mângâie femeia pe scrot și nu se mărește membrul? Nu o pupi pe clitoris (poate am extrapolat un pic). Nu se bagă penisul în vagin și apoi, când se ajunge la plăcerea maximă zboară spermatozoizii în vagin? Am fost mințiți atâta timp?

Credeți că-i afectează foarte mult la cap dacă le spui asta de la 10 ani? E doar un aspect al vieții de adult, când o să le apară flocii la 12-13 și primele erecții, măcar o să știe care e scopul. E doar o informație, nu va da în demență copilul de la așa ceva. Credeți că o să se apuce să facă sex mai devreme? Oricum o s-o facă, indiferent dacă îi spui cum se face sau nu, este unul din cele mai puternice instincte umane, ăsta și mâncatul. Copiii se maturizează sexual mai repede în zilele noastre. Ai o fiică? Obișnuiește-te cu ideea că va face felații sau măcar o labă unui băiat înainte să intre la liceu. Ai un băiat? Sigur își va arăta sula altui băiat, înainte de liceu sau unei fete. Și va ști, vag, ce să facă cu ea, va dori chiar s-o bage undeva, într-un alt băiat sau fată.

Și la cât pornache e pe internet, pe care nu-l poți controla pentru că ești prea prost să știi cum se face asta, pentru că 99% din adulții români sunt analfabeți imformatici, va vedea unde se bagă penisul mult mai devreme decât îți închipui. Ajungi să crezi că toată spaima asta cu sexul la copiii e mai mult o ciudă, uite cum fac ei sex toată ziua în timp ce noi nu facem.

Sigur, sunt proști și vor face greșeli. Toată jmecheria e să-i înveți din timp principiile de bază și, foarte important, să se protejeze. Că de oprit din babardeală e imposibil. Or să facă sex de o să le sară ochii din cap, cei a vrea să facă, autostrăzi? Alea nu pot să le facă nici măcar adulții.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.