Vești proaste: se face Blade Runner 2. Cu Harrison Ford

Ultimul rol în care l-am văzut pe Harrison Ford a fost cel al colonelului Graff în Ender’s Game. Filmul a fost reușit, zic eu, nu vom mai vedea în următorii 20 de ani un film care să încerce măcar să fie atât de fidel cărții. Dar Ford a fost în nota sa obișnuită din ultimii ani, semi-viu. Rolul său putea fi jucat la fel de bine și de Bendeac. Poate chiar mai bine, că lui Bendeac îi pasă de ceea ce face.

Am impresia că în ultimii ani Harrison Ford joacă doar pentru a-și acoperi datoriile la dealerul de droguri. În Indiana Jones 4 a fost penibil (bine, l-a ajutat și scenariul) iar în Anchorman 2 părea beat. Asta nu îi oprește pe oamenii de la Hollywood să-l pună și în Indiana Jones 5, care bănuiesc va fi la fel de bun ca Expendables 4, și în Star Wars 7. Dar fanii acestor serii s-au obișnuit cu eșecul, ca dovadă cele trei prequeluri la StarWars, în care George Lucas arată că trebuia să se lase de filme în 1991.

Blade Runner însă e altă poveste. Filmul nu umărește cartea, dar reușește cumva s-o extindă. Până și Philip K. Dick a fost impresionat, că a văzut o bucată din el. Apoi mai e acolo și un Ridley Scott înainte să se prostească (Robin Hood, Prometeus), Edward J. Olmos și un Rutger Hauer magistral, care nici măcar n-a urmat scenariul pentru scena aia minunată. Asta:

Acum, și oamenii ăștia, cam ca androizii Nexus 6, au o durată de viață limitată prin construcție. Nu cred că în 2015 se mai poate face un film noir cum a fost Blade Runner. Nu unul cu Harrison Ford, oricum.

Singura veste bună e că, dacă iese prost, nu mai fac și un al treilea. Dacă tot vor să facă SF-uri cu Ford mai sunt opțiuni căcălău. Greybeard, de exemplu. Ăsta poate fi bătrân, cu barbă, lent, iar criticii de film vor putea să se plângă că e un rip-off după Children of Men.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

0 thoughts on “Vești proaste: se face Blade Runner 2. Cu Harrison Ford

  1. Alin

    Looper a fost destul de mult în spiritul lui Blade Runner. Și a fost un film fain. Aș zice că se poate și 2015 produce un asemenea film.

    Nu știu de ce îi atribui musai lui Scott greșelile din Prometheus, că în principiu ele vin din scenariu și nu știu câte așteptări poți avea de la unul scris și rescris iar al cărui ultim draft a ieșit de pe mâinile lui Damon Lindelof.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *