Cyberiada copiilor (2)

Stăteam într-o cârciumă într-un nor de fum la o masă cu niște intelectuali de calibru atât de mare încât toți scriseseră la un moment dat în Dilema ba chiar unii scriau în continuare. Unul dintre ei tocmai îmi povestea o chestie simpatică, a fost cu studenții la Orăștie în practică și au dat și de Muzeul Civilizației Dacice și Romane, pentru că aparent există așa ceva și nu ține de circul Globus, și cum intri în muzeu, primul exponat pe care-l vezi este o falcă de balenă. Apoi sunt niște încăperi cu dinozauri și preistorie și de-astea.

L-am întrebat, curios, dacă au ceva date despre Hatzegosarus, singurul dinozaur românesc, cea mai mare creatură zburătoare care a populat vreodată planeta, o creatură ce se hrănea cu Maghiarosaurus, fără mișto, că asta ar fi ceva interesant, mai ales că e o chestie reală. Niup, de-astea n-aveau, aveau balenă. M-am uitat pe site, acum au niște crocodili.

Dar sunt întrerupt din convorbire de bravul soldat Julică ce mă ia pe Whatsapp să dau un raport exact cu motivele pentru care am fost suspendat de Facebook la fel ca el, Dan Alexe și mulți alți golani. Dă să mă sune, vorbesc, nu-l aud calumea, zic „bă, hai că te sun pe mobil, ce mama dracului”, zice că nu, că el e în Zanzibar.

Canaliile dracului ăștia de la Facebook, nu s-au mulțumit să-l suspende pe Julică, l-au și extrădat în Africa, loc despre care nu știu decât din cartea lui John Brunner, care nu se mai găsește acum mai pe nicăieri. Dar Julică îmi întrerupe gândurile și-mi ordonă să-i dau repede toate detaliile, că l-a prins pe fir pe unul de la Facebook și poate rezolvă cu blocările și suspendările, și cu mine și cu Alexe. Mai mult, mi-a menționat că deși ne disprețuiește lejer pe amândoi, face asta pentru dreptate și adevăr.

M-am întristat un pic gândindu-mă ce nedreaptă este lumea în care trăim. În timp ce un sărac ca mine are un Facebook de săraci, unde scrie clar că sub nicio formă nu se modifică vreun ban dacă s-a dat și, mai ales, chiar dacă reclami ceva acel ceva nu va fi luat în considerare de nimeni, că nu există vreun angajat care să lucreze la FB România, Julică are parte de conexiuni importante, direct în AMERICA, unde poate rezolva una-alta.

Două zile mai târziu am primit un mesaj de la Facebook că mi-au blocat temporar și celălalt cont. Partea bună e că am ieșit ieftin, dacă reușea Julică să-l convingă pe boierul ăla mare de la Facebook să facă dreptate îi rămâneam dator vreo câteva beri. Și trebuia să i le dau cu grijă, el a luat o suspendare de o lună că i-a zis lui Cosmin Tudoran (un Gimli de la noi din sat) „cred că un bulangiu are să-mi dea niște beri”.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *