Care e eticheta în cazul morții pe Facebook?

Știm cu toții că rețeaua Facebook e plină de oameni bătrâni, aflați în pragul morții. Florin Călinescu, menule, face live-uri pe Facebook. Florin Călinescu e de-o vârstă cu Gandalf. Deci, să presupunem că te împrietenești cu Mihail Șora, omul e destul de activ pe rețea zilele astea dar, biologic vorbind, nu prea mai are mult de stat printre noi.

Acum, după ce moare, cât timp mai stai până-i dai unfriend? Sau îl păstrezi acolo, ca amintire? Nu vă panicați că vorbim de moartea lui Șora, el e filosof, știe că măcar stoicii se gândeau constant la moarte și ziceau că trebuie să-ți pui problema asta zilnic. Și nici măcar nu trebuie să fie vreun amic centenar, dacă e unul de vreo 30-40 de ani în floarea vârstei, moare, ce faci? Că oamenii mor, asta e.

Stai trei zile priveghi pe Facebook și apoi dai unfriend? Sau un an? Sau îl păstrezi acolo și-l mai vizitezi din când în când ca un mormânt digital, să vezi „uite dom’le cum era când era viu. Îi plăceau chestii, dădea share la treburi. Uite-l aici nervos și aici vesel”.

Și dacă ținem de oamenii ăștia, cum va fi viitorul, peste vreo 30 de ani (nu-i mult) când jumătate din wall-ul de Facebook va fi plin cu oameni morți sau aproape pe moarte? Că una e să auzi de Stela Popescu, alta e să ai zilnic în feed câte-un om care a murit și pe care-l știai vag. Să lăsăm vrăjeala cu „ne cărăm de pe Facebook pe o rețea mai bună” că nu mai ieșim de-aici, avem toate pozele de concediu și memoriile și rețeaua de oameni cu care vorbim. O să fim câțiva pensionari Facebook care vor vorbi doar de moarte și de cafele, ca babele care se adunau la bunică-mea la taifas.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

8 thoughts on “Care e eticheta în cazul morții pe Facebook?

  1. Ioana

    Profilul unei persoane care a decedat merge raportat fix pe motivul acesta. Nu știu ce se-ntâmplă apoi, că n-am făcut asta, însă știu că există opțiunea. Ar fi ok dacă pe profilul respectiv n-ar mai merge să fie postate chestii de către cei din listă (pentru că am văzut de mai multe ori cum li se ura “La mulți ani” unor oameni decedați și e destul de aiurea).

    Reply
  2. K.

    De câte ori cântă mortul la radio, mut canalul.
    E plin de morți care cântă la radio.
    Unii sunt morți de câteva cincinale și încă sunt plini de patos când cântă la radio.
    Ar trebui să se dea o lege în sensul ăsta.
    Fără morți care cântă la radio.

    Reply
  3. Perkele

    Daca mori, nu-ti transforma Facebook pagina de “Remembering Eftimie”? Atunci mai esti prieten cu lumea sau nu?

    Reply
  4. bobbygav

    Exista mai multe setări in FBK ce reglează subiectul asta. Una din ele îți da posibilitatea sa alegi pe cineva care sa poată accesa profilul tău dacă ai murit. Alta te lasa sa alegi dintre trei opțiuni legate de funcționarea contului post-mortem și una e sa se șteargă totul de FBK dacă sunt anuntați ca ai murit.

    Reply
  5. Alexandra

    Nu stiu care-i eticheta, dar am descoperit azi umbland prin setari ca poti pune un “legacy” contact, o persoana care sa mai poata intra si posta de pe contul tau cand mori. Si nu stiu cum sa procesez inca asta, dar e cel putin dubios.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *