Zilele motanului dentistului regelui Carol

Cartea anului 2008, premiu oferit în cadrul „Colocviilor Romanului Românesc Contemporan” (Alba Iulia), câștigătoare a premiului pentru proză „Manuscriptum” 2008, oferit în cadrul Galei Premiilor „Manuscriptum”, „Zilele Regelui” a lui Filip Florian ar fi putut fi un roman istoric, având în vedere abundența detaliilor de epoca ce asezonează aproape fiecare pagină, sau o poveste de dragoste petrecută în paralel cu primii ani de domnie ai lui Carol I, sau o scriere post-modernă, dacă e să ne raportăm la capitolele în care evenimentele sunt văzute din perspectiva motanului Siegfried, al dentistului Strauss, venit și el pe ascuns în țară la trei săptămâni după principe – un poet mediocru acest blănos de casă, dar nu este aproape niciuna din cele de mai sus pentru că autorul se pierde în stil și acea tehnică păcătoasă a frazelor lungi și aparent complexe, în care enumerarea predicatelor este înmulțită cu alte enumerări, de fapte, stări, condiții atmosferice, adjective și atribute, cu o singură atenție, acea a nerepetării aceluiași cuvânt în frază, căci asta ar putea degenera în poezie, iar Filip F. este aidoma felinei sale, pare să scrie ca un extraterestru de pe o planetă fără muzică ce i s-a povestit ce este lirica de către un astronaut care are aplecare pentru aceste lucruri cât are și Petre Crăete, celebrul țăran cu Maseratti, un om mult mai onest din punct de vedere comunicațional decât naratorul volumului la care facem rereferire întrucât acesta nu-i, poate, atât de pasionat de construcție și metodă cum îl bănuiesc pe F. Florian, de fapt cum îl simt, că-ți sare în ochi din carte cât de mult îi pasă de cum scrie și cât de puțin de ce scrie, ceea ce ne duce la concluzia acestui text – răbdare, mai sunt doar câteva rânduri – că modul acesta de scriere impresionează cum mă impresionau și pe mine astfel de exerciții în tulburii ani ’90 când pășeam sfios în redacția Gazetei de Transilvania și mă bucuram de permisiunea de a-mi exersa scriitura în pagina săptămânală de satiră sub privile aprobatoare ale unui Cornelius Popa sau Eduard Huidan, iar eu mă revărsam și descopeream noi și noi căi de subjugare a slovei în foaie, oprindu-mă totuși peste câțiva ani, după ce mi-am exorcizat acești demoni și, mai ales, după ce am înțeles că, indiferent de cantitatea de dragoste pe care o arătăm pentru frază și giumbușluc literar ar trebui să scriem pentru oameni, nu doar pentru noi, că egoismul literar satisface doar pe termen scurt și că, așa cum nimeni nu vine la un concert să asculte solfegii, game, acorduri și exerciții, nici în cazul scriiturii nu poți merge prea departe făcând doar jonglerii cu bucăți de text cum face Messi cu mingea și că-mi doresc ca cel ce mă citește, în singurătatea sa – cititul fiind prin excelență un sport solo – să se simtă un picuț mai bine, mai emoționat, mai viu sau mai relaxat, așa că am decis atunci, la finalul anilor ’90 să mă opresc din de-astea așa cum am hotărât și-acum să închei această lungă și, probabil, dureroasă la cap alocuțiune.

I-am dat 3 stele din 5, pentru că după ce m-a obosit s-a salvat la final cu un picuț de emoție. Eu am luat-o de pe Google Play dar se găsește și la Cărturești, Libris sau Emag.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

6 thoughts on “Zilele motanului dentistului regelui Carol

  1. arr

    Sa mor daca daca nu am avut o reactie fizica foarte reala de claustrofobie cand am ajuns pa la “ani ’90 când pășeam sfios …” . Nu se mai termina, eram prins. A trebuit sa imi iau ochii de pe monitor sa ma eliberez cumva din capcana.

    Reply
  2. Georgelius

    Cat ma mai certa maica-mea in a 3-a sau a 4-a ca nu stiam sa pun punct. Nu stiu daca a avut vreun rod ca nu am scris nimic niciodata. Acum cred ca sunt certat cu virgula și tot zic de un an ca o sa fac o recapitulare dar aman mereu. Chiar are rost să pui virgula in anumite enunțuri?

    Reply
  3. Iulian Rinder

    Efule, poate spun prostii,
    Dar parcă Balzac sau Garcia Marquez – unul dintre ai – a reușit performanța celei mai lungi fraze dintr-un roman celebru.
    Nu mai țin minte exact care dintre ei, trecând 20 de ani de când m-am ramolit, citesc rar și am dependența netratabilă a internetul
    Oricum nu mai cotează. Știu doar că erau doar… 32 de pagini practice tipărite într-un roman, fără urmă de punct.
    Dar nici unul dintre anterior menționații nu este frazeolog.
    Au obsesia punerii pe hârtie – ha, ha. ce sistem genial învecit – în sistemul clasic al cărților formatoare de I.Q..
    Citind fraza aveai obsesia eternei reântoarceri. Că uitai începutul.
    Plm, băieți de băieți scriitorii ăștia. Parcă frunzăreai Hegel sau Haidegger.
    Apropo ultimul. bine tradus, e chiar rezonabil.

    Reply
  4. Catalinx

    Am boala de a încerca să urmez punctuația frazei când citesc. Noroc că n-am astm și că am făcut ceva exerciții de scufundare în apnee în tinerețe, că să mă fi găsit poliția lat și cu telefonul în mână, cred că erai pasibil de pârnaie pentru ucidere din culpă, deși, cine știe, poate e premeditare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *