Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De ce îți apar reclame la „același” produs pe care l-ai cumpărat deja

Zeci de conferințe de marketing și digital în țara și lumea asta și nu ți-a spus nimeni? Quelle horreur și ce bine că sunt eu aici și, la fel ca tine, am prea mult timp liber.

Deci, șmecheria e că ai luat un obiect online, să zicem un făcător de cafea din capsule. Înainte să-l iei ai făcut un mix exercițiu intelectual, ai stabilit cam ce vrei de la un astfel de obiect, cam ce buget ai, ce scopuri ai cu el și, într-un final, ai ales cea mai bună variantă pentru momentul dat. Cu câteva excepții, obiectul îți ajunge a doua zi.

Și e momentul ăla, psihologic, când îl desfaci, te uiți la el, te feliciți în cap că ai luat decizia corectă, discuți cu partenera, e bun, e bun, bună idee am avut. Problema e că dacă prețuiești acel obiect la adevărata lui valoare, cea arbitrară, stabilită de tine, ca fiind cea mai bună soluție pentru ceea ce aveai nevoie, te comporți altfel cu el. Îl așezi cu grijă. Îi protejezi cablul. Îl speli mai des, să țină, cam cum faci cu un copil la care ții, sau alte chestii similare. Te uiți la el și ai un fel de recunoștință pentru tine însuți „băi, ce deștept am fost că am luat acest obiect, uite cât de util îmi este!”. Te atașezi de obiect că-ți readuce în cap acest gând plăcut. Îl bibilești. În felul acesta scazi șansele ca el să se strice și să trebuiască să-ți cumperi altul.

Vei observa că nu ți se dă neapărat același obiect în reclama online, ci unul doar un pic diferit. Ăsta are touch screen sau Wi-Fi, e mai bun ca al tău, la același preț. A, și uite o ofertă, același obiect, doar cu 5% mai ieftin față de cât l-ai cumpărat tu ieri. Asta ca să fii convins nu doar că ai ales obiectul greșit, ai și dat mai mult pe el decât trebuia. Și-uite-așa, făcătorul de cafea nu mai e o încununare a planurilor tale deștepte ci e doar un jaf overpriced. Iar în condițiile astea nici nu prea te omori să ai grijă de el. Și-așa într-un an de zile arată ca unul de 8 ani, mai scârțâie, că nu ți-a păsat când a scârțâit prima dată, că era un jaf, e normal să scârțâie, să picure, să scoată fâsâitul ăla, că a fost o țeapă, uite ce repede s-a stricat, lasă că luăm altul mai bun, tot online, că deja știi acum ce să iei, nu mai iei țeapă ca tura trecută.

Sau poate este extrem de complicat ca programator să bagi un cookie specific în banner să nu se mai întâmple așa ceva, la câte posturi de muncitor java se caută e posibil să fie un singur programator capabil în România și să-l plimbe pe ăla de la o firmă la alta, să pară mai mulți.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.