Târgoviștenii și primarele lor s-au mânjit de demnitate la gură

E o reclamă la KFC Germania în care un pitic în puța goală sare de pe Turnul Chindiei într-o găleată. Chestia asta ajunge cumva la urechile și ochii locuitorilor orașului Târgoviște care, prin primarul lor, pesedistul Cristian Stan, se arată indignat de cum a fost mânjită imaginea impecabilă a orașului cu sosul colonelului Sanders.

„Consider că filmarea și expunerea sunt de natură să maculeze una dintre emblemele de secole ale orașului, punct de referință pentru comunitate, iubit și respectat de târgovișteni, de români și nu numai. (…) Orașul nostru trăiește și respiră cultură și istorie prin toate așezămintele și monumentele sale. A fost Capitala Țării Românești pentru mai bine de trei secole. (…) Acest mesaj este unul de indignare față de modul neprofesionist în care ați tratat municipiul Târgoviște. Consider că este imperios necesar să opriți difuzarea spotului care prejudiciază imaginea orașului nostru și să reconsiderați modul în care vă raportați la această comunitate și la valorile sale pe viitor. Ne rezervăm dreptul de solicita instanţei competente repararea prejudiciului de imagine pe care compania dumneavoastră l-a produs comunitaţii noastre” – sursa.

Acum, să punem lucrurile în context: Municipiul Târgoviște este orașul în care a avut loc, anul acesta, cea mai mare manifestație de susținere a Guvernului Grindeanu, cel care a dat o ordonanță de amnistie a majorității hoților din România. 8000 de oameni au participat și au susținut corupția, infracționalitatea, hoția, de-astea.

Așa că faza cu cetatea de scaun mi se pare mai degrabă un eufemism pentru cetate în care te caci.

PS Până la faza cu KFC, Turnul Chindiei era asociat cu biscuiții ăia obosiți din comunism, făcuți din zahăr și rumeguș. Poate fiul orașului, Cristi Stan, își aduce aminte de ei.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

13 thoughts on “Târgoviștenii și primarele lor s-au mânjit de demnitate la gură

  1. animaloo

    “Am trăit s-o văd şi pe asta. De obicei nu reacţionez la mizerii. Încerc să-mi fac partea-n bucăţica mea şi să-mi conserv energia pentru a construi. Dar aşa ceva? În Turnul Chindiei? În oraşul meu? În Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti? De ce? De ce? De ce?”, a reacţionat şi Alexandru Gabriel Tudor.

    AAAAAAAAAHAHAHAHHAHA

    Reply
  2. Coix

    Să nu uităm de modul slugarnic în care l-au primit pe ambasadorul Rusiei, uitănd ce a făcut Mechel în oraş.

    Reply
  3. iluvatar

    Dpmdv KFC ar putea executa toti cetatenii judetului Dambovita in stil ISIS daca ar reduce cu 5% meniu’ de 8 crispy strips!

    Reply
  4. droid04

    Daca nu e asa mare chestie, de ce plm nu au gasit un turn din Germania ? Nemtii sunt nationalisti, poate le-ar fi placut sa apara vreo cetate cunoscuta de la ei in reclama lor… sau poate nu…

    Data viitoare poate il fac pe pitic sa escaladeze coloana infinitului. tot in curu gol, ca nah ar fi haios.

    Doar zic..

    Reply
  5. Emil C

    Nu prea inteleg ce relevanta are de la ce partid e primarul.
    Reclama e perfect de cacat, trebuia sa o faca cu turnul din Koln sau Stuttgart sau unde ii taia pe ei capu’, dar in Germania.
    Hai si cu un pic de coloana vertebrala, mai da-i in cacat si pe nemti.

    Reply
    1. DanC

      Iti trebe desen cumva, altfel nu intelegi?
      Care coloana vertebrala, bre? Normal ca are relevanta de la ce partid. Deci tampitii astia voteaza din totdeauna psd si-acu’ brusc is cu coada pe sus?
      Ce romanism de tot kktul, deci stai pe o balega si esti mandru nevoie mare sa nu-ti foloseasca nimeni balega ta in nici-un fel 🙂
      Am fost s-om fi. Prosti si cu coada pe sus.

      Reply
  6. Mosh Gerula

    Cetatea lor de scaun e buna pentru reclame la laxative: “Daca n-ai avut scaun de doua zile, du-te la Tirgoviste! E cetate de scaun, te caci in ea fara probleme.”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *