Slavă ţie, tehnologie!

Tehnologia a făcut atâtea lucruri mişto pentru noi, ca oameni, iar noi nici măcar acum nu reuşim să fim recunoscători. Unde este admiraţia pe care o simţea Jules Verne faţă de tehnologie? În locul optimismului lui Hetzel (pentru că, de fapt, Verne era un pesimist şi un sadic, vezi Uimitoarea aventură a misiunii Barsac) avem tot felul de emo care se plâng că tehnologia ne-a dezumanizat. Cum e adormita asta* care se plânge că oamenii nu mai comunică normal, ci ba stau cu nasul în telefon, ba vorbesc prin sms în loc să vorbească faţă în faţă.

Şi ea nu e singura limitată care gândeşte aşa. E un cor întreg de bocitori care se plâng că ne-a stricat tehnologia. Din fericire nu este aşa, dimpotrivă, tehnologia ne-a ajutat ba chiar ne-a făcut mai buni. Iar explicaţia este extrem de neplăcută pentru cei care se plâng.

Eram la o bere, într-un loc unde se serveşte aşa ceva, şi mă uitam la masa unor cunoscuţi. Un singur tip, patru gagici, ălea toate cu feţele luminate de ecranele telefoanelor mobile. Ăla încerca el să zică una alta, era şi frumuşel, dar ălea nu prea scoteau nasul din telefon. Să fie tehnologia de vină? Pă dracu ghem! E simplu, ăla le plictisea de moarte pe femei.

Înainte să avem telefoane în care să stăm cu nasul ne prefăceam că ascultăm pe fraierul/fraiera din faţa noastră. Interlocutorul nu avea cum să-şi dea seama că e plicticos. Cu timpul îşi pierdea prietenii, oamenii îl evitau. Devenea nefericit. Acum însă, poate să-şi dea seama instantaneu că e plicticos. Orice om ar lăsa mobilul jos dacă ar avea ceva interesant de ascultat. Spuneţi ceva fain la masă şi o să cadă telefoanele. Puteţi să testaţi cu povestea mea cu subprefectul, o să se stingă ecranele instantaneu, lumea o să facă ochii mari.

Este o formă ciudată de aroganţă să presupui că lumea ar fi, automat, interesată de tine o dată ce apari pe stradă. De ce ar fi? Mai sunt 6 miliarde ca tine. Fă ceva interesant. Spune o poveste frumoasă despre tehnologie, dacă tot te enervează. Nu balada asta tristă cum ne distruge. Urmăreşte cu atenţie un copil, ăla ştie să atragă atenţia celor din jurul lui, cât să-şi scoată părinţii nasul din telefon.

E nasol că lumea comunică prin sms? Pă dracu, e mult mai mişto. Poţi să spui ce ai de spus în 30 de secunde, fără să mai pierzi o jumătate de oră cu amabilităţi. Mai ales dacă, aşa cum am povestit mai sus, eşti mult prea plicticos să întreţii o conversaţie.

În plus, chiar nu trebuie să vorbeşti cu cineva. Datorită tehnologiei poţi să citeşti mii de chestii şi să asculţi milioane de cretini vorbind. La ce mă ajută că este aici sau în Florida? Trebuie să fii bătut în cap să-ţi închipui că cei din proximitatea ta sunt chiar cei de care trebuie să asculţi. Pe dracu, decât să ascult pe Dan Puric, nu mai bine mă uit la o conferinţă TED? Decât să vorbesc cu un necunoscut de pe stradă nu mai bine ascult interviuri cu Harlam Ellison? Ies mult mai câştigat din asta şi, mulţumită tehnologiei, chiar pot să fac asta cu un aparat care cântăreşte 250 de grame. De Crăciun maică-mea a putut să-l vadă pe fi-miu şi să stea câteva ore la palavre cu mine, live, deşi ne despart câteva mii de kilometri. Am băut o bere, am râs, am bârfit, toate astea cu preţul unei cutii de margarină. Cât de mişto poate să fie asta? Trăim în viitor şi e şi ieftin!

Ba, mai mult, pot să întrerup comunicarea când am chef, cu o minciună standard: bă, nu mai am baterie. Asta e, vorbim altă dată. Sunt şeful comunicării, mersi tehnologio că m-ai scos din căcat.


*- link via Ştirile Zilei.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

0 thoughts on “Slavă ţie, tehnologie!

  1. ionica

    Chiar daca era frumusel poate nu avea iPhone ca sa le dea gata pe fete, dar putea sa isi ia smartphoneul (sigur avea unul) si facea o conferinta de grup pe WhatsApp si fetele se prapadeau de ras.

    Si uite asa situatia era incheiata discutand pe seama Loopback by Facebook

    Reply
  2. Bogdan Popa

    Vezi lucrurile doar dintr-un singur punct de vedere. Asa cum gigelul respectiv putea sa fie plicticos din cale afara, la fel de usor gagicile respective puteau sa fie atat de prinse de telefonul lor incat sa ignore orice ar fi spus cineva, indiferent cat de interesant ar fi fost el. Multitaskingul la oameni nu exista. Daca incepi sa butonezi telefonul pentru ca doar asta stii, nu poti fi atent/a la ce spune interlocutorul tau.
    Tehnologia este un lucru fabulos. Dar doar pentru ca unii oameni stiu cum sa se foloseasca de ea astfel incat sa ii ajute nu inseamna ca altii sunt in stare de acelasi lucru. E o sabie cu doua taisuri.

    Reply
    1. Mda

      ca sa nu mai spun ca inseamna si lipsa de bun simt.
      tipul ala daca era destept, le pizduia urgent si pleca.

      Reply
  3. Nautilus

    Unde este admiraţia pe care o simţea Jules Verne faţă de tehnologie? În locul optimismului lui Hetzel (pentru că, de fapt, Verne era un pesimist şi un sadic, vezi Uimitoarea aventură a misiunii Barsac)

    Cu “Uimitoarea aventură a misiunii Barsac” omul nostru cu barbă a cam dat-o în bară.

    Adică ea a fost terminată de fiu-său şi publicată în 1910, dar trata radioul (sub forma telegrafiei fără fir) ca o invenţie a viitorul apropiat, pe care o aveau doar doi savanţi cam ţicniţi.

    Ori radioul lui Marconi a fost brevetat în 1897, fabricat în serie începând cu 1898, folosit deja pe scară largă în Războiul Ruso-Japonez din 1904-1905.

    Să scrii în 1910 despre radio cum a scris el e ca şi cum ai scrie în 2014 “vaaaiii, ce invenţie extraordinară e tableta, în viitorul apropiat chiar o s-o fabricăm în serie…”

    Reply
    1. Nautilus

      PS De fapt cartea fusese începută în 1903, dar moartea autorului în 1905 şi continuarea poveştii de către Michel Verne au ţinut până în 1910, publicarea a avut loc în 1914, când radioul era deja parte a vieţii cotidiene.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *