Când nu e un lider se trage în toată lumea

Pe de o parte se știe cine este adversarul, este dl. Liviu Dragnea, răul absolut, Rumburak-ul suprem. De cealaltă parte nu știm cine e campionul, cine-i tipul care vrea să-i smulgă puterea din gheare d-lui Dragnea și să-l arunce la bulău.

Suspecți sunt mulți, serviciile, Iohannis, tinerii frumoși și liberi, Soroș, trădători din partid, tehnocrați, birocrați, SUA, Marea Britanie, UE, toată lumea. Tot ce au ăștia în comun e că-l vor pe Dragnea jos, nu propun o alternativă. Liviu & Co se uită cum sunt asediați și nu pot să vadă care e generalul, cine e comandantul oștilor. Să-l împuște pe ăla și să oprească asaltul. Să se concetreze pe el.

În vremuri imemoriale existau astfel de adversari ai PSD, pe care ei își concentrau tot tirul. Băsescu, de exemplu. Pac, toate tunurile pe el. S-a tras în Băsescu cât nu s-a tras în războiul de Independență. Deși omul e cam zglobiu la cap și la morală, a făcut un lucru bun, a luat câteva gloanțe pentru popor.

Acum, că nu există un adversar identificabil, PSD trage în toată lumea. În privați, în artiști, în programatori, în judecători și procurori, în ambasada SUA, în Bruxelles, trage fără noimă că el vede lumea destul de chisnovat acum. Dragnea este, totuși, susținut de un maxim 20% din populație. Adică 4 din 5 români îl cam privesc cu ură și dispreț. Sigur, te poți înconjura doar cu ăia 20% care te iubesc, dar e imposibil să faci o cetate din ei. Tot apar reporteri „Dom’le, ce faci, te duci la pușcărie?”, „Dom’le demisionezi”, „Dom’le, te-am mai prins cu o minciună”. I se repetă asta constant în cap, primește și el rapoarte de presă și nu doar pe alea bune. Nu e închis ca un Kim Jong-un, este expus la ura publică și nu și-o poate explica.

Dacă exista un lider în partea cealaltă era ușor, putea să dea vina pe el pentru toate relele. Acum nu e un lider, e o mulțime amorfă cu diverși căpitani de artilerie care mai trag câte o ghiulea. Și-l sâcâie constant de câțiva ani, și pe el și pe complicii săi. Și neștiind unde să tragă, cu ce general să negocieze un armistițiu măcar, trage la întâmplare în oricine e în fața cetății sale.

Așa că, acum avem o mică problemă: ori găsim un lider care să ia câteva gloanțe pentru noi, ori continuăm războiul ăsta până ăla nimicește pe toată lumea.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

9 thoughts on “Când nu e un lider se trage în toată lumea

  1. Mahorcu

    “Dragnea este, totuși, susținut de un maxim 20% din populație.”

    De fapt, conform democratiei reprezentative, Dragnea e sustinut de peste 40% din populatie.
    Aia care voteaza, ca restul nu conteaza. Asa merg lucrurile, sistem mai bun nu exista.

    Si daca dupa alegerile din 2020 nu se schimba serios ceva in legatura cu prezenta la vot, cel mai probabil n-o sa se schimbe nimic nici la majoritatea parlamentara. Poate n-o sa mai fie Dragnea, o sa fie altul intruchiparea Satanei in locul lui, dar oricum ar fi, toate agitatiile din ultimii ani (coruptia ucide, rezist, etc) vor fi fost doar niste glume proaste.

    Reply
    1. alex

      Tu zici de PSD cu 40%, nu de dragnea personal, ca pe el nu l-a votat nimeni pana acum din cate stiu. Eu am stat de vorba cu moldoveni de pe langa Iasi si aia votasera cu PSD-ul ca era primarul lor acolo si lor le placea de primar ca era un tip ok. La fel probabil si in alte zone.

      Reply
    1. eftimie Post author

      Când 98% din vizitatori văd fontul corect, s-ar putea să nu fie el de vină.

      Reply
      1. gabi

        Subscriu la chestia cu fontul ..deci 98% s-ar putea să fie 75% 🙂
        Nici mie nu îmi place cum se vede. Totuși, poate nu fontul.. mai degrabă contrastul.

  2. mac gregor

    well, toata ideea jocurilor de strategie e ca poti castiga sau pierde un meci cu acelasi numar de soldati, depinde daca generalul e bun sau prost.

    Fara un general, toti soldatii pot muri si sa nu castige nimic.

    Reply
  3. alexnicolae

    cam asta e strategia de aparare a romanilor de mii de ani si cam asa au rezistat cat au rezistat romanii pe aici. macinat marunt, marunt, lasat paraul sa distruga drumul, lasat groapa neastupata si dupa o vreme se saturau si turcii si austriecii si plecau acasa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *