Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De ce e important Centenarul Marii Uniri

Am impresia că în gargara asta generală am uitat o chestie foarte importantă: care este motivul exact pentru care ar trebui să celebrăm, să reflectăm și să ne uităm mai cu atenție la acest eveniment în istorie, Marea Unire, și de ce e împortant.

E important pentru că e cea mai tare chestie făcută de români vreodată. La un moment dat ne-am adunat un pic de pe jos, am făcut un pic de ordine, ne-am pus niște idei pe hârtie și am trecut la treabă: Am zis că toți ăia care vorbesc o anumită limbă și au anumite trăsături culturale comune sunt români. Și toți, sau măcar marea majoritate, sunt adunați la un loc. Am luat oameni care erau niște cetățeni ai unor alte țări, cu drepturi mai multe sau mai puține și le-am zis: bă, gata, de-acum încolo sunteți români. Asta e propunerea noastră de țară, o să aibă regele ăsta, limba asta, proiectele ăstea, facem hora, facem școală, cântăm același cântec toți când ne gândim la țară, de-astea.

Știi cum au francezii o țară a lor, unde vorbesc tot franceza și au belșug și clădiri frumoase și muzică mișto și gagici, ei bine, așa vrem să facem și aici, doar cu români și specificul nostru. Gata, avem o țară, avem un plan. Și am crezut atunci în vrăjelile astea și am făcut ce face o țară normală, infrastructură, și știință, și artă și tot ce vrei. De-aia e mișto, e prima oară când românii și-au făcut un fel de țară normală, sau măcar și-au propus asta.

Și au apărut oamenii ăia care contau, care voiau să facă ceva, să ajute la progresul omenirii. Am adunat „science points”, am avut ceva savanți, am menținut cât de cât pacea în zonă. Am început să ne implicăm în politica europeană, să ne dăm șmecheri. Să avem ambiții ca popor. Cum să zic, eram în grupele Champions League dar nu din întâmplare, ci pentru că chiar voiam să câștigăm competiția. Ăla a fost un maxim al ideei de român și România, ceva mișto. 

Acum, 100 de ani mai târziu, te gândești că a cam dispărut ambiția aia, te uiți în jur și nu mai are nimeni chef. Că uite câte greșeli am făcut în trecut, că uite câte greșeli facem acum ca popor, că uite ce proști și corupți și nasoi suntem. Ne e un pic rușine cu ceea ce suntem acum, că știm că nu e ok. Și da, ne identificăm ca români, deși nu am vrea să fim asta. Așa că, întrucât asta e o parte importantă din identitatea ta ca om, faza că ești român, trebuie să medităm un pic la ce înseamnă să fii român.

Ești predispus automat la eșec și rău ca român? Ia ultima sută de ani a acestei țări, că o sută de ani avem, și vezi ce-au făcut alții care s-au născut cu același handicap, cel de român. Poți să fii român sărac și țăran și să ajungi una din cele mai importante voci într-un domeniu atât de elitist cum e cel al artelor? Brâncuși ți-a arătat că da. Poți să ai, ca român, un miliard de dolari? Țiriac a arătat că se poate. Poți ca român să domini atât de mult un sport încât ăia să nu poată, cu tehnologia de atunci, să arate cât de bun ești? Nadia a arătat că se poate.

Dar poți să-ți construiești un avion ca român? De ce nu? Au făcut-o atâția români deja, unii au fost și pe bancnote. Poți să inventezi un nou curent cultural, că ești prea edgy să te mai suporți? Na dadaism! Oameni născuți în acest mediu și această idee de țară au contribuit și ei un pic la progresul omenirii. N-am fost chiar degeaba. 

Da, Eftimie, dar toate popoarele au așa ceva, eroi pozitivi și ideali, de ce să fiu român și nu să fiu olandez? Din cauza sarmalelor și memelor cu Vadim, de-aia. Cultura și nația în care te-ai născut te-a format într-un anumit fel, sau a încercat să te formeze. Dacă nu-ți freamătă nara un pic și nu-ți gâdilă plăcut auzul când o lingură de smântână de-aia groasă cade peste niște sărmăluțe de-alea excelente, gata scoase din oală, dacă nu-ți vine la o beție să cânți niște „C-așa beu oamenii buni”, dacă nu zâmbești la un „Ismail bucătar estem, ciorbă facem”, dacă nu deschizi insesizabil gura când vezi un om satisfăcut în fum rotind niște mici în timp ce a pus cartofii prăjiți într-un castron, dacă n-ai rade câteodată o cinzeacă de otravă din fructe fermentate, dacă n-ai vrut niciodată să te sui în munții ăștia și să te uiți de pe ei în jur, dacă nu de distrează strachinele, lingurile de lemn, delta dimineață când încă nu s-au trezit țânțarii, dacă nu ți-a sunat măcar odată bine o manea sau balada lui Ciprian Porumbescu, măcar remixul, dacă nu ți-ai propus măcar așa, ca idee să faci Transfăgărășanul, dacă n-ai povestit nimănui că avem o ditai clădire enormă în capitală și asta ne face speciali, că am făcut un mausoleu în secolul XX ca ultimii demenți, dacă n-ai corectat sau măcar ți-ai închipuit că vei corecta pe cineva că Dracula nu e același lucru cu Vlad Țepeș, dacă nu ți se pare Coloana Infinitului ceva cool, dacă nu ți-a păsat niciodată de toate astea, atunci poate n-ar trebui să fii român. Nu e o problemă, pana mea, nu te identifici cu ăștia de-aici, c’est la vie. Probabil ești olandez. Felicitări!

Dar dacă măcar unul din lucrurile de mai sus ți se pare familiar și poate chiar plăcut, atunci avem o veste bună și una proastă. Vestea proastă e că ești român, vestea bună e că nu e chiar așa nasol. Avem toate aceste exemple în acest secol ce-a trecut că poți să te descurci în viață chiar dacă ești român, poți să fii boss de boss în orice domeniu. Asta la nivel personal. La nivel național, n-ar trebui să plângem ce nasoi suntem acum, ci ar trebui să ne gândim ce buni am putea fi. Că am mai făcut-o, am avut ambiție ca țară și am contribuit și noi cu unu 1% la evoluția omenirii. A, și știm și unde am vrea să fim, că au făcut-o ăia înaintea noastră, ne-au spus ce vrem. Vrem ca Bucureștiul să fie Micul Paris, chit că acum nu e așa. Vrem să fim cei mai șmecheri din zonă ca țară. Vrem să fie pace, că și asta e importantă.

Acum e nasol, dar o să fie și bine, pentru că știm cam ce vrem, măcar în mare. Vrem o țară ca afară, e ok, asta vrea și teleormăneanu și clujeanul. Ne certăm pe detalii, dar cam știm ce vrem. Acuma doar ne ciondănim pe metoda prin care ajungem acolo. O să rezolvăm și asta. Serios, am rezistat 100 de ani, e o mare chestie. Mai ales în condițiile în care n-am fost cei mai deștepți de pe pământ. E prea puțin important dacă se face o paranghelie să sărbătorim asta, să defilăm pe stradă sau nu. Important e să ne aducem aminte noi, fiecare, că deși suntem bulangii acum am mai fost bulangii și altă dată, dar, mult mai important, am fost și foarte mișto la un moment dat. Deci se poate.

Pentru că în continuare producem o cultură interesantă și unică, cum sunt memele alea cu Vadmin. Pentru că dacă „dor” poate fi tradus în toate limbile, „șomâldoacă escroacă” încă nu. Și încă e greu de explicat de ce e amuzant să strigi „pitica dracului, nu pleacă nici liftul cu tine” unuia care n-a fost, n-a crescut aici și nu înțelege ce amuzant poate fi răposatul. Că asta, la fel ca sarmalele, ne unește în ceea ce suntem acum, niște oameni cu idei, cultură, cuvântul „muie” și obiceiuri comune. Români.

Nu e o chestie pe care am ales-o, dar asta nu înseamnă că nu putem fi cei mai buni români posibili, așa cum am mai fost odată. 

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.