Bătrânul comunist Ion Iliescu a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat de senator pentru că nu mai are nici un haz. La televizor se tot dă de marea gaură care o lasă în parlament Tataia, ba chiar unii comentatori mai naivi de felul lor au şi lansat ideea conform căreia moşul s-ar lăsa de politică. Pe blogul personal Iliescu explică punctual că nu are de gând să se lase de politcă, doar nu s-a tâmpit, ci doar că nu are chef să se bată pentru un căcat de circumscripţie electorală.

Lumea îl cam jeleşte pe senator dar uită că Iliescu nu a muncit niciodată ca senator. Nu prea cred că a făcut el ceva pentru judeţul care l-a trimis acolo (mă rog, oraşul, dacă putem să-i spunem aşa, Bucureşti). Îl vede cineva pe Tataia se bată prin comisii pentru fonduri de la bugetul de stat pentru pasajul Basarabi?

Oricum Iliescu rămâne în politică, măcar cât să le mai explice imberbilor din PSD cât sunt de prostănaci şi să se mai ia de Traian Băsescu. Şi că veni vorba de preşedinte, Băsescu poate fi considerat un fiu politic al lui Iliescu. Comportamentul este acelaşi, conduce şi sprijină partidul care l-a propulsat în funcţie, strânge dosare de la servicii ca să şantajeze duşmanii politici şi protejează, prin oamenii lui din justiţie diverşi baroni ai partidului. La fel ca şi taica Ilici, Băse e cam sărac şi cinstit, a şmenuit doar de-o casă şi ceva bănuţi de-o bere. Că ficele sale sau frate-su au ceva avere e irelevant. Băse umblă cu maşini ieftine şi face pe săracul la fel ca Iliescu. Probabil nici nu are portofel la el sau bani, pe profilul liderului comunist. Ce-ţi mai trebuie bani când ai o ţară la îndemână?

În cazul în care Ilici pleacă, Băse e numai bun de urmaş. Parcă îl văd cum o sa vrea şi el trei mandate.