Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Category: Uncategorized (page 1 of 277)

De la Mizil la Lună (IX)

(capitolele anterioare) Eram cel mai departe om dintre oameni. Voi nu știți acolo, pe Pământ, că nu vă vedeți, dar sunteți aproape unii de alții. Vezi oameni în fiecare zi, știi că sunt aproape, că mișună prin blocuri, prin mall-uri și prin casele ascunse de verdeață. Și nu știi cum e când toți ăia dispar brusc. Sau sunt atât de departe de tine că nu-i mai poți simți. Simți că-ți lipsește ceva nasol de tot.

Read more

De la Mizil la lună (VIII)

(capitolele anterioare) Stăteam pe peluza din fața unui vechi castel din apropierea Berlinului și urmăream cu atenție cum patronul meu tocmai îl băgase în mă-sa pe președintele SUA. Până și Liu Phen, care de obicei avea o față de-aia fals jovială de asiatic a tresărit un pic. Doar președintele a rămas calm și s-a uitat cu atenție la MRP.

Read more

De la Mizil la Lună (VII)

(capitolele anterioare) Dormeam pe spate și pentru prima oară m-am trezit odihnit. Eram într-un fel de cameră-depozit. Patru soldați cu cagule se învârteau și se tot uitau ba la noi ba la o ușă. M-am ridicat în coate să zic „băi, ce căcat se întâmplă aici”, când mi-am și luat un pat de armă în față.

Read more

De la Mizil la Lună (VI)

(capitolele anterioare) Eu chiar am răsuflat un pic ușurat când ne-au capturat rușii, gen. Eram de vreo cinci luni la Voineasa, într-un hotel de-ăla de securiști discret în pădure, rezervat doar pentru noi, cosmonauții, și nebunul de Alan Collins cu echipa lui.

Read more

De la Mizil la Lună (V)

(capitolele anterioare) Se spune despre Casa Poporului că are 9 etaje subterane, dar eu aveam impresia că noi coboram deja de mai mult de-atât. Eram într-un lift de-ăla sinistru, mare, mai mult grilaj decât suprafața netedă, eu, colegii mei cosmonauți, MRP-ul și șoferul lui plus un paznic. Călătoria mi se părea interminabilă, aveam impresia că petrecusem 15 minute cu liftul când acesta s-a oprit destul de brusc.

Read more

De la Mizil la Lună (IV)

(capitolele anterioare) Eram în birou la marele boss când au venit prima dată procurorii peste el. MRP-ul mă dădăcea și-mi explica cum nu e o mare șmecherie să dăm o parte din teritoriu la chinezi, și că oricum asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, important e să ne iasă și nouă ceva la faza asta.

Read more

De la Mizil la Lună (III)

(Capitolele anterioare) Trebuie să-ți povestesc cum am rezolvat cu Cosmodromul. Negocieri, chestii, figuri, MRP-ul avea o promisiune de construcție în zonă, cam de pe la toate autoritățile. Noi eram plecați în Kazahstan, adică eu, Ela, șoferul MRP-ului, Stoian, și El Însuși. Ideea lui era următoarea: rușii au avut și ei program de aterizat pe Lună, l-au abandonat după reușita americanilor, dar acolo e un tezaur de cercetare, tehnologie și inovație, ăia nu erau chiar proști.

Read more

De la Mizil la Lună (II)

(capitolele anterioare)

-A, ți-am spus, nu?, vei face și tu parte din echipajul ăla de trei.

M-am uitat la MRP ca la ultimul prost.

-Presupun că era de la sine înțeles. Trebuie să te duci și tu.

Read more

De la Mizil la Lună

Mă uitam plictisit la coada de la cantina clădirii noastre de birouri și criticam în gând femeile care se aruncau la salate de parcă ar fi aur, în timp ce purtau tot felul de bluzițe de-alea să le ascundă burtica. În mileniul trei să sugerezi unui om că nu e ok să mănânce aceleași chestii cu care îngrășăm porcii e motiv de linșaj, mai ales dacă pui problema în felul ăsta, comparând mâncătorii de legume cu porcii. Evident că n-aveam nimic de făcut de-mi puneam problema asta și, mai mult, nici măcar mâncarea din vitrine nu mă atrăgea, pur și simplu eram ciufut de dimineață, degeaba.

Read more

Ideea de „surge”

Marea problemă cu ideile e că dacă au cea mai mică aplicabilitate nu mai scapi de ele și o să dai de ele în cele mai neașteptate locuri. Una recentă e aia cu „surge” sau „tarif dinamic” și deja am o bănuială unde se va aplica în viitor.

Read more

Așa nu se mai poate

Stimați concetățeni, cred că am ajuns cu toții la concluzia că așa nu se mai poate. Pe fondul tragediei recente, care ne-a arătat adevărata față, de oameni lipsiți de empatie, de țara cu „lasă că merge și-așa”, unde totul se destramă încet. Încet încet ne ducem toți dracului.

Read more

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.