Ovidiu Eftimie blogul personal

Pe vremea când eram simplu reporter în presa locală, mai toţi şefenii erau obsedaţi de prinsul ştirilor. “Să nu pierdem o ştire” era mantra cea mai sfântă. Se dădeau penalizări dacă pierdeai ştiri şi nu se dădeau premii, dacă scoteai vreo exclusivitate.

Drept urmare, slăvit fie messengerul, reporteri de la ziare diferite, dar care lucrau pe aceleaşi domenii, au început să colaboreze între ei. Făceau trafic de ştiri, aşa că nimeni nu rata nici o ştire, toată lumea avea toate ştirile, şefii erau mulţumiţi. Aşa era prin 2006, iar dacă la noi la ţară era aşa, la Bucureşti, unde sunt ziare care au tiraj dublu daţă de noi, sunt convins că treaba asta a ajuns la nivel de artă. De-aia arată toate ştirile la fel.

De când cu avântul online-ului, frenezia asta cu “să nu scăpăm ştiri”, a dobândit alte forme. Fluxurile online sunt pline de aceleaşi ştiri, luate de pe aceleaşi agenţii, care mai aduc 20-30 de unici. Fiecare ziar are angajaţi vreo doi trei inşi care bagă ştiri cu toptanu, nu conează dacă sunt importante sau nu, important e să nu pierdem acum cei 20 de unici în plus faţă de concurenţă.

Unul din efecte, zice Vali Petcu, e că “cititorii care veneau pentru conţinut îl vor căuta în altă parte, iar vizitatorii aduşi cu metode înşelătoare nu rămân (nu toţi, oricum). Şi atunci cercul continuă: şi mai mult spam, şi mai mult conţinut prost, şi mai multe metode dubioase”.

Alt efect, zic eu, e că cititorii nu vor mai veni pe site-urile ălea sau pur şi simplu nu vor mai citi ştiri. Vom reveni la vremuri mai bune, mai cuminţi. În definitiv, în 1930, în Vinerea Mare, BBC a anunţat “Azi nu sunt ştiri” şi a dat nişte muzică de pian. Că i s-a părut că nu e nimic interesant de dat la radio. Deci, se poate.

Related posts:

1. Din ciclul “Ştiri de la Antena 3″