Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Cel mai trist lucru din România recentă

Evenimentul acestui weekend a fost, fără îndoială, nunta lui Dragnea jr., fiul controversatului om politic Liviu Dragnea. Tânărul este un om de afaceri de succes, având încă de la o vârstă fragedă mașină BMW de dimensiuni mari, fermă de porci precum și alte biznisuri. Și tatăl său este un om înstărit, dintr-o combinație de afaceri particulare cu manevre cu statul. A riscat mult ca să ajungă unde a ajuns, nu e ușor să stai cu gândul că te bagă ăștia la închisoare, cine zice că e mișto acolo e imbecil, plus că îl cam detestă cel puțin o jumătate de țară.

A luptat cu o sete incredibilă pentru bani și putere, a fost mai flămând și mai vorace dintre toți, șeful velociraptorilor, cel mai alfa dintre ei ȘI PENTRU CE?

Pentru ca la nunta lui fi-tu să ai, în meniu, cartofi wedges, ceea ce este cumva, mai rău decât dacă ai avea căcat de ceapist. Cartofii wedges nu sunt mâncare pentru oameni, inițial au fost făcuți să fie dați la porci să treacă peste perioadele de foamete. Cartofii wedges sunt ce ți se dă la burgerii ăia de București, făcuți pentru oameni cu maxilar de crocodil, ca să-ți distragă atenția de la faptul că chifla aia cu carne e, în cel mai fericit caz, submediocră. Orice burger din București este un strigăt de disperare al unui bucătar deprimat: „hei, nu știu să fac nici măcar un senviș, ucideți-mă careva”.

Cartofii wedges se mai servesc la pensiunile alea „tradiționale” la ceafa de porc „tradițională”, care arată atât de fake încât ai impresia că sunt butaforii de-alea făcut de Kim-Jong Un să nu-i pară țara un lagăr de exterminare. Cartofii wedges sunt singurul adagiu la mâncare care o fac să fie mai puțin valoroasă. Nimeni, niciodată, n-a mâncat cartofi wedges gustoși și, dacă întâlniți oameni care spun asta e pentru că în țara asta mințitul e mai bun decât sexul. În fine, vorbim de aceeași țară unde milioane de impostori se jură pe sfântul cozonac că e cea mai bună prăjitură din lume deși o mănâncă doar de sărbători și niciodată cu martori de față.

Gândul că ăla s-a închinat la Satana, și-a vândut sufletul și liniștea ca, într-un final, să aibă cartofi wedges la nunta lui fi-su mă bucură teribil. Momentul este teribil de trist și penibil și asta îl face și mai amuzant. Bine, nu atât de amuzant cât vor fi comentariile care vor apăra cartofii wedges, dar pe-aproape.

6 Comments

  1. Mare dreptate ai!…

  2. Or fi ramas de la ferma, ca porcii i-a vandut cand trebuia…a ramas cu mancare in exces.

  3. McStronțiu

    Cel mai trist lucru din post-decembrism e că cuțu mi-a mâncat a treia găină.

  4. Marimar

    Au exagerat cu carnea. La cât psd era acolo, pentru o dietă echilibrată mergea și puțină mwie ca să dea gust la cartofi.

  5. trist e cand vezi ca meniul e de o banalitate fascinanta

    • Mormaila

      Și tu care iti imaginai ca oamenii ăștia care fura Romanica de 25 de ani sunt de un rafinament deosebit, așa-i?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén