Știre din România din 2025

Întreaga țară este în doliu după moartea unui buzoian care, în urma ploilor căzute pe întreg teritoriul județului, a murit înecat. Acesta stătea cu gura căscată în fața primăriei și i-a plouat în gât vreme de două ore. Din păcate, deși mulți trecători l-au văzut stând așa și minunându-se la poza primarului, niciun om nu a avut bunăvoința de a-i închide gura.

Mie mi se pare că asta e România pe care o creștem acum, o Românie plină de oameni perfect handicapați, care nu pot face nimic fără să fie ajutați, ori de autorități, ori de oameni un pic mai inteligenți. Ninsoarea din zilele astea va fi exemplul perfect. Oamenii de știință spun că în zona aceasta a planetei ninge de cel puțin 10.000 de ani, dar niciodată n-am fost mai nepregătiți ca acum.

Și nu dau exemplul cu buzoianul la întâmplare. Buzăul este județul cel mai afectat de ninsoare și în ultimii ani a avut cei mai interesanți sinistrați. Ai zice că sari în ajutorul lor, dar și a altor moldoveni, dacă e vorba de o erupție vulcanică, un cutremur, ceva ce nu poți prevedea. Dar ninsoarea e o chestie ce se întâmplă anual, la fel ca inundația de după.

Și ce e interesant e că oamenii ăia nu au fost tot timpul retardați. Dacă ar fi fost așa, zona ar fi fost pustie, ar fi murit de mult, omorâți de viscol, inundație, un vânt mai puternic sau frunze. Nu, a existat o vreme când în locurile ălea creșteau bărbați puternici care puteau mânui o lopată, femei care știau să nu umble pe vremea asta afară și să facă provizii, că e IARNĂ, oameni care înțelegeau că se pot face perdele de copaci să-ți apere parțial drumul și că, dacă nu fac față, se poate da zăpada.

Dar ani de zile în care i-am tratat ca pe animalele de la Zoo, că nu se descurcă dacă nu sărim cu ajutoare spre ei, i-au transformat în neajutorați. Sigur, nu poți opri Guvernul să-i ajute, că asta înseamnă voturi. Dar tu, ca om responsabil, ai putea să încerci să nu mai aduci niciun ajutor în zona aia. Să închizi televizorul când auzi că a rămas blocat unul în zăpadă cu mașina deși s-a anunțat de trei zile că va veni urgia iar el, dobitocul, n-a luat ceva măsuri de prevedere. Că să stea toată ziua cu ochii pe România TV sau Antena 3, pot, și sunt convins că și acolo s-a dat știrea asta, între două deliruri ale lui Băsescu și o minciună a lui Ghiță. Trebuie câțiva oameni lăsați să moară acum, pentru ca să nu moară câteva sute de mii la următorul vânt mai puternic.

Serios, nu suntem departe de vremea când oamenii vor muri pentru că le va ploua în gură iar supraviețuitorii vor da vina pe primar și pe Guvern că nu le-a închis gura.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

5 thoughts on “Știre din România din 2025

  1. mihai

    …m-am kk pe mine de râs… Cred că-i una dintre cele mai bune postări (aș putea justifica, pe felii, dar nu e cazul)
    PS : ce păcat că nu se inventase blogul când eram de vârsta ta ! :(…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *