Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De ce nu o să luăm niciodată vreun Oscar

Pe lista de filme obligatorii de vizionat dacă vrei să participi la concursul UNATC, care e facultatea de filme din România, se numără „Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu. Considerat de multe meduze drept un film bun, Moartea domnului Lăzărescu a luat un premiu de încurajare la Cannes și reprezintă, poate, cel mai prost film făcut vreodată în România, cumva la nivelul lui „Păcală se întoarce”, al lui Saizescu.

Există o tendință a cineaștilor „dă artă” de a-ți băga viziunea lui artistică pe gât, un fel de „priviți plebei ai artei, mojicilor, luați artă și înfulecați, săracilor, să vedeți cum e”. Vezi tendința asta la regizori români, o vezi și la Lars von Trier. MDL este o capodoperă din punctul ăsta de vedere, dorește să-ți dea direct hepatită C. Ieși cu ochii galbeni de la filmul ăla de la cât galben este totul. Galben jeg, de-ăla bolnav. Actorii mormăie între ei parcă sunt toți pe moarte, filmarea pare făcută cu Nokia 3310 și, deși tratează un subiect mișto, cum poți să mori cu zile plimbat între spitale, toată lumea a uitat complet de el și e mereu surprinsă când aude așa ceva. Toți oamenii din film par să aibă TBC din cauza imaginii ăleia.

Filmul ăsta a făcut la box-office-ul american de 120 de ori mai puțin decât The Room al lui Tommy Wiseau. Cu toate premiile lui cu tot. Și, cu toate astea, o să vezi o turmă întreagă de critici de film care o să spună că e unul din cele mai bune filme românești făcute vreodată. Și pe blogărul Otravă, și el crede asta.

La Expoziţia Universală de la Paris din 1900 au fost prezentate cele mai importante descoperiri ale secolului încheiat: motorul Diesel, cinematograful cu sonor, primul magnetofon din lume şi multe alte forme de vrăjitorii ştiinţifice. Standul României s-a făcut remarcat cu mititei la grătar, iar pentru aceasta a fost expediat la Paris însuşi nea’ Radu de pe strada Covaci, inventatorul mititeilor, alături de un lăutar celebru al epocii, Cristache Ciolac (George Damian)

Moartea Domnului Lăzărescu reprezintă acea tarabă cu mici. Asta producem noi în cinematografie și cu asta ne ducem noi la cinema-uri în lume. Aferim nu este departe de așa ceva. Știu că vrei să-i impresionezi pe evreii bătrâni de la Hollywood cu poveștile cu sclavagismul românesc, dar ei au avut bunicii băgați în cuptoare și omorâți la grămadă. Așa că e cam greu să le iei ochii cu un film în care, printre primele cadre, sunt două mogâldețe pe ecran aflate la 30 de metri depărtare de cameră. În timp ce trec niște oi pe-acolo. Artistic!

Cred că singurul motiv pentru care ar trebui studiat filmul ăla la UNATC este ca să le dea de înțeles clonelor de-acolo cum nu se face un film. Ceva de genul „AȘA NU”. Și toți ăia care zic că „arta” nu trebuie să producă bani să dea o fugă până la Florența, să ia o replică de ghips a statuii lui David și să-și dea cu ea peste față până nu mai au aer. Că Michelangelo a murit putred de bogat și nici Brâncuși al nostru n-a făcut foamea, dimpotrivă.

Despre filme, eșec și alte vrăjeli am vorbit la podcastul de săptămâna asta, cu Dorin și Bloodie.

Toate episoadele din podcast se pot asculta aici sau pe iTunes. Sau ne poți contacta direct pe pagina de Facebook a podcastului, care se găsește aici. 

Share links: | | Nou! Acum poți comanda

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.