Sony MDR-1000x review

Căutam de ceva vreme niște căști cu noise reduction. București, orașul unde stau 70% din timp, este un oraș extrem de zgomotos, de la claxoane la ambulanțe la zgomotul generic al mașinilor. Plus că în metrou nu prea poți să asculți cu căști normale decât dacă dai la maxim, ceea ce nu aș vrea neapărat să fac. Mai ales podcasturi sau audiobook-uri, dar e valabil și pentru muzică. În fine, despre muzică nu are rost să vorbim cu locuitorii de aici, 90% din localuri au muzica dată la maxim, bârâind, și nimeni nu sesizează, oamenii sunt complet afoni.

A, și voiam și wireless, că mă enervează să tot agăț cablul de câte ceva.

Rămăsesem la trei variante, Bose QC35, Sennheiser Momentum M2 și Sony MDR-1000x. Primele nu se găsesc nici măcar la importatorul oficial. Adică sunt, dar la comandă, ceea ce e echivalentul a le cumpăra de pe Amazon (după ce m-am plâns de asta un amic mi-a atras atenția că se găsesc la MediaGalaxy pe stoc). Sennheiser sunt scumpe și arată destul de profesional și elegant, genul de chestii care le-ai purta în studio nu pe stradă în blugi. Așa că am ajuns la Sony.

Cum e noise canceling?

Eu îi tot zic noise reduction, că de fapt asta e. Nu-ți oprește de tot sunetele din exterior, ci atenuează zgomotul de fundal. La capitolul ăsta are două opțiuni, una în care poți să selectezi să auzi vocile din jur, funcționează decent, chiar auzi oamenii, alta în care poți să auzi alte zgomote „ambiante” (să nu te calce mașinile când mergi pe stradă). A, și se poate opri de tot noise canceling-ul, dacă vrei neapărat să tai cu ele degeaba pe cap. O altă chestie utilă, dacă pui mâna pe casca dreaptă se oprește de tot și poți vorbi cu cei din jur.

Poți să le porți chiar și când nu asculți muzică, doar așa, să nu mai fie zgomot în jur. Le-am testat și la birou, când am de scris câte ceva, opresc aproape complet zgomotul din fundal (asta dacă și ascult ceva la ele).

Bateria

Am avut înainte niște Avantree, tot over-ear, tot wireless, care mă țineau cam o săptămână la nivelul meu de folosire (2-3 ore pe zi) iar producătorul susținea că țin 40 de ore ascultat încontinuu (am scris despre ele aici). În cazul Sony, producătorul spune că țin 20 de ore :). Dar, ți se dă și un cablu cu mufă jack normală, 3,5mm și chiar și un adaptor pentru avion. Și NC-ul funcționează chiar și pe cablu, ce nu merge sunt comenzile cu touch de pe casca dreaptă. Iar asta e de bine pentru că e singurul reproș pe care îl am la ele.

Touch-ul

Nu înțeleg de ce au simțit nevoia să facă comenzi pe cască, volume up/down înainte/înapoi, cu touch. Ăla e foarte sensibil și am tendința să-l ating de fiecare dată când îl dau jos de pe cap și să modific ceva, ba să dau muzica mai tare, ba să dau skip la un podcast. Sunt încă mulțumit de butoanele fizice. Cele de pe partea stângă merg excelent, puteau să facă același lucru și pe dreapta.

Designul este unul discret, care mie-mi place, scrie vag Sony pe ele și cam atât. Primești și o gentuță în care să le cari.

Se găsesc la AvStore, acum chiar e reducere de Black Friday pentru cele negre. Pentru un model mai ieftin, non-wireless, citiți și recomandarea lui Bogdan, și el e genul de om care ascultă audio-book-uri pe metrou deci căuta ceva serios.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

One thought on “Sony MDR-1000x review

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *