Ovidiu Eftimie

Cartierul General

De ce plâng, totuși, icoanele

Am făcut o mică statistică în urmă cu ceva timp,  aparent sunt cel puțin 200 de icoane care plâng în mod oficial în România, din care cel puțin trei sferturi sunt icoane ale Maicii Domnului (link).  Și tot am încercat să aflu de ce, ce naiba e atât de popular la mesajul ăsta de e regăsit peste tot în România, adică peste tot unde e așa-zisul creștinim ortodox românesc.

Cine este, în primul rând, acestă personă? Conform convențiilor, ar fi mama lui Iisus Cristos, șeful creștinilor, primul om care este, deopotrivă, și Dumnezeu, care la rândul lui este ideal. Puterile lui Iisus sunt nenumărate, dar cea mai tare dintre ele este că e, practic, nemuritor, a fost bătut, torturat și omorât, și țup, trei zile mai târziu a dispărut, 40 de zile mai târziu deja levita în drum spre Cosmos. Iar să fii mama unui astfel de tip e o chestie.

Apoi mi-am adus aminte o idee pe care o conștientizăm tot mai rar zilele astea, și-anume că femeile sunt diferite de bărbați. Cea mai mare diferență nu e la țâțe, că în ultima vreme mi se pare că sunt egal distribuite între bărbați și femei, și nici la penis, pentru că având în vedere statisticile locale privind dimensiunea, e posibil ca mulți bărbați să nu aibă efectiv penis ci un clitoris un picuț mai mare. Cea mai mare diferență e la faptul că ele pot face copii și bărbații nu. Când face un copil o femeie devine, cu adevărat, femeie – om diferit, că face ceva ce nu pot face bărbații. Corpul i se modifică biochimic în așa hal încât devine o creatură complet diferită. Și-atunci nu e de mirare că și creierul e diferit, avem un miliard de glume despre cum femeile fac ceva într-un fel și bărbații în alt fel, chestii micuțe, dar dacă aduni un miliard de chestii micuțe iese un ditai gogoloi. China e un miliard de chestii micuțe. Creier diferit ar putea însemna și percepții diferite, nu?

Așa că și poveștile biblice, gen noul Testament, unde apare mama lui Iisus ar putea fi percepute diferit de femei. Pentru ele, poate, nu e povestea unui tip care a făcut și a dres, e povestea mamei acelui tip. Cum erau vremuri nasoale pentru poporul ei, și umbla din casă-n-casă să găsească un loc sigur unde să nască. Cum, în principiu, cam a ei era toată responsabilitatea, ăla, Iosif, e un apendice, practic n-a contribuit cu nimic la crearea copilului „Dumnezeu l-a făcut”, Duhul Sfânt, că mototolul ăsta de lângă mine nu e capabil de nimic. Cum l-a crescut ea pe Iisus, cum a devenit helicopter mom (serios, omul ajunge la vreo 30 și de ani și mă-sa tot umbla după el, asta nu e ok) și cum a văzut că nu poate să-l ajute cu mai nimic, că ăla s-a băgat în chestii tot mai complicate, tot mai periculoase, umbla cu tot felul de golani (Iuda e doar un exemplu de fraier nasol, Toma nu crede în ce face, Petre promite ceva și se leapădă instantaneu, poftim prieteni!) și curve (Maria Magdalena & Co) și, la final, e bătut în cuie și omorât. Și mă-sa trăiește prin toate fazele astea, vede cum copilul ăla pe care l-a făcut atinge maximul suferinței. Plus că nu se însoară să se facă om la casa lui. 

Ca mamă, citești toate astea și începe să-ți sune ceva nasol în cap. „Cum să aduc un copil pe lume în astfel de lume. Uite câte pericole!”. Dar, stai, că nu e chiar așa ușor! Maria mai are o promisiune, și toate mamele au promisiunea asta. „Dacă cumva fi-tu va fi omul care vindecă cancerul?” „Dacă cumva fi-tu va fi următorul Ferdinand sau Ceaușescu și va face din țara asta raiul pe pământ?” „E nimic acum, e un căcăcios, dar ar putea fi un Einstein sau un Pavarotti”. Că no, stai la o bârfă cu colegele și ce vorbesc, doar despre copii. Și ce auzi „aaaa, păi fi-miu a făcut caca la oliță ca un profesionist”, apoi auzi cum a fost primul la școală, sau primul la sport, sau cum a făcut ceva tare la laborator, a descoperit un nou element chimic. „Fecioara” Maria a avut multe de povestit, le-a stat matracucilor inima în loc în a început să spună ce a făcut fiul său. „Păi al meu a mers pe apă, a înviat morți, a vindecat oameni de cancer și orbire și, la final, a zis că ia el toate păcatele noastre de până acum că se descurcă. A, și a înviat din morți la trei zile după ce l-au omorât ăia”. Gen, maximum de performanță de la o mamă. Cine naiba n-ar vrea așa ceva?

Doar că e un schepsis, ca să obții performanțele alea trebuie să suferi, și e nasol să vezi cum suferă copilul tău. Femeile au empatie mai mare, „auzi tu, ce-a pățit ăla a lui Maria, l-au bătut în cuie pe cruce”, le afectează genul ăsta de chestie. Chit că e o metaforă. Plus că percep altfel pericolele, poate sunt primele care percep pericolele. Și, de obicei, ne spun nouă, bărbaților, care sunt, ca să punem mâna pe suliță și să reparăm problema, gen tigrul care dă târcoale, lupul, balaurozaurul. De-aia Sf. Gheorghe a tăiat balaurul, că era o femeie acolo care urma să fie mâncată, iar dacă balaurul mănâncă femeia ne așteaptă o eternitate de labă.

Și dacă noi, masculii, vedem cât de nasol e în jur, păi femeile văd de două ori mai nasol. Văd că dacă faci un copil acum ăla va fi supus unor suferințe incredibile și, cumva, colectiv, plâng. Și că nu pot să plângă direct, că nu le bagă nimeni în seamă, că avem impresia că sunt la ciclu sau ceva, plâng colectiv, prin simbolul ăla asumat, de mamă a viitorului om care va găsi leacul la cancer/va face lumea mai bună. Gen, eu vi-l dau pe ăsta dar mi-e tare teamă că o să fie foarte nasol pentru el. Totodată, partea și mai neplăcută, e că identificarea cu Maica Domnului presupune și celălalt aspect, ăla cu bărbații actuali cam inutili, gen Iosif. Tot ce trebuie să faci, ca să faci oameni, este Dumnezeu și o femeie. Moment prost pentru noi. Exact, feminismul s-a născut acu 2000 și ceva de ani într-o țară și un popor ce urmau să dispară milenii. Abia secolul trecut s-au adunat ăia la un loc. 

Teoria asta poate fi aplicată lejer în sociologie, mai exact la ăia care tot sondează opinia publică pornind de la premize total greșite. Că vorbim de bărbați și femei, serios, când a răspuns direct o femeie la o întrebare simplă, serioasă, venită în casă, de la omul cu care stă „Ce-ai?”. „N-am nimic”. Și asta răspunde unuia de la care ar avea ceva de câștigat, că ăla stă cu ea pe-acolo și e un monstru imprevizibil (toarnă un kil de alcool în orice bărbat, dacă rezistă, și o să întâlnești un alt om). Cam ce-ar răspunde unui intervievator și de ce ar fi sinceră cu el? Pe de altă parte, când vezi câte icoane plâng și te întrebi de ce, parcă ai răspunsul la întrebarea „Și, ce credeți, țara se îndreaptă într-o direcție bună?”.

2 Comments

  1. Maria

    Minunat!

  2. Dinu

    Rezonabil.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén