Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Cârciuma a rămas ultimul loc cinstit din univers

Nu știu când s-a întâmplat, dar de ceva vreme nu mai poți avea o relație comercială normală cu un alt om. La minimarket conversația nu e doar „costă cinșpe lei – poftiți cinșpe lei, sănătate”, ci trebuie să cuprindă și „aveți card de reduceri”, „mi-ați dat punctele de promoție” și „aveți sobranie negru lung? – Doar slim mediu scurt bronze”.

Cu banca sau cu compania de telefonie nu mai discuți de mult. Discuți cu niște roboți și, printre ei, poate mai dai de un om trecător, ostatic și ei în sistem. Furnizorii de utilități publice nu există în realitate, nu e ca și cum ai putea discuta ceva cu vreunul din ei. Legal vorbind, RADET trebuia închis de mult și cam toți care au semnat hârtii cu firma asta în ultimii 10 ani băgați în pușcării. La fel și STB. Dar, pentru că nu există în mod real, nu se aplică legile asupra lor. Sau o discuție comercială cu ei.

Când cumperi o mașină e o negociere întreagă cu opționale și vopseli, și pachet bonus și reduceri, care nu înseamnă nimic în maxim trei luni de zile. În fine, putem insista la infinit, ideea e că cârciuma e unul din puținele locuri unde mai poți întâlni oameni cinstiți. Acolo poți avea o discuție normală cu celălalt om. „Vreau o bere – Bine, ia o bere”. Apoi, peste încă jumătate de oră. „Dom’le, mai vreau o bere – Bine, mai ia o bere”. La final se încheie tot cinstit „Bre, mai vrei o bere, că trebuie să închid – Da – Vezi că te costă totul 115 lei – Bine, îmi chemi și un taxi – Hai că chem – Ne vedem mâine”.

Cred că pentru că din cauza costurilor patronii de cârciumi nu-și pot permite să trimită angajații la cursuri de specializare și seminarii de îndoctrinare, ca să vorbească dup-aia cu tine ca și cum ar fi suferit o comoție cerebrală în timp ce se uitau la o comedie. Cu zâmbet fals, dezinteres total și convingere completă că nimeni nu se prinde că toate astea sunt extrem de vizibile pentru oamenii treji. 

6 Comments

  1. George

    Cu condiția ca berea să nu fie cu lămâie!

    • pawemperor

      de ce discriminezi berea cu lamaie?
      sau ma rog, limonada cu bere
      Ursus Cooler este chiar foarte buna

  2. Rilache

    Fă un calcul Ovidiu: cât e salariul la minimarket, bancă & telefonie (nu administrația de sus cu șefuți, ăia de jos), samsarii de mașini, comparativ cu cât e venitul tău.

    Cât despre cursuri de „specializare” și seminarii de îndoctrinare, uită-te și tu pe site-urile de angajare, caută un post liber de HR și uită-te la obligațiile postului.

    Ce să se facă concret?

    • Rilache

      Addendum

      Sper că n-ai uitat, dar noi ne-am obișnuit să observăm sau să se întâmple în viața noastră sau să aflăm din relatarea altora că românii (scriu la persoana a III-a) pun bețe în roate altor români – în special în vest.

      Așadar, nici n-ar trebui să ne mire adoptarea lejeră a mentalității de dronă corporativă, cu deziluzii îndoctrinate și „specialisations”, când și aceștia nu s-ar înțelege se înțeleg deloc cu cei din sectorul public sau din alte colțuri ale economiei sau cu cei plecați de afară.

      Antagonismul cultural (autorasismul, pe scurt) a făcut posibilă această atitudine de „Te evit pe mult posibil fiindcă nu mă interesezi și știi și tu ăstea, fiind împotriva mea, dar jucăm teatru în jocul nostru cretin de care pe care.”

      Realitatea de colonie induc efecte de subalternitate, care induc la antagonisme & competiție de a satisface stăpânii, care din urmă induc această atitudine robotică/dronă de a ne evita pe cât de mult posibil.

      Și dacă vrei să-ți dovedesc, pun pariu că ai plătit mult mai mulți bani pe berea din bar, comparativ cu berea luată de la magazin. Dar, poftim, ți s-a creat iluzia falsă de „cinste” și „omenie” la bar.

      • Giani Mucea

        Corect, doar intr-o colonie berea de la bar e mai scumpa decat berea din magazin.

  3. Radu

    Ei vezi, de-aia-mi pare bine mie ca nu se mai fumeaza in carciumi. Cand iti era lumea mai draga venea o slabanoaga in rochie bleumarin si te consola mieros “am vazut ca fumezi” si-apoi brusc te dojenea, cu tonul de robot de seminar, ca de ce nu-i cumperi tigarile ei. Iti strica seara. Nu e mai cinstit sa-i iei o bere unui necunoscut pe care-l vezi mai trist, decat sa te bata la cap infiptele alea?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén