Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Colinde

Conform acestei foarte importante pagini din Wikipedia, în România există cam 250 de mall-uri și centre comerciale mari. În medie, fiecare centru de-ăsta e deschis cam 12 ore pe zi iar în decembrie vor fi deschise cel puțin 30 de zile. Iau doar luna decembrie în calcul, pentru că ăsta este startul colindelor oficiale și al acelorlași melodii de Crăciun. În total se vor difuza 90.000 de ore de colinde, ceea ce nu e chiar mult. La o durată medie, asta înseamnă că se pot difuza 1,8 milioane de colinde, adică cel puțin una la 10 români. Putem să estimăm, fără teama de a greși, că din aceste colinde un milion vor fi cele cântate de Ștefan Hrușcă. Aceste cifre mă sperie, pentru că am impresia că nu am atins potențialul maxim de colinde. 

Pe parcursul lunii decembrie, niciun român aflat pe teritoriul țării nu va fi mai departe de 50 de kilometri de o colindă. Aceasta este o cifră importantă, pentru că dacă ți se face poftă de colinde e suficient să mergi pe zi în orice direcție (un om sănătos se poate deplasa atâta drum) și vei ajunge într-un loc magic în care nu doar că vei fi întâmpinat de spiritul sărbătorilor ci și de reduceri senzaționale.

Alexandru Mironov scria pe la începutul anilor ’90 că e vorba de o conspirație la mijloc, asta cu prea multă libertate și prea mult capitalism. Și că strategii comuniști au stabilit, ia stai așa mă, ce vor ăștia, păi hai să le dăm pe săturate, să vadă și ei ce-i aia exces capitalist, or să se întoarcă în genunchi la noi. Am reținut exemplul cu preoții, zicea că pe vremea lui Ceau nu prea puteai să faci credință de-asta de fanfară, trebuia să fii mai discret comuniștii credeau doar în Sf. Ateu. Dar, pentru că am vrut libertate, au zis, „bine, mă, vă dăm libertate de nu puteți duce”, și au băgat slujbe bisericești la fiecare rahat, nu poți să pui o bancă în parc fără un sobor de preoți. Cred că se aplică și la colinde, că pe vremea aia nu erau și acum ni se dau colinde până vomităm.

Bine, eu tot am avut impresia că Mironov era ironic cu presupunerea asta, acum nu mai sunt atât de sigur.

1 Comment

  1. Andrei

    Vali Sterian colinde??? That’s sad… 😔

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén