Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Cimbru

Eram pe la Auchan să caut niște condimente și un microscop și am găsit doar microscopul. Anason stelat nu, deși rețeta pe care o citisem pe internet mă asigurase că e ceva ce se găsește oriunde. Vă implor, nu săriți că se găsește peste tot și oriunde, că și eu știu unde se găsesc tuburi termocontractabile pentru mici proiecte electrice, dar sunt suficient de treaz să nu afirm „siguuuur găsești peste tot”.

Căutam și scorțișoară nemăcinată, era într-un singur loc, adică a fost odată, că era gol acel loc de 20 de centimetri pătrați într-un magazin mare de jumătate de hectar. În schimb cimbru, fratele meu, cimbru erau cel puțin 20 de metri cubi. Acuma, sunt convins că ăia de la Auschan sau orice alt magazin, că cimbru găsești în cantități apreciabile peste tot, nu sunt tâmpiți, au și ei niște calcule și știu că lumea cumpără cimbru.

Cimbrul e condimentul ăla din care orice pseudobucătar pune un polonic în friptura de porc, să ai impresia că mănânci scaieți parfumați tari ca o anvelopă. Conform ziarului Adevărul, cimbrul este folosit în medicina populară ca leac pentru melancolie, epilepsie şi migrene, cimbrul este şi un remediu imbatabil în tratarea astmului, sinuzitei şi bronşitelor. Cimbrul este indicat în astm, guturai, dureri de cap, sinuzită, bronşită (…) protejează creierul şi previn îmbătrânirea pielii.

Click sănătate spune că cimbrul e leac pentru vreo 43 de boli în timp ce Click simplu ridică ștacheta la vreo 50. Cred că asta explică de ce se bagă atâta cimbru în țara asta. Noaptea tiruri întregi de cimbru traversează tăcute meleagurile să aducă cimbru în magazine, încărcând din trenuri cu sute de vagoane de cimbru care pleacă din cel mai mare port din Europa, Constanța, ăla care-l vor olandezii, unde intră mineralierul de 400 de milioane de tone de cimbru aproape săptămânal.

O să știe vecinii când ne-au dat rușii, sau americani, depinde pe cine enervăm la maxim primii, cu bomba nucleară în cap, că o să le pută la graniță a cimbru de o să le mute nasul din loc. Cimbru și oregano, că și de-ăla sunt tone în fiecare magazin.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.