Valerian ar putea fi mai bun decât Blade Runner

Valerian and the City of A Thousand Planets ar fi putut fi block-busterul SF al acestui an dar a beneficiat de un scenariu tipic european, adică prost și cu multe găuri, ca ementallerul. În cinema-ul european să faci un scenariu prost e ca o medalie, arată că ești artist, cum spunea și Caranfil, scrii ce simți nu ce trebuie și ce ar avea sens.

Totuși, comparativ cu celălalt film de la care aveam ceva pretenții anul ăsta, Blade Runner, pare să aducă ceva nou, ceva ce am uitat în orgia asta de efecte speciale.

O mică bubă cu imaginea din Blade Runner

Toți care au văzut filmul au observat că e minunat din punct de vedere vizual. Poți să oprești oricând filmul și să-ți faci un desktop wallpaper din el. Chestia asta am observat-o și la „The Revenant”, un film superb de văzut cu un scenariu semi-cretin și extrem de simpluț încarcat cu metafore pe care probabil nici autorul nu le înțelege. Aici avem un decor futurist, cu holograme, filmul e 3D și nici măcar odată o hologramă de-aia nu se îndreaptă spre tine când ești în cinema la 3D. Este un 3D inutil, tot mai întâlnit în ultima vreme. Sunt convins că Vilneuve n-a vrut niciodată să facă filmul 3D, nici nu și-a pus problema, a fost o decizie a producătorilor, și se vede aproape în fiecare cadru.

Pe de altă parte, Valerian e 3D, gândit 3D și conceput ca atare. Besson folosește 3D-ul cum trebuie, de-aia l-a și pus acolo. Vizual e superb. Și nu sunt imagini de-alea de pus pe desktop, că se mișcă lucrurile în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, e dinamic.

Temele diferite

În Blade Runner 2049 e o temă de care deja ne-am plictisit, e una generală în ultimii ani, cum tehnologia devine mai deșteaptă decât noi, evoluează și ne trădează. Vezi asta în Her, în Ex Machina, în Automata, inclusiv în detestatul I, Robot cu Will Smith (care nu e chiar așa rău pe cât zice lumea). Singurul care evită elegant asta este Robot and Frank, practic singurul film cât de cât deștept cu roboți în afară de Robocopul lui Paul Veerhoven. Scenariul BR 2049face povestea și mai complicată, deci un Nexus 7 (Rachel) rămâne gravidă cu un om sau android (Deckard – Ridley Scott susține în continuare ideea tâmpită că Deckard e android cumva), se naște un copil, nu se știe cine e, androidul K caută acest copil, dă de Deckard și o rebeliune secretă a androizilor care vor … rebeliune(!? – sau libertate), dar există și un Jared Leto în film care vrea să facă androizi mult mai repede ca să aibă sclavi și vrea să-i înmulțească pentru că, aparent, e mult mai eficient economic să-i crești de mici vreme de vreo 20 de ani decât să-i asamblezi. În mod constant androidul K este bătut, dar nu ucis, că avem nevoie de el pentru plot până la final.

În Valerian avem o planetă de fericiți, efectiv e o specie cărora le-am zis fericiți, că trăiesc pe planetă care arată ca o plajă în Bahamas unde cresc perle colorate pe care le cacă un cățel extraterestru ce există doar pe planeta aia. Într-un război intergalactic care nu-i privește planeta lor este distrusă și ei se refugiază pe o epavă de navă și, apoi, ajung să cunoască lumea, evoluează și ajung în Orașul celor 1000 planete, de fapt o stație spațială la care s-au adăugat civilizații după civilizații până a devenit o ditai citadela ce circulă prin cosmos. În stație încep s-o infecteze și să caute cățelul ăla care cacă perle, singura piesă ce le mai trebuie să-și reconstruiască civilizația pe altă planetă, să fie fericiți în continuare. Agenții Spațio-Temporali Valerian și Laureline trebuie să-i oprească fără să știe ce vor ăia de fapt, află și, în cele din urmă, îi salvează, că sunt oameni buni and stuff.

Ajungi însă la povestea asta foarte greu, că sunt multe elemente din benzile desenate originale băgate acolo, doar să fie, că Luc Besson voia să povestească mai mult despre universul ăsta decât despre ce se întâmplă în el. Și are bucăți de-alea mișto de „univers”, de exemplu prin stație circulă trei extratereștri care arată ca niște pelicani, niște ciocoflenderi care tot timpul au ceva informații de vânzare „pentru 100 de balduli” de căciulă. E o secvență un cu un personaj jumate cyborg-jumate bețiv, cu submarinul căruia Laureline trebuie să călătorească să fure o meduză-simbiot pe care, dacă ți-o pui pe cap, poți comunica cu cineva telepatic. Sau un strip-tease cu shape-shifteri, unde e patron un Ethan Hawke bizar și cântă Rihanna, care aici e extraterestru. Știu că mulți au strâmbat din nas la chestia asta dar mie mi s-a părut cool, în sfârșit ceva nou! Cam cum apare Puya în filmele lui Tudor Giurgiu. Și în Blade Runner 2049 e o scenă în care apare Elvis, dar e mai mult de decor, e o hologramă, aici Rihanna are ceva de făcut în poveste.

Obișnuința cu narațiunea „americană”

Pentru că am văzut foarte multe filme bazate pe benzi desenate americane, am început să ne obișnuim cu premisele tâmpite din ele. Cel mai bun exemplu este Batman, deja nimeni nu-și mai pune problema că e ilogic ca tu, fiul celui mai bogat om din oraș, să te maschezi în ninja și să bați dușmanii până îi găsești pe cei ce ți-au omorât părinții. Ești bogat, dude, plătești pe cineva și asasinează jumătate de oraș. Sau cu Superman care lucrează în presă, că trebuie să fie și el om la casa lui. Sau cu orice super-erou care, treaba treabă, dar el trebuie să meargă și la serviciu sau la școală. Hei, salut, sunt super-puternic, mă pot cățăra pe pereți, dar trebuie să mă țin de școală, să iau un scor bun SAT și să intru la o faculate unde să-mi predea oameni care nu se pot sui pe pereți cum stă traba pe planeta asta. Hei, pot să zbor în cosmos dar am grijă să mă duc în fiecare dimineață la ședința de redacție să discut cu șefu’ ce a mai făcut lumea, cum a câștigat echipa noastră de fotbal meciul cu echipa din Gotham și să scriu un reportaj despre asta.

Pentru că indiferent cine ești și de unde ești, e vorba de capitalism, trebuie să ai un loc de muncă undeva, ce mama naibii! The Arrow este super-bogat dar se ocupă, totuși, și de afaceri, The Flash are loc de muncă, toți Avengerii lucrează undeva, sunt angjați practic la Tony Stark/statul american, funcționari, din când în când Scarlet Witch face un raport către șefi cu ce s-a întâmplat în capitala Congo-ului când au prins un nebun.

Filmele inspirate din benzile desenate franțuzești sunt un pic altfel. Snowpiercer este despre un tren ce circulă non-stop în jurul lumii după Apocalipsă, în care stau ultimele rămășițe ale omenirii împărțite pe clase sociale, săracii mai la capătul trenului. Mai vechi, Immortel, făcut după o bandă desenată a sârbo-francezului Enki Bilal povestește de un viitor în care avem piramide plutitoare deasupra orașului, că au venit zeii să-l pedepsească pe Horus, ăsta având 7 zile în care trebuie să facă un copil altfel dispare definitiv. Și avem o lume în care oamenii sunt pe jumătate alterați de chirurgie platică, jumătate ciberimplanturi, plus un revoluționar condamnat la criogenie ce scapă din greșeală, și este posedat de Horus care-i dă și un picior de fier, că i se rupsese originalul. A, și o tipă care vine dintr-o altă dimensiune spațio-temporală numită „intruziunea” și un om care ucide cu un rechin interdimensional. O nebunie!

Ca să înțelegi diferența de abordare e suficient să te uiți la Sherlock Holmes varianta Mark Gatiss, care e clasic BBC, la varianta „bac, bum, trosc” a lui Guy Ritchie și la Vidocq, un film franțuzesc despre celebrul investigator francez din secolul XIX, care e absolut bubuitor de frumos și diferit.

Revenind la filmele după benzi desenate, ce avem este o diferență majoră de experiență în domeniu. Blade Runner a inspirat manga-uri și acum, sequel-ul, se reîntoarce, inspirându-se la rândul lui din manga. Problema e că noi nu suntem obișnuiți nici cu logica de manga (prea puține filme americane de succes făcute după așa ceva) nici cu cea din BD-urile franțuzești. Iar americanii au deja 50-60 de filme bazate pe benzile desenate americane, plus zeci de seriale. Au avut timp să învețe ce merge și ce nu merge în transpunerea cinematografică a ideilor de-acolo. Au lucrat aproape jumătate de secol pentru a învăța asta.

În restul planetei situația nu e chiar așa de bună. Luc Besson ce mai încearcă să învețe și să facă oareșce, ceva coreeni și cam atât. Pe vechiul continent benzile desenate sunt considerate, în continuare, artă minoră iar cinematografia europeană e finanțată de stat. E cultură prin comisie, iar comisia de cultură nu servește benzi desenate. Singurul export mondial sunt Ștrumfii. Închipuie-ți că vorbești cu Manolescu de așa ceva. Sau cu Cristi Puiu. În cultura americană tinerii au preluat puterea, a existat un schimb de generații, aici avem doar bătrâni la butoane. E suficient să vezi cât de bătrânesc vorbesc între ei, cât încă se închină la Tarkovski, cum își iau costumele alea bune să pară serioși când își dau premii între ei la Cannes sau Berlin pentru filme din ce în ce mai alb-negru. Nu e neapărat de vârstă e de atitudine. Nu e bătrânul continent degeaba.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

8 thoughts on “Valerian ar putea fi mai bun decât Blade Runner

    1. AI_core

      MIe mi-a plăcut!
      Exceptând momentele în care eroii principali deschid gurile. Atunci involuntar încep să-mi scrâșnesc dinții.
      În rest mi-a plăcut.

      Reply
  1. krossfire

    Singura chestie e ca mi se pare ca-i dai prea mult credit din start lui Villeneuve, desi filmele lui recente sunt cel mult supraapreciate (ma refer in principal la Arrival și Sicario care, in ciuda faptului ca au fost succese de casa, chiar nu au nimic deosebit in constructie). Pe Besson l-am ignorat dupa Lucy, dar stiu ca omul poate regiza un pac-pac vizual ca la carte.

    Reply
    1. eftimie Post author

      Mie nu-mi place de Amy Adams. Cumva, în Arrival, a reușit s-o facă digerabilă, deci am respect pentru om.

      Reply
  2. Matei Adrian

    Le-am așteptat cu nerăbdare pe amândouă.
    Dezamăgire dubla.
    Dacă iti place Al cincilea element iti place si Valerian.
    La Blade Brunner prea multă vorbărie. Mai bine citești cartea.

    Reply
    1. eftimie Post author

      No, mie-mi place „Al cincilea element” deci se explică. Și cartea lui Philip K. Dick, ce are o vagă legătură cu filmul.

      Reply
  3. Miahi

    Avand in vedere penuria de SF-uri de la cinema din ultimii ani, zic “sa traiasca, la multi ani” cu gandul ca la anu’ poate nu mai apare nimic. Doar filme cu super eroi si “ciorbe reincalzite” a 8-a oara.
    Am vazut toate filmele la care faci referire in articol, deci parese ca ne potrivim la stil 🙂 .

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *