Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Am o bănuială că situația rutieră e mult mai nașpa decât zice poliția

De vreo câteva zile s-au ambalat și ceva comentatori cu privire la statisticile privind accidentele rutiere. Asta apare anual, suntem campioni, campioniii, campioniii ole, ole, oleeee! Mai trece o săptămână și o să uite toată lumea de fază.

Petreanu și Radu propun soluțiile iacobine, să fie pedepse și mai mari, drastice, draconice, ce mai una-alta, direct pedepse sataniste dacă se poate. Nu cred că funcționează, într-o zi o să povestesc mai larg pe asta, dar în principiu nu cred că funcționează pentru că amploarea fenomenului este mult mai mare decât o dau statisticile.

Cât de mare? Păi îl mai țineți minte pe Godină, polițistul acela cu umor care a scris o carte despre cum oprea el oameni în trafic? Ați citit ce scrie acolo? Ați văzut câți habar n-au de regulile de circulație, câți au scuze pentru orice măgărie pe care o fac? Rămași impresionați de faptul că un polițai știe să scrie n-am fost atenți și la ce scrie.

N-avem cum să avem un trafic excelent când încă ne mai lăudăm că suntem rachetă pe străzi. Noi, ăștia bunii care știm cum stă treaba. Că momentan trăiesc cu impresia că șoferii români se împart în două categorii, ăia care au fost prinși și ăia care încă nu. Nu degeaba toate toate știrile despre modificările la Codul Rutier au titlul „Vești proaste pentru șoferi”. Practic aia e o lege, iar șofer este, automat, un tip care este pe cale să încalce acea lege.

P.S. București e unul din puținele orașe din lume în care, de regulă, autobuzele trec pe roșu la semafor. Primăria a spart recent niște bani pe o campanie care are ca slogan „Cu autobuzul nu stai la semafor”. N-a clipit nimeni uimit.

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.