Arme Matematice de Distrugere

… este o carte scrisă de o matematiciană americană, acum blogăr și activist, care ne povestește despre problemele iscate de statisticieni în lume. Pentru că SUA este un stat serios, capitalist, pune mare preț pe bani, să fie cât mai mulți să fie bine pentru toată lumea. Așa că folosesc matematicieni specializați pe statistică în marketing de aproape un secol. Acum, slavă calculatorului, toate datele statistice se pot recolta mult mai ușor și toate calculele se pot face mult mai rapid.

În baza analizelor astea se fac profile de consumator, să știe exact compania X cum să te abordeze să-i cumperi produsul. Sau cum să găsească oameni care să-ți cumpere produsul. Se face un algoritm, se aplică o metodă, astea ar fi Armele Matematice de Distrugere. Pentru că AMD-urile fac și rău. Sau sunt folosite de oameni pentru rău.

Parexamplu targetează cu reclame la împrumuturi cu dobândă mare (carduri, firme de împrumuturi rapide) în special pe săraci care poate nu au timp, nu au chef sau nu au posibilitatea să se informeze de astea. Și ăia încearcă să nu mai fie săraci, dar rămân săraci că au un dezavantaj față de unul care are un venit mai bun și-și permite un card cu dobândă mai bună și bonusuri.

Dar astea știm deja. Atâta doar că în US acest tip de modele a început să fie preluat și de administrația de stat. De exemplu, ca să stabilească statistic cine e mai predispus la crime: rasial iese negrii și hispanicii. Problema nu e că ăia sunt mai predispuși la crime din cauza culorii ci pentru că majoritatea sunt săraci. În general supărarea autoarei Cathy O’Neil e că majoritatea acestor sisteme ignoră sărăcia ca și factor pentru unele probleme sociale, lucru care e oarecum corect, întrucât scopul sistemelor e să producă bani nu să facă asistență socială.

„The robot is not kind”

Și undeva pe la mijlocul acestei cărți despre Big Data și cum bogații vor să fie mai bogați și în timpul ăsta îi fac pe săraci mai săraci, de data asta cu instrumente matematice, un exemplu interesant. O companie din SUA a luat datele de GPS de pe telefoanele unor oameni ce trăiau într-un cartier. Aveau datele de locație adunate vreme de mai multe luni și harta cartierului. Apoi au băgat toate astea într-un computer și l-au pus pe ăla să găsească ceva similarități între oameni, in funcție de unde se deplasau prin cartierul ăla. Și să-i impartă în triburi. Au descoperit că un trib, să zicem cel galben, se tot întâlnea într-o anumită zonă din oraș. Au verificat zona, era spitalul. Așa au putut identifica un trib, de personal medical, auxiliar al spitalului și bolnavi. Apoi i-au putut împărți și identifica doar bolnavii. Chestie de matematică. Compania care a făcut softul ăsta a fost cumpărată în 2014 de o companie de publicitate. Care știe fără să-i spui tu când ești bolnav și poate să-ți bage o reclamă la farmacie de fiecare dată când pui nasul în telefon, doar din GPS.

Și, mai încolo, câteva povestioare despre implicarea Facebook în politică. Cartea e publicată în 2016 deci n-a băgat încă ultimele evenimente. Deci, într-o campanie electorală au modificat feed-ul de Facebook astfel încât cei care erau pasionați de politică au primit mai multe știri pe domeniul ăsta. Rezultatul a fost o creștere de 3% a prezenței la vot printre aceștia. Iar ăsta e un experiment barbar. În 2012 au făcut un experiment să vadă dacă postările din feed îți pot afecta starea de spirit. Pe scurt, da, dacă vezi mai multe chestii vesele ești mai vesel și dacă vezi mai multe chestii triste ești mai deprimat. Pe vremea aia foloseau un software lingvistic, acum nu mai e nevoie de atâta analiză a cuvântului când s-au băgat reactions, să fie datele preluate și mai ample. Problema nu e că se poate face asta, problema este existența acestui robinet care poate fi folosit de cineva fără să spună la nimeni. Ăia sunt companie privată, nu explică ce fac. Dacă vor, să zicem, un sentiment de revoltă într-o țară, România, să zicem, pot să-l facă din butoane.

Acum mai e discuția între „a putea face” și „a face” și trebuie să-i credem pe cuvânt că nu o fac. În rest, mai e și partea în care cel mai extensiv interviu din lume l-ai dat către Google și Facebook. Ăștia au cantități de date despre tine, ca om, pe care poate nu le ai nici tu. Te cunosc mai bine decât maică-ta. Unde ai fost, ce ai mâncat și ai băut (nu că ai făcut poze cu mâncarea?), cât ai dormit, cât sport ai făcut (mai ales acum că se face sport cu aplicația), ce ritm cardiac. Undeva, într-un beci din Califorina, e un calculator cu numele tău pe el care știe și când ți-e frică.

Cathy O’Neil – Arme matematice de distrugere – Big Data crește inegalitățile și amenință democrația. Se găsește la Nemira / Emag / Libris / Cărturești.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

2 thoughts on “Arme Matematice de Distrugere

  1. Grigore Gheba

    Tot ce e e descris mai sus se aplica numai cretinilor care viziteaza internetii fara adblock. Nu spun ca trebuie sa fim cu totii ingineri IT si sa hecarim divasiul, dar 10 minute din ora de TV sunt reclame, ma duc in parc. Iar daca, pe un ecran microscopic, la care te incrancenezi ca sa citesti, ti se baga 3 cm de reclama clipicioasa, poate schimbi divasul. (De ex, in SUA, 90% din browsing se face pe computer.)
    Cei care vad reclae sunt atat de cretini, incat nu e nevoie de algoritmi ca sa le vinzi ceva.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *