Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Chestii despre care nu prea pot vorbi

Sunt chestii despre care e foarte ușor să vorbești. Parexamplu, prin bula presei e un mic răzbel între Adelin Petrișor de la TVR și ziaristul PAH, primul acuzându-l pe al doilea că a luat bani de la televiziunea națională de pupat în cur fără să treacă prin curtea instituției.

Foarte ușor să vorbesc de asta. PAH era invitat la emisiunea România 9 a lui Cristache, unde avea opinii pe bani. Am dat și eu de el pe-acolo, că am fost și eu invitat de vreo două ori, fără bani, că după cum se poate vedea am prostul obicei de a spune ce-mi trece prin cap, de-aia nici nu am mai fost chemat, nu e ok să spui la TVR lucruri care deranjează puterea. Nu că-l pot acuza pe PAH că făcea ceva diferit, sigur, era plătit pentru ceea ce spunea, dar spunea aceleași lucruri pe care le spune de obicei, lucruri cu care eu nu sunt de acord, dar asta e altă poveste. Adelin în schimb, mare ziarist, nu se uită nici măcar la produsele uzinei la care lucrează, bre, ce-ai, PTSD de la teatre de război, cum ești surprins că e ăla plătit? Da ce credeai, că la emisiunea cu Cristoiu, poetul-portofel Dinescu și Doru Bușcu se face talk-show din patriotism? Da’ ce, tu lucrezi acolo că-ți pasă foarte mult de țară?

Cum spuneam, ușor. Pe de altă parte, mult mai greu să povestesc despre evenimente de-astea, mai mundane, care mie mi se pare extrem de interesante. Că dacă m-apuc să spun ce văd voi fi ciufulit temeinic și poate pe bună dreptate.

Bunăoară, eram într-o zi prin București prin zona Teatrului Foarte Mic. De pe o străduță apare o mașinuță, un fel de kart făcut să arate ca un bolid de curse din anii ’30. Închipuie-ți un Bugatti 35 lung de un metru. Există de-astea, sunt legale pentru mers pe stradă, asta avea numere roșii, probabil omul o cumpărase recent și o testa. Iar șoferul era un pitic, un om de dimensiunile unui jocheu de cai, un fel de Peter Dinklage bine proporționat, fără cap mare. Și n-am avut prezența de spirit să fac o poză și-acum nu mă va mai crede nimeni că am văzut un pitic testând o mașinuță în fața Teatrului Foarte Mic.

Mai mult decât atât, eu mă învârt prin zonă că am niște colaborări cu o firmă ce are birourile pe-acolo. Firma aia are vreo 50 de angajați, problema e că unul din ei e o fată extrem de mititică, tot așa, bine proporționată dar pe la un metru treizeci. Și de fiecare dată când trec prin zonă sunt pregătit s-o văd pe asta mică plecând spre casă, cu un coșuleț cu merinde și s-ajungă prin preajma Teatrului Foarte Mic. Și-acolo, câteva secunde trebuie, nu mai mult, să stea să-și verifice telefonul sau ceva, cât să apară piticul ăla cu mașinuța, să oprească la trecere și s-o ia pe asta „Hei,ce faci micuțo, singurică, singurică?”. Și, serios, la felul cum e organizat universul, sigur se va întâmpla, problema e că atunci când se va întâmpla nu voi avea prezența de spirit să filmez scena cu telefonul și n-o să mă creadă nimeni că s-a întâmplat dacă o povestesc.

Toată lumea o să spună că-s spart sau ceva, de la droguri sau poate m-a bătut unul în cap căruia nu i-a plăcut vreo glumă de-a mea, în fine, ideea e că n-o să mă creadă nimeni. De-aia zic, sunt lucruri despre care, efectiv, nu prea poți scrie.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.